Romanian Weekly

de Hermann Hesse

Siddhartha este un roman filozofic care urmărește călătoria spirituală a unui tânăr numit Siddhartha, în vremea lui Buddha, în India antică. Povestea explorează întrebări profunde despre viață, înțelepciune, descoperirea de sine și pacea interioară.

Siddhartha este fiul unui brahman respectat, o clasă preoțească din societatea hindusă. Este inteligent și admirat, dar nu este mulțumit de învățăturile religioase tradiționale. Simte că ritualurile și textele sacre nu oferă pace sau înțelegere adevărată.

Împreună cu prietenul său apropiat, Govinda, decide să-și părăsească casa și să se alăture unui grup de asceți rătăcitori, care practică renunțarea la dorințe și meditația. Ei cred că prin negarea sinelui pot atinge iluminarea.

Siddhartha devine foarte priceput în post și meditație, dar tot nu găsește răspunsurile pe care le caută. Când aude despre Buddha, merge cu Govinda să-l întâlnească. Govinda decide să rămână și să devină discipolul lui Buddha, dar Siddhartha alege să continue călătoria singur. Îl respectă pe Buddha, dar crede că adevărata înțelepciune nu poate fi predată—doar trăită.

După ce părăsește calea spirituală pentru o vreme, Siddhartha intră în lumea materială. O întâlnește pe frumoasa Kamala, care îl învață despre dragoste și dorință. Pentru a-i câștiga afecțiunea, el devine negustor și obține bogăție și succes. Învață despre afaceri și plăceri, dar în timp se simte gol și pierdut.

În cele din urmă, Siddhartha se dezgustă de viața sa luxoasă. Renunță la tot și merge să trăiască lângă un râu. Acolo îl întâlnește pe un luntraș bun și înțelept care îi devine prieten și învățător. Siddhartha începe să înțeleagă că viața este ca râul—mereu curge, mereu se schimbă, dar rămâne aceeași.

Siddhartha petrece mulți ani ascultând râul și observând viața. În cele din urmă găsește pacea și înțelepciunea pe care le căutase întotdeauna—nu prin învățături sau suferință, ci prin experiență directă, răbdare și o conexiune profundă cu lumea din jur.

Când Govinda îl vizitează din nou, Siddhartha este transformat. A devenit un om calm și înțelept. Govinda încă mai caută adevărul de la alții, dar Siddhartha îi arată că adevărul nu este o idee fixă—este ceva ce trebuie simțit, nu doar înțeles.

Siddhartha este un roman profund despre călătoria interioară a sufletului. Ne învață că înțelepciunea nu vine din cărți sau de la profesori, ci din viață însăși. Prin iubire, pierdere, natură și tăcere, Siddhartha înțelege că iluminarea vine prin acceptarea și înțelegerea întregii existențe.

In English:

Siddhartha is a philosophical novel that follows the spiritual journey of a young man named Siddhartha during the time of the historical Buddha in ancient India. The story explores deep questions about life, wisdom, self-discovery, and inner peace.

Siddhartha is the son of a respected Brahmin (a priestly class in Hindu society). He is intelligent and admired, but he is not satisfied with traditional religious teachings. He feels that the rituals and scriptures do not bring true peace or understanding.

Together with his close friend Govinda, he decides to leave home and join a group of wandering ascetics, who practice self-denial and meditation. They believe that by giving up all worldly desires, they can reach enlightenment.

Siddhartha becomes very skilled in fasting and meditation, but he still does not find the answers he is looking for. When he hears about Buddha, he and Govinda go to meet him. Govinda decides to stay and become a follower of the Buddha, but Siddhartha chooses to continue his journey alone. He respects the Buddha but believes that true wisdom cannot be taught—only experienced.

After leaving the spiritual path for a time, Siddhartha enters the material world. He meets a beautiful courtesan named Kamala, who teaches him about love and desire. To win her affection, he becomes a merchant and gains wealth and success. He learns the ways of business and pleasure, but over time, he feels empty and lost.

Eventually, Siddhartha becomes disgusted with his life of luxury. He leaves everything behind and goes to live by a river. There, he meets a kind and wise ferryman, who becomes his teacher and friend. Siddhartha begins to understand that life is like the river—always flowing, always changing, but always the same.

Siddhartha spends many years listening to the river and observing life. He finally finds the peace and wisdom he was always seeking—not through teachings or suffering, but through direct experience, patience, and deep connection with the world around him.

When Govinda visits him again, Siddhartha is transformed. He has become a wise and peaceful man. Govinda still seeks truth from others, but Siddhartha shows him that truth is not a fixed idea—it is something that must be felt, not just understood.

Siddhartha is a powerful novel about the inner journey of the soul. It teaches that wisdom comes not from teachers or books, but from life itself. Through love, loss, nature, and silence, Siddhartha learns that enlightenment is found by accepting and understanding the whole of existence.

de Peter Viney

„Vioara a doua” este o poveste de mister care are loc în Londra și este despre un bărbat pe nume Sam, violonist, dar nu unul de succes. Adesea se simte ca o „a doua vioară”, ceea ce înseamnă când cineva nu este important sau întotdeauna pe locul doi.

Sam cântă într-o mică orchestră și dă lecții de muzică. Într-o zi, vede o femeie frumoasă pe nume Anna. Ea are o vioară și pare supărată. Sam vrea să o ajute. Ei vorbesc, iar el află că vioara Annei a fost furată. Dar este ceva ciudat în povestea ei.

În curând, Sam este atras într-o situație periculoasă. Află că vioara era foarte valoroasă și că unii oameni ar face orice pentru a o obține. În timp ce încearcă să o ajute pe Anna, întâlnește personaje suspecte, urmărește indicii și începe să creadă că Anna nu spune întregul adevăr.

Sam nu este sigur în cine să aibă încredere. Vrea să ajute, dar vrea și să fie în siguranță. În cele din urmă, află adevărul despre vioara furată și despre Anna. Povestea se încheie cu o întorsătură ingenioasă, iar Sam își dă seama că este mai curajos și mai inteligent decât credea.

Întrebări de înțelegere a textului
Răspundeți în propoziții complete:

Cine este personajul principal din poveste?

Ce problemă are Anna?

De ce este importantă vioara?

Ce îl face pe Sam suspicios?

Cum se termină povestea?

Exerciții de vocabular: Completați spațiile libere
Alegeți cuvântul corect din listă: (valoroasă, răsturnare de situație, indiciu, încredere, orchestră)

Sam cântă la vioară într-o __.

Vioara este foarte __.

Poliția a găsit un __ în grădină.

Nu am __ în acel om. Pare necinstit.

Povestea a avut o __ surprinzătoare la final.

In English:

Second Fiddle is a mystery story that takes place in London. It follows a man named Sam who is a violinist, but not a very successful one. He often feels like a “second fiddle”, which means someone who is not important or always second-best.

Sam plays in a small orchestra and gives music lessons. One day, he sees a beautiful woman named Anna. She is carrying a violin and seems upset. Sam wants to help her. They talk, and he learns that Anna’s violin has been stolen. But there is something strange about her story.

Soon, Sam is pulled into a dangerous situation. He finds out that the violin was very valuable, and some people will do anything to get it. As he tries to help Anna, he meets suspicious characters, follows clues, and begins to think that Anna is not telling the whole truth.

Sam is not sure who to trust. He wants to help, but he also wants to stay safe. In the end, he learns the truth about the stolen violin and about Anna. The story ends with a clever twist, and Sam realizes he is braver and smarter than he thought.

✍️ Comprehension Questions

Answer in complete sentences:

1. Who is the main character in the story?
2. What problem does Anna have?
3. Why is the violin important?
4. What makes Sam suspicious?
5. How does the story end?

🔤 Vocabulary Practice: Fill in the blanks

Choose the correct word from the list: (valuable, twist, clue, trust, orchestra)

1. Sam plays the violin in a small __________.
2. The missing violin is very __________.
3. The police found a __________ in the garden.
4. I don’t __________ that man. He seems dishonest.
5. The story had a surprising __________ at the end.

Fabula de Aesop

Într-o zi, un leu dormea ​​în pădure. Un șoricel mic a trecut din greșeală peste trupul lui. Leul s-a trezit și a fost foarte supărat.

„Cum îndrăznești să mă trezești?” a întrebat leul. A prins șoarecele cu laba lui mare.

“Îmi pare rău!” a spus şoarecele. “Te rog, dă-mi drumul. Poate într-o zi te pot ajuta.”

Leul a râs. “Ești prea mic să mă ajuți!” Dar a lăsat șoarecele să plece.

Câteva zile mai târziu, leul mergea prin pădure și a căzut într-o plasă pusă de vânători. Nu a putut să iasă. A răcnit tare.

Șoarecele a auzit leul și a alergat să-l ajute. A ros frânghia cu dinții lui mici. Curând, plasa s-a rupt și leul a fost liber.

“Vezi,” a spus şoarecele, “te-am ajutat!”

Leul a zâmbit. “Mulțumesc, prietene. M-am înșelat.”

Morala povestirii:
Chiar și prietenii mici pot fi de mare ajutor.

In English:

One day, a lion was sleeping in the forest. A little mouse ran over his body by mistake. The lion woke up and was very angry.

“How dare you wake me up!” said the lion. He caught the mouse with his big paw.

“I’m sorry!” said the mouse. “Please let me go. Maybe one day, I can help you.”

The lion laughed. “You are too small to help me!” But he let the mouse go.

A few days later, the lion was walking in the forest. He got trapped in a net set by hunters. He could not get out. He roared loudly.

The mouse heard the lion and ran to help. It chewed the rope with its small teeth. Soon, the net broke and the lion was free.

“You see,” said the mouse, “I helped you!”

The lion smiled. “Thank you, little friend. I was wrong.”

Moral of the story:

Even small friends can be a big help.

de Larken Rose

„Cea mai periculoasă superstiție” de Larken Rose este o carte care contestă legitimitatea guvernării și conceptul de autoritate. Rose susține că credința în autoritatea guvernamentală este o superstiție dăunătoare care duce la violență, opresiune și pierderea libertății individuale. Cartea afirmă că nimeni nu are dreptul moral de a guverna pe alții și că oamenii care se supun autorității au cauzat cele mai mari atrocități din istorie.

1. Autoritatea este o superstiție
   Rose susține că autoritatea guvernamentală nu există cu adevărat – este doar o credință pe care oamenii o acceptă pentru că au fost condiționați să facă acest lucru. El explică că niciun grup de oameni, oricât de mare ar fi, nu poate acorda unui lider drepturi pe care ei înșiși nu le au. De exemplu, dacă furtul este greșit pentru indivizi, este greșit și atunci când guvernul o face prin impozitare.

El numește această credință în autoritate „cea mai periculoasă superstiție”, deoarece permite guvernelor să comită acte care ar fi considerate infracțiuni dacă ar fi făcute de indivizi.

2. Guvernul se bazează pe forță, nu pe consimțământ
   Mulți oameni cred că guvernele există cu „consimțământul celor guvernați”, dar Rose susține că aceasta este o iluzie. El afirmă că legile guvernamentale și taxele sunt aplicate prin violență sau amenințarea cu violență. Dacă oamenii refuză să se supună, ei sunt pedepsiți – adesea cu închisoare sau cu forța. Din această cauză, el susține că guvernele funcționează ca bande violente, folosind mai degrabă constrângerea decât cooperarea voluntară.
3. Contradicția morală a guvernării
   Rose subliniază o contradicție în raționamentul moral al societății:

Dacă o persoană fură, răpește sau ucide, este considerat greșit.

Cu toate acestea, atunci când guvernele impozitează, arestează sau poartă război, aceste acțiuni sunt considerate justificate.

El susține că oamenii acceptă această contradicție pentru că sunt învățați încă de la o vârstă fragedă să respecte și să se supună autorității, fără a pune la îndoială dacă aceasta este legitimă din punct de vedere moral.

4. Supunerea față de autoritate duce la atrocități
   De-a lungul istoriei, cele mai grave crime – cum ar fi genocidul, războiul și sclavia – au fost comise nu de indivizi care acționează singuri, ci de oameni care se supun autorității. Rose indică exemple precum:

Holocaustul, în care soldații naziști și-au justificat acțiunile spunând că „urmează doar ordinele”.

Sclavia, care a fost susținută de guverne și impusă prin lege.

Războaie, în care soldații ucid oameni pe care nu i-au întâlnit niciodată, pur și simplu pentru că le spune guvernul.

Rose susține că fără credința în autoritatea guvernamentală, aceste orori nu s-ar fi întâmplat. Dacă indivizii ar refuza să se supună ordinelor imorale, ei nu ar participa la astfel de crime.

5. Cooperarea voluntară este răspunsul
   În loc de guvernare, Rose pledează pentru o societate bazată pe cooperare voluntară și respect reciproc. El susține că oamenii se pot organiza pașnic fără o clasă conducătoare. El susține anarhismul, dar clarifică că acest lucru nu înseamnă haos – înseamnă pur și simplu o lume în care nimeni nu are dreptul să conducă peste alții.

El crede că moralitatea ar trebui să fie consecventă:

Dacă este greșit ca un individ să fure, este greșit ca guvernul să impoziteze.

Dacă este greșit ca un individ să comită violență, este greșit ca guvernul să înceapă războaie.

Rose susține că, dacă oamenii ar înceta să creadă în autoritate, și-ar asuma responsabilitatea pentru propriile acțiuni și și-ar crea o societate mai etică.

În „Cea mai periculoasă superstiție”, Larken Rose susține că credința în autoritatea guvernamentală este cauza principală a opresiunii și violenței. El îi încurajează pe oameni să respingă supunerea oarbă și, în schimb, să îmbrățișeze stăpânirea de sine și responsabilitatea morală. Punând la îndoială autoritatea și acționând etic ca indivizi, el crede că societatea poate fi mai liberă și mai dreaptă.

Cartea este o provocare puternică pentru gândirea politică tradițională și un apel către indivizi să gândească singuri, mai degrabă decât să se supună conducătorilor.

In English:

The Most Dangerous Superstition by Larken Rose is a book that challenges the legitimacy of government and the concept of authority. Rose argues that the belief in government authority is a harmful superstition that leads to violence, oppression, and the loss of individual freedom. The book asserts that no one has the moral right to rule over others, and that people obeying authority, rather than thinking for themselves, has caused the greatest atrocities in history.

1. Authority is a Superstition

Rose argues that government authority does not truly exist—it is only a belief that people accept because they have been conditioned to do so. He explains that no group of people, no matter how large, can give a leader rights that they themselves do not have. For example, if stealing is wrong for individuals, it is still wrong when the government does it through taxation.

He calls this belief in authority “the most dangerous superstition” because it allows governments to commit acts that would be considered crimes if done by individuals.

2. Government is Based on Force, Not Consent

Many people believe that governments exist with the “consent of the governed,” but Rose argues this is an illusion. He states that government laws and taxes are enforced through violence or the threat of violence. If people refuse to obey, they are punished—often with imprisonment or force. Because of this, he argues that governments function as violent gangs, using coercion rather than voluntary cooperation.

3. The Moral Contradiction of Government

Rose highlights a contradiction in society’s moral reasoning:

• If an individual steals, kidnaps, or kills, it is considered wrong.
• However, when governments tax, arrest, or wage war, these actions are seen as justified.

He argues that people accept this contradiction because they are taught from a young age to respect and obey authority, without questioning whether it is morally legitimate.

4. Obedience to Authority Leads to Atrocities

Throughout history, the worst crimes—such as genocide, war, and slavery—have been committed not by individuals acting on their own, but by people obeying authority. Rose points to examples like:

• The Holocaust, where Nazi soldiers justified their actions by saying they were “just following orders.”
• Slavery, which was upheld by governments and enforced by law.
• Wars, where soldiers kill people they have never met, simply because the government tells them to.

Rose argues that without the belief in government authority, these horrors would not have happened. If individuals refused to obey immoral orders, they would not participate in such crimes.

5. Voluntary Cooperation is the Answer

Instead of government, Rose advocates for a society based on voluntary cooperation and mutual respect. He argues that people can organize themselves peacefully without a ruling class. He supports anarchism, but clarifies that this does not mean chaos—it simply means a world where no one has the right to rule over others.

He believes that morality should be consistent:

• If it’s wrong for an individual to steal, it’s wrong for the government to tax.
• If it’s wrong for an individual to commit violence, it’s wrong for the government to start wars.

Rose argues that if people stopped believing in authority, they would take responsibility for their own actions and create a more ethical society.

In The Most Dangerous Superstition, Larken Rose argues that the belief in government authority is the root cause of oppression and violence. He encourages people to reject blind obedience and instead embrace self-ownership and moral responsibility. By questioning authority and acting ethically as individuals, he believes society can be freer and more just.

The book is a powerful challenge to traditional political thinking and a call for individuals to think for themselves rather than submit to rulers.

de Daphne du Maurier

Publicat în 1938, Rebecca este un roman gotic care îmbină misterul, romantismul și suspansul psihologic. Povestea este spusă din perspectiva unei tinere fără nume, care devine a doua soție a lui Maxim de Winter, un văduv bogat. Ea se trezește trăind în umbra Rebeccăi, prima soție a lui Maxim, a cărei prezență încă bântuie marea lor moșie, Manderley.

Romanul începe în Monte Carlo, unde tânăra îl întâlnește pe Maxim de Winter. Maxim este un englez bogat a cărui soție frumoasă și elegantă, Rebecca, s-a înecat tragic anul precedent. În ciuda diferențelor de vârstă și statut, Maxim o cere rapid în căsătorie, iar tânăra acceptă.

După luna de miere, tânăra ajunge la Manderley, marea moșie a lui Maxim din Anglia. Se simte imediat copleșită de dimensiunea, frumusețea și prezența constantă a memoriei Rebeccăi.

Doamna Danvers, menajera, este rece și manipulatoare. Îi amintește constant tinerei de superioritatea Rebeccăi, făcând-o să se simtă nepoftită și nesemnificativă. Ea chiar o duce pe tânără în vechiul dormitor al Rebeccăi, păstrat exact așa cum era, și încearcă să o convingă să se sinucidă.

Nesiguranța tinerei se adâncește atunci când aude povești despre frumusețea, inteligența și grația socială a Rebeccăi. Ea începe să creadă că Maxim este încă îndrăgostit de regretata lui soție și că nu se va ridica niciodată la nivelul predecesoarei ei.

Într-un moment șocant, Maxim îi mărturisește tinerei că nu a iubit-o niciodată pe Rebecca – de fapt, o ura. Nu era soția perfectă pe care toată lumea o credea că este. În schimb, ea a fost nemiloasă, manipulatoare și infidelă, angajându-se în numeroase aventuri amoroase și etalându-le în fața lui Maxim.

Când Maxim și tânăra se întorc acasă văd că Manderley este în flăcări. Doamna Danvers, condusă de obsesia ei pentru Rebecca, a dat foc moșiei și a dispărut. Romanul se termină cu cuplul privindu-și casa arzând, simbolizând sfârșitul influenței persistente a Rebeccăi asupra vieților lor.

In English:

Published in 1938, Rebecca is a Gothic novel by Daphne du Maurier that blends mystery, romance, and psychological suspense. The story is told from the perspective of an unnamed young woman, who becomes the second wife of Maxim de Winter, a wealthy widower. She soon finds herself living in the shadow of Rebecca, Maxim’s first wife, whose presence still haunts their grand estate, Manderley.

The novel begins in Monte Carlo, where the young narrator meets Maxim de Winter. Maxim is a wealthy Englishman whose beautiful and elegant wife, Rebecca, tragically drowned the previous year. Despite their differences in age and status, Maxim quickly proposes marriage, and the narrator eagerly accepts.

After their honeymoon, the narrator arrives at Manderley, Maxim’s grand estate in England. She immediately feels overwhelmed by its size, beauty, and the constant presence of Rebecca’s memory.

Mrs. Danvers, the housekeeper, is cold and manipulative. She constantly reminds the narrator of Rebecca’s superiority, making her feel unwelcome and insignificant. She even takes the narrator to Rebecca’s old bedroom, kept exactly as it was, and tries to convince her to commit suicide.

The narrator’s insecurity deepens when she hears stories about Rebecca’s beauty, intelligence, and social grace. She begins to believe that Maxim is still in love with his late wife and that she will never live up to her predecessor.

In a shocking twist, Maxim confesses to the narrator that he never loved Rebecca—in fact, he hated her. She was not the perfect wife everyone believed her to be. Instead, she was cruel, manipulative, and unfaithful, engaging in numerous affairs and flaunting them in front of Maxim.

When Maxim and the young woman return home, they find that Manderley is in flames. Mrs. Danvers, driven by her obsession with Rebecca, has set the estate on fire and disappeared. The novel ends with the couple watching their home burn, symbolizing the end of Rebecca’s lingering influence over their lives.

„Noaptea” este o poveste adevărată scrisă de Elie Wiesel, care a fost un adolescent evreu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cartea spune povestea experiențelor sale teribile din timpul Holocaustului, când milioane de evrei au fost duși în lagărele de concentrare de către naziști.

Elie Wiesel a locuit împreună cu familia în Sighet, un orășel din România. A fost foarte religios și dorea să studieze religia evreiască. În 1944, când Elie avea 15 ani, soldații germani au venit în orașul său. Curând, toate familiile de evrei au fost luate din casele lor și puse în trenuri aglomerate. Au fost trimiși în lagărul de concentrare de la Auschwitz din Polonia.

Când au ajuns la Auschwitz, Elie și tatăl său au fost despărțiți de mama și de sora lui mai mică. Elie nu i-a mai văzut niciodată. În lagăr, viața era foarte grea. Oamenii erau tratați prost, erau mereu înfometați, iar mulți mureau de boli sau bătăi. Naziștii au ucis mulți oameni în camerele de gazare.

Elie a încercat să rămână în viață și să-și protejeze tatăl. Se simțea supărat și confuz în legătură cu credința lui, deoarece nu putea înțelege de ce Dumnezeu ar permite să se întâmple lucruri atât de groaznice. Pe măsură ce timpul a trecut, a devenit mai slab, dar a continuat să lupte pentru supraviețuire.

Mai târziu, prizonierii au fost nevoiți să mărșăluiască prin zăpadă către un alt lagăr numit Buchenwald. Mulți oameni au murit pe drum. Tatăl lui Elie a devenit foarte bolnav și slăbit. Din păcate, după ce au ajuns la Buchenwald, tatăl lui Elie a murit de boală și epuizare.

În aprilie 1945, lagărul a fost în cele din urmă eliberat de soldații americani, iar Elie a fost liber. Când s-a privit în oglindă după ce a fost salvat, nu și-a recunoscut propriul chip pentru că suferise atât de mult.

„Noaptea” este o carte foarte tristă și importantă. Spune adevărul despre Holocaust și reamintește oamenilor să nu uite niciodată ce s-a întâmplat. Îi învață pe cititori despre importanța memoriei, a speranței și a umanității chiar și în cele mai întunecate vremuri.

In English

Night is a true story written by Elie Wiesel, who was a Jewish teenager during World War II. The book tells the story of his terrible experiences during the Holocaust, when millions of Jewish people were taken to concentration camps by the Nazis.

Elie Wiesel lived in Sighet, a small town in Romania, with his family. He was very religious and wanted to study the Jewish religion. In 1944, when Elie was 15 years old, German soldiers came to his town. Soon, all the Jewish families were taken from their homes and put into crowded trains. They were sent to the Auschwitz concentration camp in Poland.

When they arrived at Auschwitz, Elie and his father were separated from his mother and younger sister. Elie never saw them again. In the camp, life was very hard. People were treated badly, they were always hungry, and many died from sickness or beatings. The Nazis killed many people in the gas chambers.

Elie tried to stay alive and protect his father. He felt angry and confused about his faith because he could not understand why God would allow such terrible things to happen. As time passed, he became weaker, but he continued to fight for survival.

Later, the prisoners were forced to march through the snow to another camp called Buchenwald. Many people died on the way. Elie’s father became very sick and weak. Sadly, after they reached Buchenwald, Elie’s father died from sickness and exhaustion.

In April 1945, the camp was finally liberated by American soldiers, and Elie was free. When he looked at himself in the mirror after being saved, he did not recognize his own face because he had suffered so much.

Night is a very sad and important book. It tells the truth about the Holocaust and reminds people never to forget what happened. It teaches readers about the importance of memory, hope, and humanity even during the darkest times.

Publicată în 1845, “Viața lui Frederick Douglass, un sclav american” este autobiografia lui Frederick Douglass, un fost sclav, care a devenit unul dintre cei mai influenți aboliționiști, scriitori și vorbitori ai secolului al XIX-lea. În această carte, Douglass descrie viața sa în sclavie, lupta lui pentru alfabetizare și libertate și călătoria sa pentru a deveni un avocat pentru abolirea sclaviei. Povestea lui expune realitățile brutale ale sclaviei în America și evidențiază puterea educației și a autodeterminarii.

Frederick Douglass s-a născut ca sclav în Tuckahoe, Maryland, în jurul anului 1818. Nu a știut niciodată data exactă a nașterii și a fost separat de mama sa, Harriet Bailey, la o vârstă fragedă. A văzut-o doar de câteva ori înainte să moară, când era tânăr. Nu a știut niciodată identitatea tatălui său, deși bănuia că tatăl său era un bărbat alb.

La vârsta de șapte sau opt ani, Douglass a fost trimis să locuiască cu Hugh Auld și soția sa, Sophia Auld, în Baltimore. Aici, el a experimentat un punct de cotitură semnificativ în viața sa. Sophia l-a tratat inițial cu bunătate și chiar a început să-l învețe să citească și să scrie. Când soțul ei a aflat, i-a spus că a-i învăța pe sclavi să citească îi va face rebeli și de necontrolat. După aceasta, Sophia a devenit aspră și a refuzat să continue să-l învețe.

În ciuda acestui eșec, Douglass a continuat în secret să învețe să citească observând copiii albi și folosind cărți și ziare aruncate. El și-a dat seama că alfabetizarea era cheia libertății, deoarece le permitea oamenilor sclavi să-și înțeleagă starea și să lupte pentru drepturile lor.

Douglass a fost trimis mai târziu la Edward Covey, cunoscut pentru tratamentul crud față de sclavi. Covey îl bătea și îl umilia frecvent pe Douglass, încercând să-i zdrobească spiritul. Cu toate acestea, după luni de suferință, Douglass a ripostat. Într-o zi, i-a rezistat fizic lui Covey într-o luptă brutală care a durat două ore. După aceasta, Covey nu a mai pus mâna pe el. Acest moment a fost un alt punct de cotitură pentru Douglass, deoarece și-a recăpătat simțul demnității și al respectului de sine.

Douglass a eșuat să evadeze de multe ori, dar nu a renunțat niciodată. În cele din urmă, în 1838, a scăpat deghizându-se în marinar și călătorind spre nord cu trenul și apoi cu barca. A sosit în New York City și mai târziu s-a stabilit în New Bedford, Massachusetts, unde s-a căsătorit cu Anna, o femeie de culoare care îl ajutase să scape.

În nord, Douglass s-a implicat în mișcarea aboliționistă. S-a prezentat lui William Lloyd Garrison, un cunoscut aboliționist alb, și în curând a început să țină discursuri despre experiențele sale ca sclav. Povestirea și intelectul său puternic au uimit publicul și a devenit rapid una dintre cele mai influente voci împotriva sclaviei.

Douglass și-a publicat autobiografia în 1845, sperând să dezvăluie atrocitățile sclaviei. Cu toate acestea, din moment ce a numit oamenii și locurile implicate în aservirea sa, se temea să fie capturat și reînrobit. Pentru a evita acest lucru, a călătorit în Anglia și Irlanda, unde susținătorii lui au strâns bani pentru a-i cumpăra legal libertatea.

La întoarcerea în SUA, Douglass și-a continuat lupta împotriva sclaviei, publicând ziare, ținând discursuri și lucrând cu lideri aboliționiști, inclusiv Harriet Tubman și John Brown.

In English:

Published in 1845, Narrative of the Life of Frederick Douglass, an American Slave is the autobiography of Frederick Douglass, a formerly enslaved man who became one of the most influential abolitionists, writers, and speakers of the 19th century. In this book, Douglass describes his life in slavery, his struggle for literacy and freedom, and his journey to becoming an advocate for the abolition of slavery. His story exposes the brutal realities of slavery in America and highlights the power of education and self-determination.

At the age of seven or eight, Douglass was sent to live with Hugh Auld and his wife, Sophia Auld, in Baltimore. Here, he experienced a significant turning point in his life. Sophia Auld initially treated him with kindness and even began teaching him to read and write. However, when her husband found out, he told her that teaching enslaved people to read would make them rebellious and unmanageable. After this, Sophia became harsh and refused to continue teaching him.

Despite this setback, Douglass secretly continued to learn to read by observing white children and using discarded books and newspapers. He realized that literacy was the key to freedom because it allowed enslaved people to understand their condition and fight for their rights.

Douglass was later sent to Edward Covey known for his cruel treatment of enslaved people. Covey frequently beat and humiliated Douglass, trying to crush his spirit. However, after months of suffering, Douglass fought back. One day, he physically resisted Covey in a brutal fight that lasted two hours. After this, Covey never laid a hand on him again. This moment was a turning point for Douglass, as he regained his sense of dignity and self-respect.

Douglass made several failed escape attempts, but he never gave up. Eventually, in 1838, he successfully escaped from slavery by disguising himself as a sailor and traveling to the North by train and boat. He arrived in New York City and later settled in New Bedford, Massachusetts, where he married Anna, a Black woman who had helped him escape.

In the North, Douglass became involved in the abolitionist movement. He was introduced to William Lloyd Garrison, a well-known white abolitionist, and soon began giving speeches about his experiences as an enslaved person. His powerful storytelling and intellect amazed audiences, and he quickly became one of the most influential voices against slavery.

Douglass published his autobiography in 1845, hoping to expose the evils of slavery. However, since he had named the people and places involved in his enslavement, he feared being captured and re-enslaved. To avoid this, he traveled to England and Ireland, where supporters raised money to legally buy his freedom.

Upon returning to the U.S., Douglass continued his fight against slavery, publishing newspapers, giving speeches, and working with abolitionist leaders, including Harriet Tubman and John Brown.

de Willa Cather

„Ántonia mea” este un roman publicat în 1918 și spune povestea lui Jim Burden, un băiat care se mută în preeria americană, și prietenia lui cu Ántonia Shimerda, o fată imigrantă puternică și plină de spirit din Boemia (acum parte a Republicii Cehe). Romanul este despre creștere, frumusețea pământului și luptele imigranților la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Povestea este spusă de Jim Burden, care se mută în Nebraska când era un băiat tânăr după ce părinții lui mor. Călătorește cu trenul din Virginia pentru a locui cu bunicii săi la o fermă. În călătorie, el o întâlnește pe Ántonia Shimerda și familia ei, care se mută și ei în Nebraska. Soții Shimerda sunt imigranți săraci care nu vorbesc prea mult engleza, dar Ántonia este plină de viață și dornică să învețe.

Jim și Ántonia devin prieteni apropiați. Ei explorează împreună pământul larg și deschis, jucându-se și descoperind frumusețea preeriei. Cu toate acestea, familia Shimerda se luptă să supraviețuiască. Ei locuiesc într-o casă mică, iar iarna aspră le face viața foarte grea.

Tatăl lui Ántonia devine foarte trist pentru că nu își poate întreține familia. Îi este dor de vechea lui viață din Boemia și se simte izolat în Nebraska. Într-o iarnă, el își ia viața în mod tragic. Acest eveniment schimbă viața Antoniei pentru totdeauna. Acum trebuie să muncească din greu pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască.

Jim se descurcă bine la școală și mai târziu merge la facultate, în timp ce Ántonia se implică mai mult în muncă și viața comunitară. Este admirată pentru caracterul ei puternic și independența sa, dar se confruntă și cu multe provocări.

Ani mai târziu, Jim se întoarce în Nebraska și o vizitează pe Antonia. Acum este căsătorită cu un fermier amabil, și are o familie mare și fericită. Jim vede că, în ciuda tuturor greutăților, Ántonia și-a construit o viață bună.

Jim realizează că Ántonia reprezintă spiritul de pionier – este puternică, curajoasă și profund conectată cu pământul. Romanul se termină cu Jim simțindu-se recunoscător pentru trecut și pentru prietenia lui cu Ántonia.

„Ántonia mea” este un roman despre creșterea, înfruntarea provocărilor și aprecierea trecutului. Prin amintirile lui Jim, vedem frumusețea preeriei și puterea celor care au trăit acolo. Ántonia rămâne un simbol al rezistenței, al iubirii și al spiritului de pionier.

****Forma “preerie” este o variantă a lui “prerie”.

in English:

My Ántonia is a novel by Willa Cather, published in 1918. It tells the story of Jim Burden, a young boy who moves to the American prairie, and his friendship with Ántonia Shimerda, a strong and spirited immigrant girl from Bohemia (now part of the Czech Republic). The novel is about growing up, the beauty of the land, and the struggles of immigrants in the late 19th century.

The story is told by Jim Burden, who moves to Nebraska as a young boy after his parents die. He travels by train from Virginia to live with his grandparents on a farm. On the journey, he meets Ántonia Shimerda and her family, who are also moving to Nebraska. The Shimerdas are poor immigrants who do not speak much English, but Ántonia is full of life and eager to learn.

Jim and Ántonia become close friends. They explore the wide, open land together, playing and discovering the beauty of the prairie. However, the Shimerda family struggles to survive. They live in a small dugout house, and the harsh winter makes life very difficult for them.

Ántonia’s father becomes very sad because he cannot provide for his family. He misses his old life in Bohemia and feels isolated in Nebraska. One winter, he tragically takes his own life. This event changes Ántonia’s life forever. She must now work hard to help her family survive.

Jim does well in school and later goes to college, while Ántonia becomes more involved in work and community life. She is admired for her strong character and independence, but she also faces many challenges.

Years later, Jim returns to Nebraska and visits Ántonia. She is now married to a kind farmer and has a big, happy family. Jim sees that, despite all the hardships, Ántonia has built a good life.

Jim realizes that Ántonia represents the pioneer spirit—she is strong, brave, and deeply connected to the land. The novel ends with Jim feeling grateful for the past and for his friendship with Ántonia.

My Ántonia is a novel about growing up, facing challenges, and appreciating the past. Through Jim’s memories, we see the beauty of the prairie and the strength of those who lived there. Ántonia remains a symbol of resilience, love, and the pioneering spirit.

de Daniel Defoe

Mă gândesc la o călătorie în Brazilia. Vreau să-mi văd fiul, soția și plantația mea. Cred că mă pot muta în Brazilia. Dar nu știu dacă soția mea vrea să locuiască cu mine.

După ce mă mai gândesc un pic, mă hotărăsc să plec în Brazilia, dar doar pentru o vizită. Vreau să văd dacă este în regulă să locuiesc din nou acolo. Îi scriu soției mele. O întreb dacă este în regulă să-i vizitez câteva zile. Odată cu scrisoarea, îi trimit cadouri frumoase ei și familiei tatălui ei.

Apoi primesc o scrisoare de la soția mea. Ea scrie că sunt binevenit să-i vizitez. Invitația ei mă face fericit. Încep să plănuiesc o altă călătorie pe mare. Le cumpăr cadouri frumoase. Două săptămâni mai târziu sunt gata să plec.

Când ajungem în Brazilia, mă întâlnesc cu soția și fiul meu. Soția mea este diferită acum. Dar ea este încă foarte frumoasă. Fiul meu este un om mare. El este foarte puternic. De asemenea, el este foarte inteligent. Are și propria lui familie. Are și o mare responsabilitate. El are grijă de plantațiile familiei. El este responsabil pentru un teren mare.

Fiul meu vorbește doar portugheză și puțin în spaniolă. Portugheza mea nu este prea bună după atâția ani. Nu-mi amintesc multe cuvinte. Îmi amintesc doar câteva cuvinte de bază. Dar cu timpul încep să îmi amintesc repede cuvintele.

În două săptămâni, pot avea o conversație de bază pe multe subiecte. Și o lună mai târziu, sunt capabil să vorbesc foarte bine.

Sunt foarte fericit că pot vorbi cu soția și fiul meu. Avem atât de multe lucruri de povestit!

Brazilia este, de asemenea, foarte diferită. Oamenii au haine diferite. Ei construiesc noi tipuri de case. Plantațiile sunt mult mai mari. Mulți oameni lucrează la ele.

Sunt cu familia mea de trei luni. Știu că nu sunt foarte departe de insula mea. Mă gândesc să vizitez din nou insula. Vreau să văd insula doar pentru câteva zile. Vineri vrea și el să revadă insula.

Și fiul meu vrea să meargă. Cred că nu este o idee bună. Știu cât de periculoasă poate fi marea. Dar vrea să vadă locul pe care îl cunoaște doar din poveștile mele.

Ne planificăm călătoria. Două săptămâni mai târziu, plecăm din Brazilia. Mergem cu o navă care merge la Havana. Avem o înțelegere cu căpitanul. Promite că se va opri la insula mea.

Când ajung pe insula mea, ne întâlnim cu oamenii lui Vineri. Acum ei locuiesc pe insulă.

Îi întreb: „Unde sunt prizonierii?”

Ei îmi spun că prizonierii nu sunt pe insulă. Ei nu știu unde sunt. Poate că sunt toți morți.

Oamenii lui Vineri îmi spun că nu mănâncă europeni. Ei își mănâncă doar dușmanii de pe alte insule. Sunt fericit când aud asta.

Vreau să rămân pe insulă și fiul meu vrea și el. Îl întreb pe căpitan dacă ne poate duce înapoi în Brazilia la întoarcere. El este de acord.

Văd mulți copii care aleargă. Este interesant să văd mulți oameni pe insula mea.

Văd că oamenii de pe insulă sunt foarte fericiți. Vineri este fericit și el. Întâlnește o femeie. Îi place de ea foarte mult.

Vineri mă întreabă dacă este în regulă să stea pe insulă cu femeia lui. El știe că trăiește datorită mie. Nu vrea să mă părăsească fără permisiunea mea.

Sunt de acord. Nu trebuie să stea cu mine toată viața. Este timpul ca Vineri să-și întemeieze propria familie. Sunt fericit că a găsit o femeie bună. Mă bucur când văd că se iubesc. Respect decizia lui Vineri de a rămâne pe insulă.

Mă plimb mult pe insulă. Vreau să vizitez toate locurile pe care le cunosc din viața mea pe insulă. Am câteva locuri preferate, de exemplu valea fructelor. Petrec mult timp acolo. Îmi place foarte mult acest loc. Și fiului meu îi place insula. El se plimbă adesea pe insulă cu mine. Îi spun multe alte povești despre viața mea aici.

Stăm pe insulă douăzeci de zile. Apoi vine nava de la Havana. E timpul să plecăm. Ne luăm rămas bun de la Vineri și de la oamenii lui.

Când părăsim insula, am un sentiment ciudat. Simt lacrimi în ochi. Îmi place foarte mult acest loc. Inima mea este legată de această insulă pentru totdeauna.

in English:

I think about a journey to Brazil. I want to see my son, my wife and my plantation. I think that I can move to Brazil. But I don’t know if my wife wants to live with me.

After some longer thinking, I decide to go to Brazil but only for a visit. I want to see if it’s OK to live there again. I write to my wife. I ask her if it’s OK to visit them for some days. With the letter, I send nice presents to her and her father’s family.

Then I get a letter from my wife. She writes that I’m welcome to visit them. Her invitation makes me happy. I start to plan another journey by sea. I buy nice presents for them. Two weeks later I’m ready to go.

When we arrive to Brazil, I meet with my wife and my son. My wife is different now. But she is still very beautiful. My son is a big man. He is very strong. He is also very intelligent. He has his own family too. He has also big responsibility. He manages plantations of all the family. He is responsible for a big land.

My son speaks only Portuguese and a little Spanish. My Portuguese isn’t very good after so many years. I don’t remember many words. I remember only some basic words. But with practice I start to remember words fast.

In two weeks, I can have a basic conversation on many topics. And one month later, I’m able to speak very well.

I’m very happy that I can speak with my wife and my son. We have so many things for a conversation.

Brazil is also very different. People have different clothes. They build new types of houses. Plantations are much bigger. Many people work on them.

I’m with my family for three months. I know that I’m not very far from my island. I think about visiting the island again. I want to see the island for some days. Friday also wants to see the island again.

My son also wants to go. I think that it isn’t a good idea. I know how dangerous the sea can be. But he wants to see the place which he knows only from my stories.

We plan our journey. Two weeks later, we leave Brazil. We go on a ship which goes to Havana. We have an agreement with the captain. He promises to stop at my island on the way there.

When I arrive at my island, we meet with Friday’s people. They now live on the island.

I ask them, “Where are the prisoners?”

They tell me that the prisoners are not on the island. They don’t know where they are. Maybe they are all dead.

Friday’s people tell me that they don’t eat Europeans. They eat only their enemies from other islands. I’m happy when I hear that.

I want to stay on the island and my son too. I ask the captain if he can take us back to Brazil on the way back. He agrees.

I see many children who run around. It’s interesting to see many people on my island.

I see that the people on the island are very happy. Friday is happy there too. He meets a woman. He likes her very much.

Friday asks me if it’s OK that he stays on the island with his woman. He knows that he lives thanks to me. He doesn’t want to leave me without my permission.

I agree. He doesn’t have to stay with me all his life. It’s time for Friday to start his own family. I’m happy that he has a good woman. I’m happy when I see that they love each other. I respect Friday’s decision to stay on the island.

I walk around the island a lot. I want to visit all the places which I know from my life on the island. I have some favourite places, for example the fruit valley. I spend a lot of time there. I like this place very much. My son likes the island too. He often walks around the island with me. I tell him many other stories about my life here.

We stay on the island for twenty days. Then the ship from Havana comes. It’s time to leave. We say goodbye to Friday and his people.

When we leave the island, I have a strange feeling. I feel tears in my eyes. I like this place very much. My heart is connected with this island forever.

de George Eliot

Publicat în 1871-72, “Middlemarch” este un roman care explorează viețile sociale, politice și personale ale locuitorilor din Middlemarch, un oraș englezesc fictiv la începutul anilor 1830. Romanul este un portret splendid detaliat al unei societăți în curs de schimbare, abordând teme de ambiție, căsătorie, reformă și auto-descoperire. În loc să urmărească un singur protagonist, Middlemarch împletește poveștile mai multor personaje centrale, ale căror vieți se intersectează în moduri profunde și neașteptate.

Dorothea Brooke este o tânără inteligentă, idealistă, dintr-o familie bogată și respectabilă. Ea tânjește după o viață plină de sens și crede că își poate găsi un scop prin căsătoria cu un bărbat distins din punct de vedere intelectual. Dorothea realizează curând că căsătoria ei este o greșeală – soțul ei este rece din punct de vedere emoțional, despotic, disprețuindu-i intelectul.

Dr. Lydgate ajunge în Middlemarch cu idei medicale progresiste și visează la reformarea medicinei. Lydgate se îndrăgostește de Rosamond Vincy, o femeie frumoasă, dar superficială și materialistă. Ea vede căsătoria cu Lydgate ca pe o modalitate de a-și menține statutul social, dar odată ce s-au căsătorit, ea este dezamăgită de problemele lor financiare.

Fred Vincy, fratele lui Rosamond, este un tânăr amabil, dar iresponsabil, care își irosește oportunitățile din cauza naturii sale neglijente. Este îndrăgostit de Mary Garth, o tânără sensibilă și bună, care refuză să se căsătorească cu el dacă nu devine responsabil și își câștigă existența cinstit. Prin perseverență și muncă grea, Fred se maturizează, devenind în cele din urmă un agent de succes. El și Mary sunt singurul cuplu din roman care a obținut o adevărată fericire conjugală.

Nicholas Bulstrode, un bancher evlavios, are un trecut întunecat. Când trecutul său este dezvăluit, comunitatea se întoarce împotriva lui, iar el este dezonorat public. Soția lui, Harriet, rămâne loială, dar el moare în obscuritate.

“Middlemarch” este considerat unul dintre cele mai mari romane din literatura engleză, lăudat pentru profunzimea sa psihologică, critica socială și personajele bogat desenate.

in English:

Published in 1871-72, Middlemarch is a sweeping novel that explores the social, political, and personal lives of the residents of Middlemarch, a fictional English town in the early 1830s. The novel is a richly detailed portrait of a society undergoing change, addressing themes of ambition, marriage, reform, and self-discovery. Rather than following a single protagonist, Middlemarch interweaves the stories of several central characters, whose lives intersect in profound and unexpected ways.

Dorothea Brooke is an intelligent, idealistic young woman from a wealthy, respectable family. She yearns for a meaningful life and believes she can find purpose through marriage to an intellectually distinguished man. Dorothea soon realizes that her marriage is a mistake—her husband is emotionally cold, controlling, and dismissive of her intellect.

Dr. Lydgate arrives in Middlemarch with progressive medical ideas and dreams of reforming medicine. Lydgate falls in love with Rosamond Vincy, a beautiful but shallow and materialistic woman. She sees marriage to Lydgate as a way to maintain her social status, but once they wed, she is disappointed by their financial struggles.

Fred Vincy, Rosamond’s brother, is an amiable but irresponsible young man who squanders opportunities due to his careless nature. He is in love with Mary Garth, a sensible and kind young woman who refuses to marry him unless he becomes responsible and earns an honest living. Through perseverance and hard work, Fred matures, eventually becoming a successful land agent. He and Mary are the only couple in the novel to achieve genuine marital happiness.

Nicholas Bulstrode, a pious banker, has a dark past. When his past is exposed, the community turns against him, and he is publicly disgraced. His wife, Harriet, remains loyal, but he dies in obscurity.

Middlemarch is regarded as one of the greatest novels in English literature, praised for its psychological depth, social critique, and richly drawn characters.