Romanian Weekly

de Markus Zusak

“Hoțul de cărți” este un roman plasat în Germania nazistă. Povestea o urmărește pe Liesel Meminger, o tânără care găsește mângâiere și curaj în a fura cărți și a le citi, în timp ce trece prin greutățile războiului, daunelor și nedreptăților. Prin relațiile ei cu părinții ei adoptivi, prietenii și bărbatul evreu pe care îl adăpostesc, călătoria lui Liesel explorează teme de rezistență, puterea cuvintelor și impactul cruzimii și a bunătății umane.

Povestea începe în 1939, cu Liesel într-un tren cu mama și fratele ei, fiind dusă să locuiască cu părinți adoptivi în Molching, după ce familia lor este sfâșiată de sărăcie și de afilierea politică a tatălui ei. Fratele ei moare în călătorie, iar la înmormântarea lui, Liesel găsește și fură prima ei carte, “Manualul săpătorilor de morminte.” Deși este analfabetă, cartea devine o amintire prețuită, simbolizând legătura ei cu fratele ei și primul ei act de sfidare.

În Molching, Liesel se adaptează încet la noua ei viață cu Hans și Rosa Hubermann. Hans devine o figură de tată pentru ea, mângâindu-i coșmarurile legate de moartea fratelui ei și învățând-o să citească. Rosa, deși dură, îi pasă de Liesel în felul ei. Prin Hans, Liesel descoperă puterea cuvintelor și învață să găsească confort în cărți. Pe măsură ce alfabetizarea ei se îmbunătățește, dragostea ei pentru lectură crește și începe să fure cărți din diferite locuri, inclusiv de la un eveniment nazist de ardere de cărți precum și din casa soției primarului.

Pe măsură ce Liesel crește, ea devine din ce în ce mai conștientă de natura duală a cuvintelor – atât puterea lor de a vindeca, cât și de a face rău. Ea înțelege că aceleași cuvinte care îi alimentează imaginația pot fi mânuite ca arme, în special în propaganda lui Hitler. Hotărâtă să folosească cuvintele spre bine, Liesel le citește cu voce tare vecinilor ei din adăposturile anti-bombe în timpul raidurilor aeriene, oferind confort și distragere a atenției în vremuri terifiante. Conștientizarea ei crescândă a lumii o face să pună la îndoială autoritatea și să înțeleagă impactul limbajului asupra societății.

“Hoțul de cărți” a devenit un clasic modern pentru imaginea emoționantă a impactului războiului asupra oamenilor obișnuiți și a puterii transformatoare a cuvintelor. A fost lăudat pe scară largă pentru stilul său narativ original și profunzimea emoțională, atrăgând atât cititorii tineri, cât și adulți. Romanul a fost, de asemenea, adaptat într-un film și rămâne o alegere populară pentru discuțiile despre ficțiunea istorică, rezistența umană și curajul moral.

Asculta aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/115-ho%c8%9bul-de-car%c8%9bi-nivel-b2

In English:

The Book Thief by Markus Zusak is a powerful novel set in Nazi Germany. The story follows Liesel Meminger, a young girl who finds solace and courage in the act of stealing books and reading them, as she navigates the hardships of war, loss, and oppression. Through her relationships with her foster parents, friends, and the Jewish man they shelter, Liesel’s journey explores themes of resilience, the power of words, and the impacts of human cruelty and kindness.

The story begins in 1939, with Liesel on a train with her mother and brother, being taken to live with foster parents in Molching after their family is torn apart by poverty and her father’s political affiliations. Her brother dies on the journey, and at his burial, Liesel finds and steals her first book, The Grave Digger’s Handbook. Though she is illiterate, the book becomes a treasured memento, symbolizing her connection to her brother and her first act of defiance.

In Molching, Liesel slowly adjusts to her new life with Hans and Rosa Hubermann. Hans becomes a father figure to her, comforting her nightmares about her brother’s death and teaching her to read. Rosa, although harsh, cares for Liesel in her own way. Through Hans, Liesel discovers the power of words and learns to find comfort in books. As her literacy improves, her love for reading grows, and she begins stealing books from various places, including a Nazi book-burning event and the home of the mayor’s wife.

As Liesel grows, she becomes increasingly aware of the dual nature of words—both their power to heal and harm. She understands that the same words that fuel her imagination can be wielded as weapons, particularly in Hitler’s propaganda. Determined to use words for good, Liesel reads aloud to her neighbors in bomb shelters during air raids, providing comfort and distraction in terrifying times. Her growing awareness of the world leads her to question authority and to understand the impact of language on society.

The Book Thief has become a modern classic for its moving portrayal of war’s impact on ordinary people and the transformative power of words. It has been widely praised for its original narrative style and emotional depth, appealing to both young and adult readers. The novel has also been adapted into a film and remains a popular choice for discussions on historical fiction, human resilience, and moral courage.

de Daniel Defoe

Când suntem foarte aproape de plajă, vedem că canibalii sunt în jurul focului. Încep să mănânce primul prizonier. Al doilea prizonier este încă în viață. El nu este unul dintre oamenii lui Vineri. El este european. Canibalii vor să-l mănânce și pe el. Mă hotărăsc să-l salvez dacă se poate.

Ne apropiem de canibali dar tot suntem ascunși în spatele copacilor. Doisprezece canibali sunt încă în jurul focului, dar doi canibali merg după omul alb.

Când văd asta, pregătesc armele. Îl întreb pe Vineri dacă poate face la fel.

Apoi tragem repede în canibali cu șase arme. Omorâm 3 și rănim grav 2 dintre canibali. Ceilalți canibali sar în sus. Dar ei nu știu unde să fugă. Ei nu știu din ce direcție vine pericolul. Unii aleargă la canoe. Unii stau pe plajă.

Continuăm să tragem. Împușcăm alți trei canibali. După aceea, ne luăm armele și alergăm către plajă. Strigăm foarte tare. Fug la prizonier și Vineri împușcă un alt canibal care este aproape.

Îl eliberez pe european. Îmi spune ceva în spaniolă. Îi dau o armă. Este slab, dar poate trage.

Canibalii sunt șocați de atacul nostru rapid. Armele noastre neobișnuite îi sperie foarte mult.

Doar doi canibali încearcă să lupte cu noi. Îi împușcăm și pe ei. Vineri se luptă foarte bine. El ucide rapid un canibal care este rănit. Al doilea canibal rănit fuge în pădure. Vineri aleargă după el și îl ucide cu cuțitul.

Doar trei canibali sunt capabili să fugă. Sar în canoea lor și încep să plece. Vineri trage în ei, dar nu îi lovește. Este periculos să-i lăsăm să plece pentru că le pot spune oamenilor lor despre noi.

Vrem să sărim într-o canoe ca să mergem după ei. Dar spre surprinderea noastră, găsim un alt bărbat pe fundul canoei. El este speriat. El nu vede lupta. El doar aude lupta. Este legat cu funii în jurul gâtului. Are dureri mari. Îi este greu să respire.

Am tăiat repede frânghiile. Când Vineri îl vede, începe să plângă. Apoi râde și îl îmbrățișează pe bărbat. Apoi sare și începe să danseze în jurul lui. Apoi plânge și râde în același timp.

Când cele mai puternice emoții dispar, Vineri îmi spune că prizonierul este tatăl lui.

Simt lacrimi în ochi când văd dragostea fiului pentru tatăl său.

Acest incident fericit ne ia din timp și canibalii au plecat.

Vineri îi masează mâinile și picioarele tatălui său. Masajul îl ajută. Aduce mai mult sânge la mâini și picioare. Curând, tatăl lui se simte mult mai bine.

În timp ce ei vorbesc, Vineri sare brusc. Aleargă foarte repede spre pădure.

Când se întoarce, are o sticlă plină cu apă proaspătă. Îi dă apă tatălui său care este extrem de însetat.

După ce bea, îi cer lui Vineri să dea restul de apă spaniolului. Și el are nevoie de apă.

Spaniolul îmi mulțumește. Nu poate să meargă. El este foarte slab. Îi cer lui Vineri să-i maseze și lui picioarele. Îl ajută.

Apoi, vreau să-l ajut pe spaniol să meargă la canoe pentru că îi este foarte greu să meargă. Vrem să-i luăm pe oaspeții noștri la noi acasă.

Dar Vineri este tânăr și puternic. Are multă putere. Îl ia pe spaniol în spate și îl duce la canoe. Îl pune cu grijă în canoe.

Spotify are probleme. Pana se rezolva ascultati aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/114-robinson-crusoe-25-nivel-a1

In English:

When we are very close to the beach, we see that the cannibals are around the fire. They start to eat the first prisoner. The second prisoner is still alive. He isn’t one of Friday’s people. He is European. The cannibals want to eat him too. I decide to save him if it’s possible.

We move closer to the cannibals but we are still hidden behind the trees. Twelve cannibals are still around the fire, but two cannibals go for the white man.

When I see this, I prepare the guns. I ask Friday if he can do the same.

Then we shoot quickly at the cannibals from six guns. We kill 3 and seriously injure 2 of the cannibals. The other cannibals jump up. But they don’t know where to run. They don’t know from which direction the danger comes. Some run to their canoes. Some stay on the beach.

We continue to shoot. We shoot three other cannibals. After that, we take our guns and we run to the beach. We shout very loud. I run to the prisoner and Friday shoots another cannibal who is near.

I free the European. He says something in Spanish to me. I give him a gun. He is weak but he can shoot.

The cannibals are shocked by our quick attack. Our unusual guns scare them a lot.

Only two cannibals try to fight us. We shoot them with our guns. Friday fights very well. He quickly kills one cannibal who is injured. The second injured cannibal runs to the forest. Friday runs after him and he kills him with his knife.

Only three cannibals are able to run away. They jump in their canoe and they start to leave. Friday shoots at them, but he doesn’t hit them. It’s dangerous to let them go because they can tell their people about us.

We want to jump in one canoe and we want to follow them. But to our surprise, we find another man on the bottom of the canoe. He is scared. He doesn’t see the fight. He only hears the fight. Ropes are around his neck. He is in great pain. It’s difficult for him to breathe.

I quickly cut the ropes. When Friday sees him, he starts to cry. Then he laughs and he hugs the man. Then he jumps and begins to dance around him. Then he cries and laughs at the same time.

When the strongest emotions are gone, Friday tells me that the prisoner is his father.

I feel tears in my eyes when I see the son’s love for his father.

This happy incident delays us and the cannibals are already gone.

Friday massages his father’s hands and feet. The massage helps him. It brings more blood to the hands and feet. Soon his father feels much better.

When they talk, Friday suddenly jumps up. He runs to the forest very fast.

When he comes back, he has a bottle full of fresh water. He gives the water to his father who is extremely thirsty.

After he drinks, I ask Friday to give the rest of the water to the Spanish. He needs water very much too.

The Spanish thanks me a lot. He has problems to walk. He is very weak. I ask Friday to massage his feet too. It helps him.

Then, I want to help the Spanish go to the canoe because it’s very difficult for him to walk. We want to take our new guests to our house.

But Friday is young and strong. He has a lot of power. He takes the Spanish on his back and carries him to the canoe. He carefully puts him inside the canoe.

“Papillon” este relatarea autobiografică a lui Henri Charrière, supranumit „Papillon” (în franceză „fluture” din cauza unui tatuaj cu fluture pe piept), care prezintă viața lui în brutala colonie penală din Guyana Franceză și căutarea lui neobosită pentru libertate. Publicată în 1969, cartea urmărește călătoria extraordinară a lui Charrière prin diverse evadări, experiențe chinuitoare și rezistență remarcabilă de-a lungul a paisprezece ani de închisoare. Îmbinând aventura cu profunzimea psihologică, ea explorează teme de supraviețuire, loialitate, dreptate și spirit uman.

Povestea începe cu viața lui Henri Charrière în Franța, unde este condamnat pentru crimă în 1931, o crimă pe care insistă că nu a comis-o. În ciuda faptului că își menține nevinovăția, Charrière, pe atunci în vârstă de douăzeci de ani, este condamnat la viață în colonia penală din Guyana Franceză, infamă pentru tratamentul brutal al prizonierilor. De la început, Papillon este hotărât să evadeze, mânat de un sentiment aprig al nedreptății și de dorința de a-și recâștiga libertatea.

Viața în colonia penală este descrisă ca fiind istovitoare și dezumanizantă, unde deținuții îndură greutăți fizice, malnutriție, boli și brutalitate necruțătoare a gardienilor. Papillon este martorul spiritelor frânte ale prizonierilor care își pierd speranța și se resemnează cu destinul lor. În ciuda acestui fapt, el se agață de visele sale de libertate și începe să își planifice meticulos următoarele încercări de evadare, profitând de fiecare ocazie de a se elibera.

Hotărât să se elibereze odată pentru totdeauna, Papillon elaborează un plan elaborat pentru a scăpa, construind o mică plută improvizată folosind pungi pline cu nuci de cocos pentru a oferi flotabilitate. În timpul unei nopți, el navighează cu curaj în apele perfide, riscându-și viața pentru a ajunge pe continentul Venezuelei. Această evadare îndrăzneață se dovedește a avea succes, iar Papillon este în sfârșit liber după paisprezece ani de închisoare și nenumărate încercări de evadare.

Odată ajuns în Venezuela, el este primit inițial de localnici și în cele din urmă își câștigă independența. Se stabilește, se căsătorește și își construiește o viață nouă, lăsând în urmă anii de greutăți. Cartea se termină cu Papillon trăind ca un om liber, reflectând asupra călătoriei sale chinuitoare și spiritului neînduplecat care l-a ajutat.

Ascultă aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/113-papillon-nivel-b2

In English:

Papillon is the autobiographical account of Henri Charrière, nicknamed “Papillon” (French for “butterfly” due to a butterfly tattoo on his chest), chronicling his life in French Guiana’s brutal penal colony and his relentless quest for freedom. Published in 1969, the book follows Charrière’s extraordinary journey through various escapes, harrowing experiences, and remarkable resilience over fourteen years of incarceration. Blending adventure with psychological depth, it explores themes of survival, loyalty, justice, and human spirit.

The story begins with Henri Charrière’s life in France, where he is convicted of murder in 1931, a crime he insists he did not commit. Despite maintaining his innocence, Charrière, then in his twenties, is sentenced to life in the penal colony of French Guiana, infamous for its brutal treatment of prisoners. From the beginning, Papillon is determined to escape, driven by a fierce sense of injustice and a desire to regain his freedom.

Life in the penal colony is depicted as grueling and dehumanizing, with inmates enduring physical hardship, malnutrition, disease, and relentless guard brutality. Papillon witnesses the broken spirits of prisoners who lose hope and resign themselves to their fates. Despite this, he clings to his dreams of freedom and begins meticulously planning his next escape attempts, taking advantage of every opportunity to break free.

Determined to break free once and for all, Papillon devises an elaborate plan to escape by building a small makeshift raft using bags filled with coconuts to provide buoyancy. Under cover of night, he bravely navigates the treacherous waters, risking his life to make it to mainland Venezuela. This daring escape proves successful, and Papillon is finally free after fourteen years of imprisonment and countless escape attempts.

Once in Venezuela, he is initially taken in by locals and eventually gains his independence. He settles down, marries, and builds a new life, leaving behind the years of hardship. The book ends with Papillon living as a free man, reflecting on his harrowing journey and the unyielding spirit that carried him through.

de Daniel Defoe

Îi spun povestea mea lui Vineri . Îi descriu Anglia și Europa.

Îi spun despre orașele noastre, școlile, navele și călătoriile în jurul lumii. Îi spun că educația este importantă în Europa și că studiem din cărți. Totul este nou pentru el. Oamenii lui Vineri nu au nevoie de școli pe insule. Au tot ce le trebuie pentru viața lor.

Când simt că pot avea suficientă încredere în el, îi arăt cum funcționează praful de pușcă. Îl învăț cum să folosească o armă. Îi dau un cuțit și o curea. El este mulțumit de cadourile mele.

El spune că nu este prima dată când vede un astfel de cuțit. El spune că niște albi locuiesc cu ei pe insula lor. El numără șaptesprezece europeni.

Cred că acești oameni pot fi marinarii de pe nava spaniolă.

Vineri îmi spune că ei sunt în regulă. Mă bucur când aud că unii europeni locuiesc nu foarte departe de insula mea. Încep să planific cum să-i întâlnesc.

A doua zi, plecăm într-o mică excursie în jurul insulei. Mai întâi, mergem la crucea unde vreau să marchez o altă zi. “Ce este?” mă întreabă Vineri când ajungem la cruce. Îi explic că avem șapte zile într-o săptămână. Aceste zile sunt luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică.

Când Vineri aude cuvântul vineri, râde. Îi explic de ce îl cheamă Vineri. Acum, el înțelege pe deplin sensul numelui său.

În timpul plimbării, Vineri îmi spune: „Dacă construim o canoe, putem merge pe insula mea”.

Îl duc pe Vineri pe cealaltă parte a insulei. Îi arăt canoea mea acolo. Dar el spune: „Această canoe este prea mică pentru două persoane. Trebuie să facem o canoe mai mare.”

Deci, începem să facem o canoe mai mare. Trebuie să tăiem un copac mare și îi arăt cum să taie interiorul copacului.

Ne ia o lună să facem canoea. Și ne ia două zile să mutăm canoea la plajă. Canoea este gata și suntem gata și noi.

Într-o zi Vineri merge pe plajă. Se întoarce foarte repede. Pare foarte speriat. El spune că sunt trei canoe pe plajă.

Este speriat pentru că crede că canibalii sunt aici pentru că vor să-l găsească.

Îi spun: „Nu-ți face griji. Suntem puternici. Și poate că nu vin pentru tine astăzi. Trebuie să așteptăm și să vedem.”

Luăm 15 arme. Mergem pe vârful unui deal. Pe plajă vedem 14 canibali, 2 prizonieri și 3 canoe. Se opresc aproape de locul unde pădurea este lângă plajă. Este bine pentru că este mai ușor să îi ataci și să salvezi prizonierii.

Mergem la ei în liniște prin pădure. Mă gândesc la dreptul meu de a-i ucide. Nu am de ce să împușc atât de mulți oameni care nu-mi fac nimic rău.

După ce mă gândesc, decid să-i privesc și să-i atac doar dacă este necesar.

In English:

I tell Friday my story. I describe England and Europe to him.

I tell him about our cities, schools, ships and travelling around the world. I tell him that education is important in Europe and that we study from books. It’s all new to him. Friday’s people don’t need schools on the islands. They have all what they need for their life.

When I feel that I can trust him enough, I show him how gunpowder works. I teach him how to use a gun. I give him a knife and a belt. He is happy with my presents.

He says that it’s not the first time when he sees such a knife. He says that some white men live with them on their island. He counts seventeen Europeans.

I think that these men can be the sailors from the Spanish ship.

Friday tells me that they are OK. I’m happy when I hear that some Europeans live not very far from my island. I start to plan how to meet them.

The next day, we go on a small trip around the island. First, we go to the cross where I want to mark another day. “What is it?” asks Friday when we come to the cross. I explain that we have seven days in a week. These days are Monday, Tuesday, Wednesday, Thursday, Friday, Saturday and Sunday.

When Friday hears the word Friday, he laughs. I explain to him why his name is Friday. Now, he fully understands the meaning of his name.

During the walk, Friday tells me, “If we build a canoe, we can go to my island.”

I take Friday to the other side of the island. I show him my canoe there. But he says, “This canoe is too small for two people. We have to make a bigger canoe.”

So, we start to make a bigger canoe. We have to cut a big tree and I show him how to cut the inside of the tree.

It takes us a month to make the canoe. And it takes us two days to move the canoe to the beach. The canoe is ready and we are ready too.

The day before we want to go, Friday goes to the beach. He comes back very quickly. He looks very scared. He says that there are three canoes on the beach.

He is scared because he thinks that the cannibals are here because they want to find him.

I tell him, “Don’t worry. We are strong. And maybe they don’t come for you today. Let’s wait and watch.”

We take 15 guns. We go on top of a hill. We see 14 cannibals, 2 prisoners and 3 canoes on the beach. They stop close to the place where the forest is near the beach. It’s good because it’s easier to attack them and save the prisoners.

We go to them quietly through the forest. I think about my right to kill them. I have no reason to shoot so many people who do nothing wrong to me.

After some thinking I decide only to watch and attack them only if it’s necessary.

„Crima din Orient Express” este unul dintre cele mai faimoase romane polițiste ale lui Agatha Christie, cu detectivul ei iconic, Hercule Poirot. Romanul este plasat în anii 1930 în trenul de lux Orient Express care călătorește de la Istanbul la Calais. Povestea începe când Poirot este chemat înapoi la Londra și reușește să-și asigure un loc în tren în ultimul moment, care este neobișnuit de plin pentru perioada respectivă.

În timpul călătoriei, un pasager american bogat și dubios, pe nume Samuel Ratchett, se apropie de Poirot, cerându-i protecție, deoarece a primit scrisori amenințătoare. Poirot îl refuză, declarând că nu-i place de fața lui. În acea noapte, trenul este oprit de zăpada abundentă, iar în dimineața următoare, Ratchett este găsit mort în compartimentul său, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. În mod misterios, unele răni sunt adânci, altele superficiale, iar unele par să fi fost făcute cu mâna stângă, în timp ce altele cu dreapta. Aceste nereguli sugerează o crimă premeditată și atent orchestrată.

Poirot, cu ajutorul conductorului trenului și al doctorului, investighează crima. El intervievează pasagerii, care provin din diferite medii și par să nu aibă nicio legătură între ei. Cu toate acestea, Poirot descoperă treptat legături ascunse între ei, descoperind că Ratchett era de fapt un criminal pe nume Cassetti, responsabil pentru răpirea și uciderea unei fete, cu câțiva ani mai devreme.

Într-o concluzie genială, Poirot prezintă două posibile soluții: prima este că un intrus necunoscut l-a ucis pe Ratchett și a scăpat, iar a doua este că fiecare pasager din tren a fost implicat în crimă, fiecare dintre ei având o legătură personală cu familia fetei, cerând dreptate pentru moartea ei. Pasagerii, uniți de un sentiment comun de răzbunare, l-au înjunghiat pe rând pe Cassetti, făcând imposibilă atribuirea vinei unui singur individ. Conductorul trenului și doctorul trebuie să aleagă ce soluție să prezinte autorităților, iar în cele din urmă decid să susțină prima versiune, permițând călătorilor să rămână liberi.

Romanul aprofundează teme ale dreptății, moralității și răzbunării, prezentând o dilemă morală despre natura crimei și a pedepsei. „Crima din Orient Express” este cunoscut pentru intriga sa complicată, dovezi neașteptate și utilizarea magistrală a diversiunii de către Christie, făcându-l un clasic pentru iubitorii de romane polițiste.

In English:

“Murder on the Orient Express” is one of Agatha Christie’s most famous detective novels, featuring her iconic detective, Hercule Poirot. The novel is set in the 1930s on the luxurious Orient Express train traveling from Istanbul to Calais. The story begins when Poirot is called back to London and manages to secure a last-minute berth on the train, which is unusually full for the season.

During the journey, a wealthy and shady American passenger named Samuel Ratchett approaches Poirot, asking for protection, as he has received threatening letters. Poirot declines, stating that he does not like Ratchett’s face. That night, the train is stopped by heavy snowfall, and the next morning, Ratchett is found dead in his compartment, having been stabbed multiple times. Mysteriously, some wounds are deep, others shallow, and some appear to have been made with a left hand while others with the right. These irregularities suggest a premeditated and carefully orchestrated crime.

Poirot, with the help of the train’s conductor and the doctor, investigates the murder. He interviews the passengers, who come from various backgrounds and appear to have no connection with one another. However, Poirot gradually uncovers hidden ties among them, discovering that Ratchett was actually a criminal named Cassetti, responsible for the infamous kidnapping and murder of a young girl, several years earlier.

In a brilliant conclusion, Poirot presents two possible solutions: the first is that an unknown intruder killed Ratchett and escaped, and the second is that every passenger on the train was involved in the murder, each of them having a personal connection to the girl’s family and exacting justice for her death. The passengers, united by a shared sense of retribution, took turns stabbing Cassetti, making it impossible to assign sole blame to any one individual. The conductor and the doctor must choose which solution to present to the authorities, and they ultimately decide to support the first version, allowing the passengers to go free.

The novel delves into themes of justice, morality, and vengeance, presenting a moral dilemma about the nature of crime and punishment. “Murder on the Orient Express” is known for its intricate plot, unexpected twists, and Christie’s masterful use of red herrings, making it a classic in the mystery genre.

de Daniel Defoe

Sunt fericit că Vineri este pe insulă. Vreau să-i arăt ce mănânc. Împuşc o capră tânără. Lui Vineri îi este frică de armă. El nu înțelege cum un lucru atât de mic poate ucide o capră. Nu vrea să atingă pușca.

Facem o supă. Când gătesc supa, Vineri se duce în pădure și aduce o plantă. El pune planta în supă. Planta este asemănătoare ardeiului.

Supa miroase fantastic. Supa are și un gust fantastic.

A doua zi, gătim carne de capră cu sos. Din nou, Vineri aduce câteva ierburi și plante. Ierburile fac sosul să aibă un gust grozav. Din plante facem o salată gustoasă.

Îl învăț pe Vineri cum să prepare porumbul și să facă pâine. În scurt timp el poate să facă o pâine foarte bună.

Apoi, mărim grădina pentru că vrem să cultivăm mai mult porumb.

În toate activitățile, Vineri mă ajută foarte mult. De asemenea, poate prinde foarte bine pește. Suntem o echipă bună.

Vreau să-l învăț engleză. Vreau să fiu un profesor bun. Îmi iau rolul foarte în serios. Mă gândesc la cea mai bună metodă de a-l învăța limba engleză pe Vineri.

Când vorbesc repede, Vineri nu înțelege. Așa că încerc să vorbesc mai rar. Vorbesc doar la prezent. Și folosesc cuvinte simple. De asemenea, spun doar propoziții scurte. Acum, Vineri înțelege mai multe. Vorbim despre multe subiecte.

Când Vineri nu înțelege ceva, arăt spre acel lucru. Sau îi explic cuvântul. Dacă nu ajută, desenez pe nisip.

În curând, Vineri începe să înțeleagă multe propoziții la prezent. De asemenea, începe să folosească câteva cuvinte. Pronunția lui este foarte proastă la început. Dar nu este important pentru mine. Îl înțeleg. Și sunt foarte fericit că cineva îmi vorbește.

Vineri este un elev bun. El este isteţ. Progresează foarte repede. În curând, poate spune câteva cuvinte ca un englez. Desigur, nu toate cuvintele, dar cuvintele pe care le spune corect mă fac foarte fericit.

Văd că Vineri foarte des repetă cu voce tare ceea ce spun. Cred că îl ajută și să învețe atât de repede.

Mă gândesc că „învățarea unei limbi este destul de ușoară. Trebuie doar să copiezi ceea ce auzi și dacă nu înțelegi ceva, ai nevoie de o poză. Apoi, ai nevoie de multă practică. Acesta este cel mai bun sistem.”

Progresul lui vineri este rapid. Este capabil să vorbească din ce în ce mai mult în fiecare zi. În câteva luni, putem avea o conversație frumoasă.

Lui Vineri îi plac uneltele mele. Sunt foarte interesante pentru el. Îi place în special telescopul. El împrumută telescopul foarte des. Se duce pe un deal. Și urmărește totul în jur.

Într-o zi, vorbim despre oamenii lui Vineri și de ce au dușmani. El spune: „Există un război între două grupuri de localnici. Suntem vecini, dar nu ne placem. Avem multe conflicte. Nu există niciodată pace. Ne omorâm ori de câte ori putem.”

Vineri îmi spune că ei mănâncă carne umană ca dușmanii lor. Ei fac și ritualuri atunci când își prind dușmanii.

Vineri îmi vorbește despre mare și curenții din mare. Datorită lui Vineri, știu mai multe despre istoria, cultura și tradițiile poporului său.

In English:

I’m happy that Friday is on the island. I want to show him what I eat. I shoot a young goat. Friday is scared of the gun. He doesn’t understand how such a small thing can kill a goat. He doesn’t want to touch the gun.

We make a soup. When I cook the soup, Friday goes to the forest and he brings some herb. He puts the herb in the soup. The herb is similar to pepper.

The soup smells fantastic. The soup tastes fantastic too.

The next day, we cook goat meat with sauce. Again, Friday brings some herbs and also plants. The herbs make the sauce taste great. We make a nice salad from the plants.

I teach Friday how to prepare corn and bake bread. Soon, he can bake very good bread.

Then, we make my field bigger because we want to have more corn.

In all activities, Friday helps me a lot. He can also catch fish very well. We are a good team.

I want to teach Friday English. I want to be a good teacher. I take my role very seriously. I think about the best method how to teach Friday English.

When I speak fast, Friday doesn’t understand. So I try to speak slowly. I also speak only in the present. And I use simple words. I also say only short sentences. Now, Friday understands more. We speak about many topics.

When Friday doesn’t understand something, I point at it. Or I explain the word to him. If it doesn’t help, I make a picture in the sand.

Soon, Friday starts to understand many sentences in the present. He also starts to use some words. His pronunciation is very bad at the beginning. But it isn’t important for me. I understand him. And I’m very happy that somebody speaks to me.

Friday is a good student. He is clever. He improves quickly. Soon, he can say some words like an Englishman. Of course, not all words, but the words which he says correctly make me very happy.

I see that Friday very often repeats aloud what I say. I think that it also helps him to learn so fast.

I think, “Learning a language is quite easy. You only need to copy what you hear and if you don’t understand something, you need a picture. Then, you need a lot of practice. This is the best system.”

Friday’s progress is fast. He is able to talk more and more every day. In a couple of months, we can have a nice conversation.

Friday likes my tools. They are very interesting for him. He especially likes the telescope. He borrows the telescope very often. He goes to one hill. And he watches everything around.

One day, we speak about Friday’s people and why they have enemies. He says, “There is a war between two groups of local people. We are neighbours but we don’t like each other. We have many conflicts. There is never peace. We kill each other whenever we can.”

Friday tells me that they eat human meat like their enemies. They also do rituals when they catch their enemies.

Friday tells me about the sea and the currents in the sea. Thanks to Friday, I know more about the history, culture and traditions of his people.

de Ken Kesey

“Zbor deasupra unui cuib de cuci” este un roman publicat în 1962, care examinează dinamica dintre putere și control într-o instituție de boli mintale, simbolizând forțele societale mai largi ale conformității și opresiunii.

Povestea este plasată într-o instituție cu bolnavi mintali din Oregon, cu Bromden ca narator. Bromden se preface a fi surd și mut, ceea ce îi permite să audă și să observe tot ce se întâmplă în secție fără ca nimeni să știe. El descrie secția ca fiind condusă de asistenta medicală Ratched, o figură rece și controlantă, care folosește rușinea, frica și manipularea pentru a-i menține pe pacienți docili și complianți. Instituția, așa cum o vede Bromden, face parte dintr-o forță opresivă mai mare pe care o numește „Combinatul”, care reprezintă controlul societății asupra indivizilor.

McMurphy este transferat în secție după ce a fost condamnat pentru agresiune. El simulează o boală mintală pentru a evita munca grea la ferma din închisoare, crezând că viața în instituție va fi mai ușoară. Din momentul în care sosește McMurphy, personalitatea lui sfidătoare și plină de viață se ciocnește de controlul rigid și autoritar al asistentei Ratched.

Conflictul central al romanului este lupta pentru putere dintre McMurphy și asistenta medicală Ratched. McMurphy realizează rapid că secția este condusă ca o dictatură, asistenta Ratched folosind ședințe de terapie de grup pentru a umili pacienții și a le distruge spiritele. McMurphy pariază cu ceilalți pacienți că o poate face pe asistenta Ratched să-și piardă calmul și începe să se implice în acte de rebeliune, de la încălcarea unor reguli minore până la organizarea unui vot pentru a putea urmări campionatul de baseball la televizor. Asistenta Ratched, totuși, își întărește controlul și manipulează situația pentru a-și afirma dominația.

Romanul se termină într-o notă dulce-amăruie: McMurphy, sacrificându-și libertatea, îi dă lui Bromden și celorlalți pacienți puterea de a-și contesta opresiunea. Evadarea lui Bromden reprezintă posibilitatea recuperării individualității și autonomiei, chiar și în fața unui control copleșitor.

“Zbor deasupra unui cuib de cuci” a devenit un clasic al literaturii americane, cunoscut pentru critica sa la adresa puterii instituționale și pentru celebrarea individualității. Romanul a fost adaptat într-un film de succes în 1975 regizat de Milos Forman, care a câștigat cinci premii Oscar, inclusiv “Cel mai bun film” și “Cel mai bun actor” pentru interpretarea lui Jack Nicholson a lui McMurphy. Romanul și filmul continuă să fie privite ca analize puternice ale spiritului uman și ale controlului instituțional.

in English:

One Flew Over the Cuckoo’s Nest is a 1962 novel by Ken Kesey that examines the dynamics of power and control within a mental institution, symbolizing broader societal forces of conformity and oppression.

The story is set in a mental institution in Oregon, with Chief Bromden as the narrator. Bromden pretends to be deaf and mute, which allows him to hear and observe everything that happens in the ward without anyone knowing. He describes the ward as being ruled by Nurse Ratched, a cold, controlling figure who uses shame, fear, and manipulation to keep the patients docile and compliant. The institution, as Bromden sees it, is part of a larger oppressive force he calls “The Combine,” which represents societal control over individuals.

McMurphy is transferred to the ward after being convicted of assault and battery. He fakes mental illness to avoid hard labor at the prison work farm, thinking life in the institution will be easier. From the moment McMurphy arrives, his defiant, lively personality clashes with Nurse Ratched’s rigid, authoritarian control.

The central conflict of the novel is the power struggle between McMurphy and Nurse Ratched. McMurphy quickly realizes that the ward is run like a dictatorship, with Nurse Ratched using group therapy sessions to humiliate patients and break their spirits. McMurphy bets the other patients that he can make Nurse Ratched lose her composure and begins engaging in acts of rebellion, from breaking minor rules to organizing a vote to watch the World Series on TV. Nurse Ratched, however, tightens her control and manipulates the situation to assert her dominance.

The novel ends on a bittersweet note: McMurphy, in sacrificing his freedom, gives Chief Bromden and the other patients the strength to challenge their oppression. Chief Bromden’s escape represents the possibility of reclaiming individuality and autonomy, even in the face of overwhelming control.

One Flew Over the Cuckoo’s Nest has become a classic of American literature, known for its critique of institutional power and its celebration of individuality. The novel was adapted into a successful 1975 film directed by Milos Forman, which won five Academy Awards, including Best Picture and Best Actor for Jack Nicholson’s portrayal of McMurphy. The novel and film both continue to be regarded as powerful examinations of the human spirit and institutional control.

de Daniel Defoe

Prizonierul fuge direct către copacul meu. Dar el nu mă vede. Eu nu mă mișc.

Apoi aleargă în jurul meu. Sunt încă în spatele copacului.

Când primul canibal aleargă către mine, sar din spatele copacului. El este șocat. Îl împușc. Al doilea canibal vede asta. Încearcă să tragă o săgeată în mine. Trebuie să-l împușc și pe el.

Prizonierul se oprește când aude pistolul. Se întoarce. El este speriat.

Îi zâmbesc. Îi arăt că este în regulă să se apropie. El vine la mine. El se pune în genunchi. El pune capul pe pământ. Apoi îmi ia piciorul. Îmi pune piciorul pe capul lui. Îi arăt că poate să se ridice.

Se ridică. Se uită la canibalii morți. El merge la trupurile lor. Se uită la găurile din corpurile lor. Probabil că nu poate înțelege de ce canibalii sunt morți. Este de necrezut pentru el.

El ia săgețile de la morți. Luăm trupurile canibalilor. Ascundem cadavrele în pădurea din apropiere. Apoi mergem mai adânc în pădure.

Îl duc pe bărbat în peștera mea. Peștera este secretul meu. Nimeni nu ne poate găsi acolo. Îi dau pâine, carne și puțină apă. Este foarte obosit. Doarme imediat.

Am ocazia să mă uit la el. Văd că este tânăr, zvelt, dar foarte puternic. Cred că are vreo 25 de ani. Are părul lung și negru, pielea închisă la culoare și o față plăcută.

Îl las să doarmă și ies afară. Stau lângă peșteră. Mă uit la spațiul din jurul peșterii. Niște canibali pot veni să ne caute. Dar ei nu vin.

Trei ore mai târziu, bărbatul iese din peșteră. Îmi arată cât de fericit este că este viu și în siguranță.

Vorbesc cu el. Îi dau un nume. Numele lui este Vineri pentru că azi este vineri. Îi spun numele meu și îl învăț „da” și „nu”.

Stăm noaptea în peșteră. A doua zi, mergem pe vârful dealului. Văd prin telescop că canoele au dispărut. Suntem singuri pe insulă.

Mergem cu grijă la plajă. Mai întâi, mergem la locul cu cadavrele canibalilor morți.

Când le găsim, Vineri vrea să le mănânce. Sunt supărat. Îi arăt lui Vineri că nu este bine să le mănânci. Așa înțeleg că Vineri este și el un canibal.

Îngropăm canibalii. Apoi mergem la plajă. Ceea ce vedem este oribil. Pe nisip sunt oase umane. Nisipul este roșu de sânge.

Colectăm toate părțile corpului. Pregătim un foc mare. Vreau să ard părțile corpului în foc.

Mergem la mine acasă. Fac un mic cort pentru Vineri. Cortul este între cele două garduri care sunt în jurul casei mele.

Mi-e puțin frică. Nu știu dacă Vineri mă poate răni.

După ceva timp, văd că nu trebuie să mă sperii. Vineri este un om foarte bun. El este ca un fiu. Și sunt ca un tată pentru el. În multe situații mai târziu, îmi arată că vrea să-și dea viața pentru mine.

Sunt foarte fericit că îl am pe Vineri pe insulă. Încep să-l învăț. Îl învăț ce trebuie să știe despre viața unui european.

În primul rând, îl învăț câteva cuvinte noi. Încep cu salut, ciau, pa, mulțumesc. Nu este ușor la început. Dar am răbdare. Sunt fericit că pot vorbi cu cineva.

in English:

The prisoner is running directly to my tree. But he doesn’t see me. I don’t move.

Then he runs around me. I’m still behind the tree.

When the first cannibal runs close to me, I jump from behind the tree. He is shocked. I shoot him. The second cannibal sees this. He tries to shoot an arrow at me. I have to shoot him too.

The prisoner stops when he hears the gun. He turns. He is scared.

I smile at him. I show him that it’s OK to come closer. He comes to me. He goes down to his knees. He puts his head on the ground. Then he takes my foot. He puts my foot on his head. I show him that he can stand up.

He stands up. He looks at the dead cannibals. He goes to their bodies. He looks at the holes in their bodies. He probably can’t understand why the canniblas are dead. It’s unbelievable for him.

He takes the arrows from the dead men. We take the bodies of the cannibals. We hide the bodies in the forest near. Then we go to the deeper forest.

I take the man to my cave. The cave is my secret. Nobody can find us there. I give him bread, meat and some water. He is very tired. He sleeps immediately.

I have an opportunity to look at him. I see that he is young, slim but very strong. I think that he is about 25 years old. He has long black hair, dark skin and a pleasant face.

I let him sleep and I go outside. I sit near the cave. And I watch the space around the cave. Some canniblas can come and look for us. But they don’t come.

Three hours later, the man comes out of the cave. He shows me how happy he is that he is alive and safe.

I speak to him. I give him a name. His name is Friday because it’s Friday today. I tell him my name and I teach him “yes” and “no”.

We stay in the cave at night. The next day, we go on top of the hill. I see through my telescope that the canoes are gone. We are alone on the island.

We go carefully to the beach. First, we go to the place with the bodies of the dead cannibals.

When we find them, Friday wants to eat them. I’m angry. I show to Friday that it’s not good to eat them. Here I understand that Friday is also a cannibal.

We bury the cannibals. Then we walk to the beach. What we see is horrible. There are human bones on the sand. The sand is red with blood.

We collect all the body parts. We prepare a big fire. I want to burn the body parts in the fire.

We go to my house. I make a little tent for Friday. The tent is between the two fences which are around my house.

I’m a little scared. I don’t know if Friday can hurt me.

After some time, I see that I don’t have to be scared. Friday is a very good man. He is like a son. And I’m like a father for him. In many situations later, he shows me that he wants to give his life for me.

I’m very happy that I have Friday on the island. I begin to teach him. I teach him what he needs to know about life like an European.

First, I teach him some new words. I start with hi, hello, bye, thank you. It isn’t easy at the beginning. But I’m patient. I’m happy that I can speak to somebody.

“Istoria secretă” este un roman de Donna Tartt, publicat pentru prima dată în 1992. Cartea este un thriller întunecat, psihologic, care explorează teme de frumusețe, moralitate și consecințele trăirii într-o lume desprinsă de realitatea convențională. Amplasată într-un colegiu de elită din Vermont, povestea urmărește un grup de șase studenți a căror obsesie pentru cultura greacă antică îi conduce pe o cale periculoasă a crimei și trădării.

Povestea este narată de Richard Papen, care se gândește la timpul petrecut la Hampden College, o școală mică de arte liberale din Vermont. Richard, originar din California, se transferă la Hampden și devine fascinat de un grup mic și exclusivist de studenți care studiază greaca veche sub îndrumarea misteriosului profesor Julian Morrow. Acești studenți sunt dotați din punct de vedere intelectual și trăiesc detașați de restul comunității universitare.

Richard reușește să intre în clasa de greacă, unde se împrietenește cu Henry, Bunny, Camilla, Charles și Francis. Grupul este extrem de secretos și exclusivist, mândrindu-se cu cunoștințele lor despre literatura și filozofia clasică. Henry, liderul neoficial, este deosebit de captivat de ideea de a trăi conform idealurilor grecilor antici, inclusiv căutarea frumuseții, a cunoașterii și a unui fel de libertate morală care transcende etica convențională.

Sub influența lui Henry, grupul decide să facă o Bacanală, un ritual din cultura greacă antică menit să inducă o stare de nebunie divină. Ritualul sfârșește groaznic de rău, ducând la moartea accidentală a unui fermier local. Acest eveniment este un punct de cotitură în roman, deoarece leagă grupul într-o plasă plină de secrete și vinovăție.

Bunny, care nu a făcut parte din Bacanală, începe să bănuiască ce s-a întâmplat și șantajează subtil grupul. Comportamentul și cerințele sale din ce în ce mai neregulate împing grupul până la un punct de criză. De teamă că Bunny le va dezvălui secretul, Henry decide că Bunny trebuie eliminat.

Grupul conspiră să-l ucidă pe Bunny împingându-l de pe o stâncă în timpul unei drumeții. Crima este înfățișată ca fiind îngrozitoare și inevitabilă, având în vedere căderea grupului în ambiguitate morală. Moartea lui Bunny este considerată un accident, dar vinovăția grupului începe să-i roadă din interior.

Romanul se termină cu Richard reflectând asupra consecințelor evenimentelor. A absolvit Colegiul Hampden, dar a rămas cu un sentiment profund de pierdere și dezamăgire. Membrii supraviețuitori ai grupului merg pe drumuri separate, cu toții afectați iremediabil de evenimente. Richard este lăsat să se gândească la alura și pericolul elitismului intelectual și detașării morale care i-au condus pe toți pe o cale atât de întunecată.

Romanul explorează ideea de a trăi dincolo de granițele morale tradiționale, arătând modul în care urmărirea idealurilor intelectuale și estetice poate duce la decăderea morală și la corupție. El critică pericolele elitismului intelectual, arătând cum un sentiment de superioritate poate duce la un comportament distructiv.

In English:

The Secret History is a novel by Donna Tartt, first published in 1992. The book is a dark, psychological thriller that explores themes of beauty, morality, and the consequences of living in a world detached from conventional reality. Set in an elite college in Vermont, the story follows a group of six students whose obsession with ancient Greek culture leads them down a dangerous path of murder and betrayal.

The story is narrated by Richard Papen, who looks back on his time at Hampden College, a small liberal arts school in Vermont. Richard, originally from a modest background in California, transfers to Hampden and becomes fascinated with a small, exclusive group of students who study ancient Greek under the guidance of the mysterious professor Julian Morrow. These students are intellectually gifted and live a life of privilege and isolation, detached from the rest of the college community.

Richard manages to gain entry into the Greek class, where he befriends Henry, Bunny, Camilla, Charles, and Francis. The group is highly secretive and exclusive, priding themselves on their knowledge of classical literature and philosophy. Henry, the unofficial leader, is particularly captivated by the idea of living according to the ideals of the ancient Greeks, including the pursuit of beauty, knowledge, and a kind of moral freedom that transcends conventional ethics.

Under Henry’s influence, the group decides to attempt a Bacchanal, a ritual from ancient Greek culture meant to induce a state of divine madness. The ritual goes horribly wrong, leading to the accidental death of a local farmer. This event is a turning point in the novel, as it binds the group together in a web of secrecy and guilt.

Bunny, who was not part of the Bacchanal, begins to suspect what happened and subtly blackmails the group. His increasingly erratic behavior and demands push the group to the breaking point. Fearing that Bunny will expose their secret, Henry decides that Bunny must be eliminated.

The group conspires to murder Bunny by pushing him off a cliff during a hike. The murder is portrayed as both horrific and inevitable, given the group’s descent into moral ambiguity. Bunny’s death is ruled an accident, but the group’s guilt begins to unravel them from within.

The novel ends with Richard reflecting on the aftermath of the events. He graduates from Hampden College but is left with a deep sense of loss and disillusionment. The surviving members of the group go their separate ways, all of them irreparably damaged by the events. Richard is left to ponder the allure and danger of the intellectual elitism and moral detachment that led them all down such a dark path.

The novel explores the idea of living beyond traditional moral boundaries, showing how the pursuit of intellectual and aesthetic ideals can lead to moral decay and corruption. It critiques the dangers of intellectual elitism, showing how a sense of superiority can lead to destructive behavior.

de Daniel Defoe

A doua zi dimineața, văd nava. Nava se oprește foarte departe de plajă. Nava pare goală. Nu înteleg. Aștept oamenii de pe navă. Chiar vreau să vorbesc cu cineva. Îmi lipsește foarte mult comunicarea cu oameni reali.

Îmi iau canoea. Mă duc la navă. Vreau să văd dacă este cineva în viață. Nava pare spaniolă. Nava este complet distrusă. Când sunt aproape de navă, văd un câine. Este foarte fericit când mă vede. Îi dau pâine și apă. Îi este foame și foarte sete.

Nu găsesc pe nimeni pe navă. „Unde sunt oamenii de pe navă?” mă întreb. Este foarte ciudat. Nu am un răspuns la această întrebare. Este un mister.

Pe navă sunt multe cutii cu lucruri diferite. Unele cutii sunt mici, altele sunt mari. Găsesc sticle cu alcool în niște cutii mari. Dar aceste cutii sunt prea grele. Nu pot să le duc în canoe.

Găsesc arme și praf de pușcă. Le duc la canoe. Mai găsesc și alte lucruri utile.

Mă întorc pe insulă seara cu niște cutii mici pe canoe. Am niște cămăși noi și, de asemenea, aur, argint și mult praf de pușcă.

Praful de pușcă este important pentru mine. Pe insulă, praful de pușcă este mai util decât banii sau aurul.

Mai este ceva de care îmi trebuie foarte mult. Am nevoie de pantofi. Găsesc două perechi de pantofi la bordul navei. Le iau cu mine. Mi-am pus toate lucrurile noi în peșteră.

Fac cinci călătorii la navă. Iau tot ce este util pentru mine. Apoi ascund canoea. Totul revine la normal.

Timpul trece repede. Mă gândesc adesea la bărbații de pe navă și la canibalii de pe plajă.

Într-o noapte de martie am un vis interesant. În vis văd 2 canoe cu canibali care vin pe plajă. Unul dintre prizonierii lor fuge. El vine la mine acasă. Îl salvez. Apoi devine prietenul meu. Mă ajută să trec prin apele periculoase din jurul insulei.

Mă trezesc, dar visul îmi rămâne în minte. Cred că dacă cineva mă ajută, este posibil să scap de pe insulă. Poate pot salva pe unul dintre prizonierii canibalilor.

Mă hotărăsc să mă uit mai mult la plajă. Merg zilnic pe plajă în următorii doi ani. Sper să văd canoe.

Dorința mea devine realitate într-o după-amiază. Văd 5 canoe cu peste treizeci de bărbați pe plajă. Nu pot ataca atât de mulți bărbați. Trebuie să aştept. Îi privesc cu telescopul meu.

Vizitatorii fac foc. Ei dansează în jurul focului. Mai văd și alți doi bărbați. Sunt legați. Sunt prizonieri.

După ceva timp, canibalii iau un bărbat legat și îl duc la foc. Îl ucid pe bărbat. Canibalii își pictează trupurile cu sângele lui. E ca un teatru. Dar acesta nu este un teatru. Este real. Este oribil. Dar nu pot face nimic. Sunt prea mulți canibali.

Al doilea bărbat legat așteaptă deoparte. Când canibalii nu se uită, al doilea bărbat sare în sus și începe să fugă. El aleargă în direcția mea. Fug către plajă și mă ascund în spatele unui copac.

Văd că doar doi canibali aleargă după el. Acesta este momentul potrivit pentru a salva prizonierul.

Omul aleargă repede, dar canibalii sunt mai rapizi. Sunt din ce în ce mai aproape de el.

Pregătesc două pistoale și aștept în spatele copacului.

In English:

The next day in the morning, I see the ship. The ship stops very far from the beach. The ship looks empty. I don’t understand it. I expect the people from the ship. I really want to speak with somebody. I miss communication with real people very much.

I take my canoe. I go to the ship. I want to see if somebody is alive. The ship looks Spanish. The ship is completely destroyed. When I’m close to the ship, I see a dog. He is very happy when he sees me. I give him bread and I give him water. He is hungry and very thirsty.

I find nobody on the ship. “Where are the men from the ship?” I think. It’s very strange. I don’t have an answer to this question. It’s a mystery.

There are many boxes with different things on the ship. Some boxes are small, some boxes are big. I find bottles with alcohol in some big boxes. But these boxes are too heavy. I can’t take them on the canoe.

I find guns and gunpowder. I take them to the canoe. I also find some other useful things.

I return to the island in the evening with some small boxes on my canoe. I have some new shirts and also gold, silver and a lot of gunpowder.

The gunpowder is important for me. On the island, gunpowder is more useful than money or gold.

There is something else what I need very much. I need shoes. I find two pairs of shoes on board the ship. I take them with me. I put all my new things in the cave.

I make five trips to the ship. I take everything useful for me. Then I hide the canoe. Everything goes back to normal.

Time goes quickly. I often think about the men from the ship and the cannibals on the beach.

One night in March I have an interesting dream. In the dream, I see 2 canoes with cannibals who come to the beach. One of their prisoners runs away. He comes to my house. I save him. Then he becomes my friend. He helps me go through the dangerous waters around the island.

I wake up, but the dream stays in my mind. I believe that if somebody helps me, it’s possible to get away from the island. Maybe I can save one of the prisoners of the cannibals.

I decide to watch the beach more. I go every day around the beach for the next two years. I hope to see the canoes.

My wish becomes reality one afternoon. I see 5 canoes with more than thirty men on the beach. I can’t attack so many men. I have to wait. I watch them with my telescope.

The visitors make a fire. They dance around the fire. I also see two other men. They are tied. They are prisoners.

After some time, the cannibals take one tied men to the fire. They kill the man. The cannibals paint their bodies with his blood. It’s like a theatre. But this isn’t a theatre. It’s real. It’s horrible. But I can do nothing. There are too many cannibals.

The second man is waiting on the side. When the cannibals don’t look, the second man jumps up. And he starts to run away. He is running in my direction. I run to the beach and I hide behind a tree.

I see that only two cannibals run after him. This is the right moment to save the prisoner.

The man runs fast but the cannibals are faster. They are closer and closer to him.

I prepare two guns and I’m waiting behind the tree.