Month: August 2024

de Daniel Defoe

A doua zi dimineața, văd nava. Nava se oprește foarte departe de plajă. Nava pare goală. Nu înteleg. Aștept oamenii de pe navă. Chiar vreau să vorbesc cu cineva. Îmi lipsește foarte mult comunicarea cu oameni reali.

Îmi iau canoea. Mă duc la navă. Vreau să văd dacă este cineva în viață. Nava pare spaniolă. Nava este complet distrusă. Când sunt aproape de navă, văd un câine. Este foarte fericit când mă vede. Îi dau pâine și apă. Îi este foame și foarte sete.

Nu găsesc pe nimeni pe navă. „Unde sunt oamenii de pe navă?” mă întreb. Este foarte ciudat. Nu am un răspuns la această întrebare. Este un mister.

Pe navă sunt multe cutii cu lucruri diferite. Unele cutii sunt mici, altele sunt mari. Găsesc sticle cu alcool în niște cutii mari. Dar aceste cutii sunt prea grele. Nu pot să le duc în canoe.

Găsesc arme și praf de pușcă. Le duc la canoe. Mai găsesc și alte lucruri utile.

Mă întorc pe insulă seara cu niște cutii mici pe canoe. Am niște cămăși noi și, de asemenea, aur, argint și mult praf de pușcă.

Praful de pușcă este important pentru mine. Pe insulă, praful de pușcă este mai util decât banii sau aurul.

Mai este ceva de care îmi trebuie foarte mult. Am nevoie de pantofi. Găsesc două perechi de pantofi la bordul navei. Le iau cu mine. Mi-am pus toate lucrurile noi în peșteră.

Fac cinci călătorii la navă. Iau tot ce este util pentru mine. Apoi ascund canoea. Totul revine la normal.

Timpul trece repede. Mă gândesc adesea la bărbații de pe navă și la canibalii de pe plajă.

Într-o noapte de martie am un vis interesant. În vis văd 2 canoe cu canibali care vin pe plajă. Unul dintre prizonierii lor fuge. El vine la mine acasă. Îl salvez. Apoi devine prietenul meu. Mă ajută să trec prin apele periculoase din jurul insulei.

Mă trezesc, dar visul îmi rămâne în minte. Cred că dacă cineva mă ajută, este posibil să scap de pe insulă. Poate pot salva pe unul dintre prizonierii canibalilor.

Mă hotărăsc să mă uit mai mult la plajă. Merg zilnic pe plajă în următorii doi ani. Sper să văd canoe.

Dorința mea devine realitate într-o după-amiază. Văd 5 canoe cu peste treizeci de bărbați pe plajă. Nu pot ataca atât de mulți bărbați. Trebuie să aştept. Îi privesc cu telescopul meu.

Vizitatorii fac foc. Ei dansează în jurul focului. Mai văd și alți doi bărbați. Sunt legați. Sunt prizonieri.

După ceva timp, canibalii iau un bărbat legat și îl duc la foc. Îl ucid pe bărbat. Canibalii își pictează trupurile cu sângele lui. E ca un teatru. Dar acesta nu este un teatru. Este real. Este oribil. Dar nu pot face nimic. Sunt prea mulți canibali.

Al doilea bărbat legat așteaptă deoparte. Când canibalii nu se uită, al doilea bărbat sare în sus și începe să fugă. El aleargă în direcția mea. Fug către plajă și mă ascund în spatele unui copac.

Văd că doar doi canibali aleargă după el. Acesta este momentul potrivit pentru a salva prizonierul.

Omul aleargă repede, dar canibalii sunt mai rapizi. Sunt din ce în ce mai aproape de el.

Pregătesc două pistoale și aștept în spatele copacului.

In English:

The next day in the morning, I see the ship. The ship stops very far from the beach. The ship looks empty. I don’t understand it. I expect the people from the ship. I really want to speak with somebody. I miss communication with real people very much.

I take my canoe. I go to the ship. I want to see if somebody is alive. The ship looks Spanish. The ship is completely destroyed. When I’m close to the ship, I see a dog. He is very happy when he sees me. I give him bread and I give him water. He is hungry and very thirsty.

I find nobody on the ship. “Where are the men from the ship?” I think. It’s very strange. I don’t have an answer to this question. It’s a mystery.

There are many boxes with different things on the ship. Some boxes are small, some boxes are big. I find bottles with alcohol in some big boxes. But these boxes are too heavy. I can’t take them on the canoe.

I find guns and gunpowder. I take them to the canoe. I also find some other useful things.

I return to the island in the evening with some small boxes on my canoe. I have some new shirts and also gold, silver and a lot of gunpowder.

The gunpowder is important for me. On the island, gunpowder is more useful than money or gold.

There is something else what I need very much. I need shoes. I find two pairs of shoes on board the ship. I take them with me. I put all my new things in the cave.

I make five trips to the ship. I take everything useful for me. Then I hide the canoe. Everything goes back to normal.

Time goes quickly. I often think about the men from the ship and the cannibals on the beach.

One night in March I have an interesting dream. In the dream, I see 2 canoes with cannibals who come to the beach. One of their prisoners runs away. He comes to my house. I save him. Then he becomes my friend. He helps me go through the dangerous waters around the island.

I wake up, but the dream stays in my mind. I believe that if somebody helps me, it’s possible to get away from the island. Maybe I can save one of the prisoners of the cannibals.

I decide to watch the beach more. I go every day around the beach for the next two years. I hope to see the canoes.

My wish becomes reality one afternoon. I see 5 canoes with more than thirty men on the beach. I can’t attack so many men. I have to wait. I watch them with my telescope.

The visitors make a fire. They dance around the fire. I also see two other men. They are tied. They are prisoners.

After some time, the cannibals take one tied men to the fire. They kill the man. The cannibals paint their bodies with his blood. It’s like a theatre. But this isn’t a theatre. It’s real. It’s horrible. But I can do nothing. There are too many cannibals.

The second man is waiting on the side. When the cannibals don’t look, the second man jumps up. And he starts to run away. He is running in my direction. I run to the beach and I hide behind a tree.

I see that only two cannibals run after him. This is the right moment to save the prisoner.

The man runs fast but the cannibals are faster. They are closer and closer to him.

I prepare two guns and I’m waiting behind the tree.

de Arthur Golden

„Memoriile unei gheișe” este un roman istoric publicat în 1997. Romanul este o relatare fictivă plasată în Japonia înainte, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, oferind o portretizare vie și emoționantă a vieții unei gheișe. Acesta spune povestea unei tinere fete pe nume Chiyo care se transformă într-una dintre cele mai faimoase gheișe din Japonia, Sayuri, în timp ce navighează într-o lume a frumuseții, tradiției și sacrificiului.

Romanul începe cu copilăria lui Chiyo în satul sărac de pescari Yoroido. Ea și sora ei mai mare, Satsu, sunt vândute de tatăl lor atunci când mama lor se îmbolnăvește. Chiyo este dusă la o okiya din Kyoto, unde își începe antrenamentul pentru a deveni gheișă, în timp ce Satsu este vândută într-un bordel.

Viața lui Chiyo în okiya este dură. Ea este tratată ca o servitoare și este în mod constant maltratată de Hatsumomo, gheișa vedetă a okiyei, care o vede pe Chiyo ca pe o amenințare la statutul ei. Chiyo încearcă să fugă cu sora ei, dar planul eșuează, ducând la pedepse severe. Își pierde speranța de a deveni vreodată gheișă până când Mameha, o gheișă renumită și cu inimă mare, se interesează de ea.

Sub îndrumarea lui Mameha, Chiyo urmează o pregătire riguroasă în artele gheișei, inclusiv dans, muzică, conversație și ritualurile complexe ale ceremoniei ceaiului. Mameha îi dă numele „Sayuri”, marcând transformarea ei. Ochii de un albastru-gri și frumusețea uimitoare a lui Sayuri o fac rapid o stea în devenire în districtul gheișelor din Kyoto, Gion.

Hatsumomo, geloasă de popularitatea în creștere a lui Sayuri, face tot ce îi stă în putere pentru a o ruina. În ciuda acestor provocări, echilibrul, inteligența și sprijinul lui Mameha față de Sayuri îi permit să înflorească. Ea atrage atenția multor bărbați bogați, inclusiv a lui Nobu și a lui Chairman, pe acesta din urmă Sayuri admirândul în secret încă de la o vârstă fragedă.

Pe măsură ce faima lui Sayuri crește, ea intră în lumea patronilor bogați, cunoscuți sub numele de „danna”, care susțin financiar gheișele în schimbul companiei lor. Sayuri speră că Chairman va deveni danna ei, dar circumstanțele îl fac pe Nobu să o urmărească în schimb. Sayuri este sfâşiată între datoria ei de a-și asigura o danna și dragostea ei pentru Chairman.

Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial schimbă totul. Districtul gheișelor este închis, iar Sayuri este forțată să lucreze într-o fabrică. Războiul devastează Japonia și multe dintre vechile tradiții sunt abandonate. După război, Sayuri se reunește cu Nobu, care vrea să devină danna ei, dar se luptă cu sentimentele ei pentru Chairman.

În ultimele capitole, Sayuri reflectă asupra vieții ei de gheișă și schimbările din Japonia după război. În cele din urmă, ea părăsește Japonia și deschide o ceainărie în New York City, trăindu-și zilele într-o reflecție liniștită.

„Memoriile unei gheișe” este scrisă la persoana întâi ca o autobiografie fictivă. Arthur Golden creează narațiunea cu o proză bogată, descriptivă, care cufundă cititorul în lumea districtului gheișelor din Kyoto. Romanul este cercetat meticulos, combinând fapte istorice cu elemente ficționale pentru a crea o poveste autentică și captivantă.

In English:

Memoirs of a Geisha is a historical novel by Arthur Golden, published in 1997. The novel is a fictional account set in Japan before, during, and after World War II, offering a vivid and emotional portrayal of the life of a geisha. It tells the story of a young girl named Chiyo who transforms into one of Japan’s most famous geishas, Sayuri, while navigating a world of beauty, tradition, and sacrifice.

The novel opens with Chiyo’s childhood in the poor fishing village of Yoroido. She and her older sister, Satsu, are sold by their father to different people when their mother falls ill. Chiyo is taken to an okiya in Kyoto, where she begins her training to become a geisha, while Satsu is sold into a brothel.

Chiyo’s life in the okiya is harsh. She is treated as a servant and is constantly mistreated by Hatsumomo, the okiya’s star geisha, who sees Chiyo as a threat to her status. Chiyo tries to run away with her sister, but the plan fails, leading to severe punishment. She loses hope of ever becoming a geisha until Mameha, a renowned and kind-hearted geisha, takes an interest in her.

Under Mameha’s guidance, Chiyo undergoes rigorous training in the arts of the geisha, including dance, music, conversation, and the complex rituals of the tea ceremony. Mameha gives her the name “Sayuri,” marking her transformation. Sayuri’s striking blue-gray eyes and beauty quickly make her a rising star in Kyoto’s geisha district, Gion.

Hatsumomo, jealous of Sayuri’s growing popularity, does everything in her power to ruin her. Despite these challenges, Sayuri’s poise, intelligence, and the backing of Mameha allow her to flourish. She attracts the attention of many wealthy men, including Nobu and the Chairman, the latter of whom Sayuri secretly admires from a young age.

As Sayuri’s fame grows, she enters the world of wealthy patrons, known as “danna,” who financially support geishas in exchange for companionship. Sayuri hopes that the Chairman will become her danna, but circumstances lead Nobu to pursue her instead. Sayuri is torn between her duty to secure a danna and her love for the Chairman.

The outbreak of World War II changes everything. The geisha district is shut down, and Sayuri is forced to work in a factory. The war devastates Japan, and many of the old traditions are abandoned. After the war, Sayuri is reunited with Nobu, who wants to become her danna, but she struggles with her feelings for the Chairman.

In the final chapters, Sayuri reflects on her life as a geisha, her relationship with the Chairman, and the changes in Japan after the war. She eventually leaves Japan and opens a tea house in New York City, living out her days in quiet reflection.

Memoirs of a Geisha is written in the first person as a fictional autobiography. Arthur Golden crafts the narrative with rich, descriptive prose that immerses the reader in the world of Kyoto’s geisha district. The novel is meticulously researched, blending historical facts with fictional elements to create an authentic and engaging story.

de Daniel Defoe

Îmi ascund activitatea pe insulă. Sunt foarte atent. Încerc să nu fac gălăgie.

Sunt îngrijorat când fac focul. Dar am nevoie de foc pentru că trebuie să gătesc. Așa că atunci când fac un foc, încerc să fac doar puțin fum. Fumul poate ajunge foarte sus. Oamenii pot vedea fumul de la mare distanță.

Într-o zi, descopăr o peșteră mică în pădure. Peștera este aproape de plajă.

Intru înăuntru. Când ochii mei se obișnuiesc cu întunericul, văd doi ochi. Ochii mă privesc. Fug afară. Mi-e frica de moarte.

Aștept dar nu se întâmplă nimic. Mă duc încet la intrarea peșterii și ascult. Aud ceva.

Se aude un animal. Cred că animalul este rănit.

Îmi iau pistolul și intru încet în peșteră. Când ochii mei pot vedea din nou, văd o capră bătrână. Capra e pe moarte.

Mă întorc la peșteră a doua zi. Văd că capra e moartă. Mă uit împrejur. Văd că locul este foarte sigur. Este un loc bun lângă plajă, unde mă pot ascunde. Așa că aduc niște arme și niște praf de pușcă acolo.

Sunt douăzeci și trei de ani de la primul meu moment pe această insulă. Trăiesc confortabil acum. Am multe animale în jurul meu. Poll îmi repetă numele și alte cuvinte foarte frumos. Mai am doi papagali. Îi învăț cum să-mi spună numele. Am mai mult de treizeci de capre.

Într-o zi, merg pe câmpurile mele dimineața când văd foc pe plajă.

Mă întorc repede la casa mea. Îmi pregătesc toate armele. Îmi iau telescopul. Mă duc aproape de plajă. Mă ascund în spatele unui copac. Mă uit la ce se întâmplă pe plajă.

Văd nouă oameni goi. Au două canoe. Și ei pleacă.

Când pleacă, mă duc la plajă. Plaja este din nou plină de sânge și oase. Sunt din nou supărat. Mă hotărăsc să-i omor dacă îi văd din nou. Dar nu se întorc pentru mult timp.

Într-o zi, seara, după o furtună mare, se întâmplă ceva ciudat. Aud sunetul unui pistol pe mare. Ma duc la plaja. Văd o lumină. Lumina vine dinspre mare. Dar este foarte departe.

Apoi, aud din nou pistolul. Știu că o navă este aproape de insula mea. Nava este în pericol. Nava cere ajutor. Dar este foarte întuneric. Nu văd toată nava.

Iau mult lemn uscat. Fac un foc mare pe plajă. Oamenii de pe navă probabil văd focul pentru că împușcă din nou.

Mă gândesc: „Pot vorbi cu cineva în seara asta. Asta e grozav.”

Țin focul până la miezul nopții. Dar nimeni nu vine pe plaja mea. Este foarte ciudat. Eu nu înteleg.

Mă gândesc: „Unde sunt oamenii de pe navă?”

In English:

I’m hiding my activity on the island. I’m very careful. I try not to be loud.

I’m worried when I make a fire. But I need fire because I need to cook. So when I make a fire, I try to make only little smoke. Smoke can go very high. People can see smoke from a big distance.

One day, I discover a small cave in the forest. The cave is near the beach.

I go inside. When my eyes are OK with the dark, I see two eyes. The eyes are looking at me. I jump outside. I’m scared to death.

I wait but nothing happens. I go slowly to the beginning of the cave and I listen. I hear something.

It hear some animal. I think that the animal is injured.

I take my gun and I go in the cave slowly. When my eyes can see again, I see an old goat. The goat is dying in the cave.

I return to the cave the next day. I see that the goat is dead. I look around the place. I see that the place is very safe. It’s a good place near the beach where I can hide. So I bring some guns and some gunpowder there.

It’s twenty-three years after my first moment on this island. I live comfortably now. I have many animals around me. Poll is repeating my name and some other words very nicely. I have two other parrots. I teach them how to say my name. I have more than thirty goats.

One day, I’m walking to my fields in the morning when I see fire on the beach.

I quickly return to my house. I prepare all my guns. I take my telescope. I go close to the beach. I hide behind a tree. I watch what is happening on the beach.

I see nine naked people. They have two canoes. And they are leaving.

When they leave, I go to the beach. The beach is full of blood and bones again. I’m angry again. I decide to kill them if I see them again. But they don’t return for a long time.

One day in the evening after a big storm, something strange happens. I hear the sound of a gun at sea. I go to the beach. I see a light. The light is coming from the sea. But it’s very far.

Then, I hear the gun again. I know that some ship is near my island. The ship is in danger. The ship is asking for help. But it’s very dark. I don’t see the whole ship.

I take a lot of dry wood. I make a big fire on the beach. The men on the ship probably see the fire because they shoot again.

I think, “I can speak to somebody tonight. This is great.”

I keep the fire until midnight. But nobody comes to my beach. It’s very strange. I don’t understand it.

I think, “Where are the men from the ship?”

de Richard Adams

“Watership Down” este un roman pentru copii publicat pentru prima dată în 1972. Este o poveste de aventură despre un grup de iepuri care își părăsesc casa pentru a găsi un loc nou în care să trăiască. Cartea este cunoscută pentru descrierile sale bogate ale zonei rurale engleze și pentru explorarea profundă a societății iepurilor și a luptelor lor pentru supraviețuire.

Povestea începe în pașnicul Sandleford Warren. Fiver, un iepure mic dar cu multă intuiție, are viziunea unui pericol care vine asupra casei lor. El îi spune fratelui său, Hazel, despre temerile lui. Hazel îl crede și decide că trebuie să plece pentru a găsi o nouă casă.

Hazel și Fiver conving un grup mic de iepuri să li se alăture. Au pornit într-o călătorie periculoasă pentru a găsi un loc nou în care să trăiască. Pe parcurs, ei se confruntă cu multe provocări, inclusiv traversarea unui râu și ascunderea de prădători.

După multe încercări, iepurii găsesc un deal frumos numit Watership Down. Este un loc ideal pentru ei ca să trăiască, cu multă hrană și siguranță față de inamici. Ei decid să-și facă noua lor casă acolo.

Povestea arată cât de importante sunt punctele forte și abilitățile diferite ale fiecăruia într-un grup și cum abilitățile de conducere pot ajuta la depășirea provocărilor. Iepurii se confruntă cu multe pericole în călătoria lor, dar curajul și voința lor de a supraviețui îi ajută să reușească.

In English:

Watership Down is a novel by Richard Adams, first published in 1972. It is an adventure story about a group of rabbits who leave their home to find a new place to live. The book is known for its rich descriptions of the English countryside and its deep exploration of the rabbit society and their struggles for survival.

The story begins in the peaceful Sandleford Warren. Fiver, a small rabbit with a strong sense of intuition, has a vision of great danger coming to their home. He tells his brother, Hazel, about his fears. Hazel believes him and decides they must leave to find a new home.

Hazel and Fiver convince a small group of rabbits to join them. They set out on a dangerous journey to find a new place to live. Along the way, they face many challenges, including crossing a river and escaping from predators.

After many trials, the rabbits find a beautiful hill called Watership Down. It is an ideal place for them to live, with plenty of food and safety from enemies. They decide to make it their new home.

The story shows how different strengths and skills are important in a group, and how good leadership can help overcome challenges. The rabbits face many dangers on their journey, and their courage and will to survive help them succeed.