Month: October 2024

“Papillon” este relatarea autobiografică a lui Henri Charrière, supranumit „Papillon” (în franceză „fluture” din cauza unui tatuaj cu fluture pe piept), care prezintă viața lui în brutala colonie penală din Guyana Franceză și căutarea lui neobosită pentru libertate. Publicată în 1969, cartea urmărește călătoria extraordinară a lui Charrière prin diverse evadări, experiențe chinuitoare și rezistență remarcabilă de-a lungul a paisprezece ani de închisoare. Îmbinând aventura cu profunzimea psihologică, ea explorează teme de supraviețuire, loialitate, dreptate și spirit uman.

Povestea începe cu viața lui Henri Charrière în Franța, unde este condamnat pentru crimă în 1931, o crimă pe care insistă că nu a comis-o. În ciuda faptului că își menține nevinovăția, Charrière, pe atunci în vârstă de douăzeci de ani, este condamnat la viață în colonia penală din Guyana Franceză, infamă pentru tratamentul brutal al prizonierilor. De la început, Papillon este hotărât să evadeze, mânat de un sentiment aprig al nedreptății și de dorința de a-și recâștiga libertatea.

Viața în colonia penală este descrisă ca fiind istovitoare și dezumanizantă, unde deținuții îndură greutăți fizice, malnutriție, boli și brutalitate necruțătoare a gardienilor. Papillon este martorul spiritelor frânte ale prizonierilor care își pierd speranța și se resemnează cu destinul lor. În ciuda acestui fapt, el se agață de visele sale de libertate și începe să își planifice meticulos următoarele încercări de evadare, profitând de fiecare ocazie de a se elibera.

Hotărât să se elibereze odată pentru totdeauna, Papillon elaborează un plan elaborat pentru a scăpa, construind o mică plută improvizată folosind pungi pline cu nuci de cocos pentru a oferi flotabilitate. În timpul unei nopți, el navighează cu curaj în apele perfide, riscându-și viața pentru a ajunge pe continentul Venezuelei. Această evadare îndrăzneață se dovedește a avea succes, iar Papillon este în sfârșit liber după paisprezece ani de închisoare și nenumărate încercări de evadare.

Odată ajuns în Venezuela, el este primit inițial de localnici și în cele din urmă își câștigă independența. Se stabilește, se căsătorește și își construiește o viață nouă, lăsând în urmă anii de greutăți. Cartea se termină cu Papillon trăind ca un om liber, reflectând asupra călătoriei sale chinuitoare și spiritului neînduplecat care l-a ajutat.

Ascultă aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/113-papillon-nivel-b2

In English:

Papillon is the autobiographical account of Henri Charrière, nicknamed “Papillon” (French for “butterfly” due to a butterfly tattoo on his chest), chronicling his life in French Guiana’s brutal penal colony and his relentless quest for freedom. Published in 1969, the book follows Charrière’s extraordinary journey through various escapes, harrowing experiences, and remarkable resilience over fourteen years of incarceration. Blending adventure with psychological depth, it explores themes of survival, loyalty, justice, and human spirit.

The story begins with Henri Charrière’s life in France, where he is convicted of murder in 1931, a crime he insists he did not commit. Despite maintaining his innocence, Charrière, then in his twenties, is sentenced to life in the penal colony of French Guiana, infamous for its brutal treatment of prisoners. From the beginning, Papillon is determined to escape, driven by a fierce sense of injustice and a desire to regain his freedom.

Life in the penal colony is depicted as grueling and dehumanizing, with inmates enduring physical hardship, malnutrition, disease, and relentless guard brutality. Papillon witnesses the broken spirits of prisoners who lose hope and resign themselves to their fates. Despite this, he clings to his dreams of freedom and begins meticulously planning his next escape attempts, taking advantage of every opportunity to break free.

Determined to break free once and for all, Papillon devises an elaborate plan to escape by building a small makeshift raft using bags filled with coconuts to provide buoyancy. Under cover of night, he bravely navigates the treacherous waters, risking his life to make it to mainland Venezuela. This daring escape proves successful, and Papillon is finally free after fourteen years of imprisonment and countless escape attempts.

Once in Venezuela, he is initially taken in by locals and eventually gains his independence. He settles down, marries, and builds a new life, leaving behind the years of hardship. The book ends with Papillon living as a free man, reflecting on his harrowing journey and the unyielding spirit that carried him through.

de Daniel Defoe

Îi spun povestea mea lui Vineri . Îi descriu Anglia și Europa.

Îi spun despre orașele noastre, școlile, navele și călătoriile în jurul lumii. Îi spun că educația este importantă în Europa și că studiem din cărți. Totul este nou pentru el. Oamenii lui Vineri nu au nevoie de școli pe insule. Au tot ce le trebuie pentru viața lor.

Când simt că pot avea suficientă încredere în el, îi arăt cum funcționează praful de pușcă. Îl învăț cum să folosească o armă. Îi dau un cuțit și o curea. El este mulțumit de cadourile mele.

El spune că nu este prima dată când vede un astfel de cuțit. El spune că niște albi locuiesc cu ei pe insula lor. El numără șaptesprezece europeni.

Cred că acești oameni pot fi marinarii de pe nava spaniolă.

Vineri îmi spune că ei sunt în regulă. Mă bucur când aud că unii europeni locuiesc nu foarte departe de insula mea. Încep să planific cum să-i întâlnesc.

A doua zi, plecăm într-o mică excursie în jurul insulei. Mai întâi, mergem la crucea unde vreau să marchez o altă zi. “Ce este?” mă întreabă Vineri când ajungem la cruce. Îi explic că avem șapte zile într-o săptămână. Aceste zile sunt luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică.

Când Vineri aude cuvântul vineri, râde. Îi explic de ce îl cheamă Vineri. Acum, el înțelege pe deplin sensul numelui său.

În timpul plimbării, Vineri îmi spune: „Dacă construim o canoe, putem merge pe insula mea”.

Îl duc pe Vineri pe cealaltă parte a insulei. Îi arăt canoea mea acolo. Dar el spune: „Această canoe este prea mică pentru două persoane. Trebuie să facem o canoe mai mare.”

Deci, începem să facem o canoe mai mare. Trebuie să tăiem un copac mare și îi arăt cum să taie interiorul copacului.

Ne ia o lună să facem canoea. Și ne ia două zile să mutăm canoea la plajă. Canoea este gata și suntem gata și noi.

Într-o zi Vineri merge pe plajă. Se întoarce foarte repede. Pare foarte speriat. El spune că sunt trei canoe pe plajă.

Este speriat pentru că crede că canibalii sunt aici pentru că vor să-l găsească.

Îi spun: „Nu-ți face griji. Suntem puternici. Și poate că nu vin pentru tine astăzi. Trebuie să așteptăm și să vedem.”

Luăm 15 arme. Mergem pe vârful unui deal. Pe plajă vedem 14 canibali, 2 prizonieri și 3 canoe. Se opresc aproape de locul unde pădurea este lângă plajă. Este bine pentru că este mai ușor să îi ataci și să salvezi prizonierii.

Mergem la ei în liniște prin pădure. Mă gândesc la dreptul meu de a-i ucide. Nu am de ce să împușc atât de mulți oameni care nu-mi fac nimic rău.

După ce mă gândesc, decid să-i privesc și să-i atac doar dacă este necesar.

In English:

I tell Friday my story. I describe England and Europe to him.

I tell him about our cities, schools, ships and travelling around the world. I tell him that education is important in Europe and that we study from books. It’s all new to him. Friday’s people don’t need schools on the islands. They have all what they need for their life.

When I feel that I can trust him enough, I show him how gunpowder works. I teach him how to use a gun. I give him a knife and a belt. He is happy with my presents.

He says that it’s not the first time when he sees such a knife. He says that some white men live with them on their island. He counts seventeen Europeans.

I think that these men can be the sailors from the Spanish ship.

Friday tells me that they are OK. I’m happy when I hear that some Europeans live not very far from my island. I start to plan how to meet them.

The next day, we go on a small trip around the island. First, we go to the cross where I want to mark another day. “What is it?” asks Friday when we come to the cross. I explain that we have seven days in a week. These days are Monday, Tuesday, Wednesday, Thursday, Friday, Saturday and Sunday.

When Friday hears the word Friday, he laughs. I explain to him why his name is Friday. Now, he fully understands the meaning of his name.

During the walk, Friday tells me, “If we build a canoe, we can go to my island.”

I take Friday to the other side of the island. I show him my canoe there. But he says, “This canoe is too small for two people. We have to make a bigger canoe.”

So, we start to make a bigger canoe. We have to cut a big tree and I show him how to cut the inside of the tree.

It takes us a month to make the canoe. And it takes us two days to move the canoe to the beach. The canoe is ready and we are ready too.

The day before we want to go, Friday goes to the beach. He comes back very quickly. He looks very scared. He says that there are three canoes on the beach.

He is scared because he thinks that the cannibals are here because they want to find him.

I tell him, “Don’t worry. We are strong. And maybe they don’t come for you today. Let’s wait and watch.”

We take 15 guns. We go on top of a hill. We see 14 cannibals, 2 prisoners and 3 canoes on the beach. They stop close to the place where the forest is near the beach. It’s good because it’s easier to attack them and save the prisoners.

We go to them quietly through the forest. I think about my right to kill them. I have no reason to shoot so many people who do nothing wrong to me.

After some thinking I decide only to watch and attack them only if it’s necessary.

„Crima din Orient Express” este unul dintre cele mai faimoase romane polițiste ale lui Agatha Christie, cu detectivul ei iconic, Hercule Poirot. Romanul este plasat în anii 1930 în trenul de lux Orient Express care călătorește de la Istanbul la Calais. Povestea începe când Poirot este chemat înapoi la Londra și reușește să-și asigure un loc în tren în ultimul moment, care este neobișnuit de plin pentru perioada respectivă.

În timpul călătoriei, un pasager american bogat și dubios, pe nume Samuel Ratchett, se apropie de Poirot, cerându-i protecție, deoarece a primit scrisori amenințătoare. Poirot îl refuză, declarând că nu-i place de fața lui. În acea noapte, trenul este oprit de zăpada abundentă, iar în dimineața următoare, Ratchett este găsit mort în compartimentul său, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. În mod misterios, unele răni sunt adânci, altele superficiale, iar unele par să fi fost făcute cu mâna stângă, în timp ce altele cu dreapta. Aceste nereguli sugerează o crimă premeditată și atent orchestrată.

Poirot, cu ajutorul conductorului trenului și al doctorului, investighează crima. El intervievează pasagerii, care provin din diferite medii și par să nu aibă nicio legătură între ei. Cu toate acestea, Poirot descoperă treptat legături ascunse între ei, descoperind că Ratchett era de fapt un criminal pe nume Cassetti, responsabil pentru răpirea și uciderea unei fete, cu câțiva ani mai devreme.

Într-o concluzie genială, Poirot prezintă două posibile soluții: prima este că un intrus necunoscut l-a ucis pe Ratchett și a scăpat, iar a doua este că fiecare pasager din tren a fost implicat în crimă, fiecare dintre ei având o legătură personală cu familia fetei, cerând dreptate pentru moartea ei. Pasagerii, uniți de un sentiment comun de răzbunare, l-au înjunghiat pe rând pe Cassetti, făcând imposibilă atribuirea vinei unui singur individ. Conductorul trenului și doctorul trebuie să aleagă ce soluție să prezinte autorităților, iar în cele din urmă decid să susțină prima versiune, permițând călătorilor să rămână liberi.

Romanul aprofundează teme ale dreptății, moralității și răzbunării, prezentând o dilemă morală despre natura crimei și a pedepsei. „Crima din Orient Express” este cunoscut pentru intriga sa complicată, dovezi neașteptate și utilizarea magistrală a diversiunii de către Christie, făcându-l un clasic pentru iubitorii de romane polițiste.

In English:

“Murder on the Orient Express” is one of Agatha Christie’s most famous detective novels, featuring her iconic detective, Hercule Poirot. The novel is set in the 1930s on the luxurious Orient Express train traveling from Istanbul to Calais. The story begins when Poirot is called back to London and manages to secure a last-minute berth on the train, which is unusually full for the season.

During the journey, a wealthy and shady American passenger named Samuel Ratchett approaches Poirot, asking for protection, as he has received threatening letters. Poirot declines, stating that he does not like Ratchett’s face. That night, the train is stopped by heavy snowfall, and the next morning, Ratchett is found dead in his compartment, having been stabbed multiple times. Mysteriously, some wounds are deep, others shallow, and some appear to have been made with a left hand while others with the right. These irregularities suggest a premeditated and carefully orchestrated crime.

Poirot, with the help of the train’s conductor and the doctor, investigates the murder. He interviews the passengers, who come from various backgrounds and appear to have no connection with one another. However, Poirot gradually uncovers hidden ties among them, discovering that Ratchett was actually a criminal named Cassetti, responsible for the infamous kidnapping and murder of a young girl, several years earlier.

In a brilliant conclusion, Poirot presents two possible solutions: the first is that an unknown intruder killed Ratchett and escaped, and the second is that every passenger on the train was involved in the murder, each of them having a personal connection to the girl’s family and exacting justice for her death. The passengers, united by a shared sense of retribution, took turns stabbing Cassetti, making it impossible to assign sole blame to any one individual. The conductor and the doctor must choose which solution to present to the authorities, and they ultimately decide to support the first version, allowing the passengers to go free.

The novel delves into themes of justice, morality, and vengeance, presenting a moral dilemma about the nature of crime and punishment. “Murder on the Orient Express” is known for its intricate plot, unexpected twists, and Christie’s masterful use of red herrings, making it a classic in the mystery genre.

de Daniel Defoe

Sunt fericit că Vineri este pe insulă. Vreau să-i arăt ce mănânc. Împuşc o capră tânără. Lui Vineri îi este frică de armă. El nu înțelege cum un lucru atât de mic poate ucide o capră. Nu vrea să atingă pușca.

Facem o supă. Când gătesc supa, Vineri se duce în pădure și aduce o plantă. El pune planta în supă. Planta este asemănătoare ardeiului.

Supa miroase fantastic. Supa are și un gust fantastic.

A doua zi, gătim carne de capră cu sos. Din nou, Vineri aduce câteva ierburi și plante. Ierburile fac sosul să aibă un gust grozav. Din plante facem o salată gustoasă.

Îl învăț pe Vineri cum să prepare porumbul și să facă pâine. În scurt timp el poate să facă o pâine foarte bună.

Apoi, mărim grădina pentru că vrem să cultivăm mai mult porumb.

În toate activitățile, Vineri mă ajută foarte mult. De asemenea, poate prinde foarte bine pește. Suntem o echipă bună.

Vreau să-l învăț engleză. Vreau să fiu un profesor bun. Îmi iau rolul foarte în serios. Mă gândesc la cea mai bună metodă de a-l învăța limba engleză pe Vineri.

Când vorbesc repede, Vineri nu înțelege. Așa că încerc să vorbesc mai rar. Vorbesc doar la prezent. Și folosesc cuvinte simple. De asemenea, spun doar propoziții scurte. Acum, Vineri înțelege mai multe. Vorbim despre multe subiecte.

Când Vineri nu înțelege ceva, arăt spre acel lucru. Sau îi explic cuvântul. Dacă nu ajută, desenez pe nisip.

În curând, Vineri începe să înțeleagă multe propoziții la prezent. De asemenea, începe să folosească câteva cuvinte. Pronunția lui este foarte proastă la început. Dar nu este important pentru mine. Îl înțeleg. Și sunt foarte fericit că cineva îmi vorbește.

Vineri este un elev bun. El este isteţ. Progresează foarte repede. În curând, poate spune câteva cuvinte ca un englez. Desigur, nu toate cuvintele, dar cuvintele pe care le spune corect mă fac foarte fericit.

Văd că Vineri foarte des repetă cu voce tare ceea ce spun. Cred că îl ajută și să învețe atât de repede.

Mă gândesc că „învățarea unei limbi este destul de ușoară. Trebuie doar să copiezi ceea ce auzi și dacă nu înțelegi ceva, ai nevoie de o poză. Apoi, ai nevoie de multă practică. Acesta este cel mai bun sistem.”

Progresul lui vineri este rapid. Este capabil să vorbească din ce în ce mai mult în fiecare zi. În câteva luni, putem avea o conversație frumoasă.

Lui Vineri îi plac uneltele mele. Sunt foarte interesante pentru el. Îi place în special telescopul. El împrumută telescopul foarte des. Se duce pe un deal. Și urmărește totul în jur.

Într-o zi, vorbim despre oamenii lui Vineri și de ce au dușmani. El spune: „Există un război între două grupuri de localnici. Suntem vecini, dar nu ne placem. Avem multe conflicte. Nu există niciodată pace. Ne omorâm ori de câte ori putem.”

Vineri îmi spune că ei mănâncă carne umană ca dușmanii lor. Ei fac și ritualuri atunci când își prind dușmanii.

Vineri îmi vorbește despre mare și curenții din mare. Datorită lui Vineri, știu mai multe despre istoria, cultura și tradițiile poporului său.

In English:

I’m happy that Friday is on the island. I want to show him what I eat. I shoot a young goat. Friday is scared of the gun. He doesn’t understand how such a small thing can kill a goat. He doesn’t want to touch the gun.

We make a soup. When I cook the soup, Friday goes to the forest and he brings some herb. He puts the herb in the soup. The herb is similar to pepper.

The soup smells fantastic. The soup tastes fantastic too.

The next day, we cook goat meat with sauce. Again, Friday brings some herbs and also plants. The herbs make the sauce taste great. We make a nice salad from the plants.

I teach Friday how to prepare corn and bake bread. Soon, he can bake very good bread.

Then, we make my field bigger because we want to have more corn.

In all activities, Friday helps me a lot. He can also catch fish very well. We are a good team.

I want to teach Friday English. I want to be a good teacher. I take my role very seriously. I think about the best method how to teach Friday English.

When I speak fast, Friday doesn’t understand. So I try to speak slowly. I also speak only in the present. And I use simple words. I also say only short sentences. Now, Friday understands more. We speak about many topics.

When Friday doesn’t understand something, I point at it. Or I explain the word to him. If it doesn’t help, I make a picture in the sand.

Soon, Friday starts to understand many sentences in the present. He also starts to use some words. His pronunciation is very bad at the beginning. But it isn’t important for me. I understand him. And I’m very happy that somebody speaks to me.

Friday is a good student. He is clever. He improves quickly. Soon, he can say some words like an Englishman. Of course, not all words, but the words which he says correctly make me very happy.

I see that Friday very often repeats aloud what I say. I think that it also helps him to learn so fast.

I think, “Learning a language is quite easy. You only need to copy what you hear and if you don’t understand something, you need a picture. Then, you need a lot of practice. This is the best system.”

Friday’s progress is fast. He is able to talk more and more every day. In a couple of months, we can have a nice conversation.

Friday likes my tools. They are very interesting for him. He especially likes the telescope. He borrows the telescope very often. He goes to one hill. And he watches everything around.

One day, we speak about Friday’s people and why they have enemies. He says, “There is a war between two groups of local people. We are neighbours but we don’t like each other. We have many conflicts. There is never peace. We kill each other whenever we can.”

Friday tells me that they eat human meat like their enemies. They also do rituals when they catch their enemies.

Friday tells me about the sea and the currents in the sea. Thanks to Friday, I know more about the history, culture and traditions of his people.