Month: October 2025

de Robert Louis Stevenson

Numele meu este David Balfour, iar povestea mea începe într-o dimineață de iunie, în anul 1751. În acea zi am plecat din casa tatălui meu din Essendean pentru ultima oară. Prietenul meu, domnul Campbell, mă aștepta afară și mi-a spus că mă va însoți până la râu. Am mers împreună pe drum, fără să spunem nimic la început.

După un timp, domnul Campbell m-a întrebat dacă îmi pare rău că plec din Essendean. I-am răspuns că nu știu, pentru că nu știam unde merg sau ce mă așteaptă. Am fost fericit acolo, dar nu am mai fost niciodată în alt loc. Acum părinții mei au murit și trebuia să-mi caut viitorul.

Domnul Campbell mi-a spus că tatăl meu i-a lăsat o scrisoare înainte de a muri. Mi-a dat scrisoarea și mi-a spus că trebuie să merg la Casa Shaws, lângă Edinburgh, locul de unde venea familia tatălui meu. Pe plic scria: „Domnului Ebenezer Balfour, Casa Shaws. Această scrisoare va fi adusă de fiul meu, David Balfour.”

Am fost surprins, nu știam nimic despre această casă. Aveam doar șaptesprezece ani și mă temeam de ce urma să vină. Domnul Campbell și-a luat rămas-bun, iar eu am privit Essendean pentru ultima dată, înainte să pornesc spre Edinburgh și spre noua mea viață.

A doua zi dimineață, am ajuns pe vârful unui deal și am văzut orașul Edinburgh și marea. Mai jos, soldați englezi, mergeau în coloană pe drum. Când m-am apropiat de oraș, am întrebat oamenii cum pot ajunge la Casa Shaws. Toți păreau surprinși când auzeau întrebarea mea. La început am crezut că e din cauză că eram îmbrăcat modest, dar apoi am simțit că este ceva ciudat legat de acea casă.

„Ce mă așteaptă la Casa Shaws?”, m-am întrebat. Dar singurul mod de a afla era să merg acolo.

Când am ajuns, am văzut o casă mare, veche și neîngrijită, singură într-o vale. Nu avea poartă, nici potecă spre ușă, și nu ieșea fum din coșuri. Părea pustie.

Era deja întuneric. Am bătut în ușa grea de lemn, dar nu a răspuns nimeni. Am bătut din nou, am auzit ceva mișcându-se înăuntru și am început să lovesc ușa și să strig după domnul Balfour.

Deasupra mea s-a deschis o fereastră și un bărbat cu o pușcă m-a întrebat cine sunt. I-am spus că sunt David Balfour și că am o scrisoare pentru domnul Ebenezer Balfour.

A deschis ușa și m-a lăsat să intru. I-am spus că scrisoarea nu este pentru el, ci pentru domnul Balfour. Atunci mi-a răspuns: „Eu sunt domnul Balfour, fratele tatălui tău, unchiul tău.”

Am rămas uimit, nu știam că tatăl meu avea un frate. Mi-a arătat o cameră unde să dorm, dar după ce am intrat, a încuiat ușa. Eram obosit și speriat. M-am întins pe pat și, în scurt timp, am adormit.

Povestea in Engleză pe YouTube:

Ascultă la podcast aici:

de Franz Kafka

Josef K., un funcționar bancar, este arestat într-o dimineață fără să i se spună de ce. El nu este dus la închisoare, ci i se permite să-și continue viața, dar trebuie să participe la audieri bizare în fața unui tribunal ciudat, care pare să nu urmeze reguli clare.

Pe parcurs, Josef încearcă să-și înțeleagă situația și să afle de ce a fost acuzat. Se întâlnește cu avocați, funcționari și oameni care par prinși în același sistem corupt și labirintic. Toți îi vorbesc despre vinovăția lui, dar nimeni nu îi spune exact care este crima sa.

Procesul devine pentru Josef o povară psihologică și existențială. El își pierde treptat încrederea în sine și în sensul vieții. În final, doi agenți îl conduc într-o carieră de piatră și îl execută, fără ca el să fi aflat vreodată pentru ce a fost condamnat.

Romanul este o alegorie despre absurdul birocratic, lipsa de libertate individuală și sentimentul de vinovăție fără cauză clară. Kafka arată cum omul modern este prins într-un mecanism impersonal și opresiv, din care nu există scăpare.

de Mikhail Bulgakov

Povestirea are loc la Moscova și spune istoria unui câine vagabond, pe nume Șarik. El trăiește pe străzi, flămând și bătut, până când este luat acasă de profesorul Preobrajenski, un doctor faimos. Profesorul face un experiment medical neobișnuit: îi transplantează câinelui organe umane.

După operație, Șarik începe să se transforme încet în om. Învață să vorbească, merge pe două picioare și capătă obiceiuri omenești, dar nu cele mai bune. Devine vulgar, leneș și agresiv. În loc să fie recunoscător, se poartă urât și creează probleme profesorului și celor din jur.

Transformarea arată cât de greu este să schimbi natura cuiva doar prin știință. În final, experimentul este considerat un eșec, iar profesorul decide să inverseze operația, readucându-l pe Șarik la starea de câine.

Povestea critică societatea sovietică a vremii, arătând cum oamenii pot fi corupți și cum experimentele sociale sau științifice pot avea efecte nedorite.

https://open.spotify.com/episode/1AhcJ6yMbp5IV83MHGYtUD

de Albert Camus

Meursault, un bărbat francez care trăiește în Algeria, primește vestea că mama lui a murit. Participă la înmormântare, dar nu arată durere sau emoție, fapt care îi șochează pe ceilalți. Viața lui continuă liniștit, cu mici plăceri: înoată, se întâlnește cu Marie, o fostă colegă de birou, și acceptă să ajute un vecin, Raymond, într-o dispută cu o femeie.

Mai târziu, Meursault merge pe plajă, unde se confruntă cu un arab, prieten al femeii lui Raymond. Sub arșița soarelui, orbit de lumină și obosit, Meursault scoate un pistol și îl împușcă pe arab de mai multe ori. Crima pare fără motiv clar.

La proces, procurorul nu vorbește doar despre crimă, ci și despre lipsa de sentimente a lui Meursault. Faptul că nu a plâns la moartea mamei sale devine, în ochii societății, o dovadă de monstruozitate. În final, Meursault este condamnat la moarte.

În închisoare, el reflectează la viață și la absurditatea lumii. Înțelege că viața nu are un sens prestabilit, dar găsește libertate în acceptarea morții și a indiferenței universului.

Cartea este o reflecție despre absurd, despre modul în care societatea judecă oamenii și despre libertatea de a trăi autentic.