Author: admin

A fost odată ca niciodată un om care avea trei peștișori de aur, cei mai iubiți peștișori de aur din lume. El i-a pus într-un lac cu apă limpede și frumoasă. În fiecare zi, el cobora la lac și arunca firimituri de pâine în apă.

Peștii înotau repede spre locul unde cădeau firimiturile și le mâncau.

Apoi, omul cel bun le spunea – “Dragii mei peștișori de aur, amintiți-vă două lucruri, dacă doriți să fiți mereu în siguranță și fericiți așa cum sunteți acum; nu înotați prin grilaj în mare care este chiar lângă acest lac, și nu înotați aproape de mal când nu sunt aici.”

Dar peștișorii nu îl înțelegeau. Atunci omul s-a gândit ca trebuie să facă ceva ca ei să înțeleagă ce vrea să spună. Așa că s-a dus și a stat lângă grilaj și de fiecare dată când unul dintre peștișorii de aur înota spre grilaj și încerca să treacă, omul lovea apa cu un băț, ca să îl sperie și să îl îndepărteze.

A făcut același lucru ori de câte ori unul dintre ei venea la suprafața apei aproape de mal, astfel încât să îl poată face să intre din nou sub apă.

“Acum”, și-a zis el în gând, “cred că m-au înțeles,” și s-a întors acasă.

Apoi, peștișorii de aur și-au clătinat capetele și nu-și puteau imagina de ce omul cel bun nu dorea să îi lase să înoate în mare sau la suprafața apei, aproape de mal.

“El este la suprafață,” a spus unul dintre peștișori, “nu înțeleg de ce nu ne lasă să venim puțin mai sus către mal și de ce trebuie să fim tot timpul în lacul acesta mic; este ca o închisoare. Ce rău am face dacă am înota uneori în marea aceea frumoasă?”

“El este un om rău,” a spus alt peștișor, “nu ne iubește și nu vrea să ne distrăm.”

“Eu nu îl voi asculta,” a spus primul pește, “mă duc direct în mare să mă joc.” “Și eu,” a spus al doilea pește, “mă duc pe mal să mă bucur de soarele frumos.”

Doar cel de-al treilea peștișor de aur a fost suficient de înțelept să se gândească că omul cel bun trebuie să aibă un motiv pentru care nu îi lasă să meargă pe mal sau în mare. Știa că îi iubește și se bucură de ei. Nu ar fi venit atât de des să le aducă firimituri de pâine gustoase dacă nu i-ar fi păsat de ei. Știa ca nu este un om rău și astfel peștișorul s-a hotarât că va face așa cum a spus omul cel bun, chiar dacă nu știa motivul. Așa că peștișorul a rămas cuminte în adâncurile lacului. Ceilalți doi peștișori au făcut ceea ce au spus că vor face. Unul a înotat prin grilaj în mare și celălalt s-a jucat în soare pe mal. Ambii au râs de fratele lor care a ales să asculte de omul cel bun.

Dar ce crezi că s-a întâmplat? Poți ghici? În momentul în care primul peștișor a intrat în mare, un pește mare s-a aruncat asupra lui și l-a înghițit.

În momentul în care al doilea peștișor a ajuns aproape de mal, apa s-a restras și a rămas acolo în soare unde nu putea să respire și a murit.

Doar micul peștișor de aur care a ascultat de omul cel bun a rămas în viață în apa limpede a lacului.

In English:

Once upon a time there was a man who had three goldfish, the most beloved goldfish in the world. He put them in a lake with clear and beautiful water. Every day he went down to the lake and threw bread crumbs into the water.

The fish swam quickly to where the crumbs fell and ate them.

Then the good man said to them – “My dear goldfish, remember two things, if you wish to be always safe and happy as you are now; do not swim through the grating into the sea which is right next to this lake, and do not swim close to shore when I’m not here.”

But the little fish did not understand him. Then the man thought that he had to do something so that they would understand what he meant. So he went and stood by the grate, and every time one of the goldfish swam toward the grate and tried to get through, he hit the water with a stick to scare it away.

He did the same thing whenever one of them came to the surface of the water close to the shore, so that he could make it go under water again.

“Now,” he said to himself, “I think they understand me,” and he returned home.

Then the goldfish shook their heads and could not imagine why the good man did not want to let them swim in the sea or on the surface of the water near the shore.

“He’s on the surface,” said one of the little fish, “I don’t understand why they don’t let us come a little higher to the shore, and why we have to be in this little lake all the time; it’s like a prison. What harm we would do if we sometimes swim in that beautiful sea?”

“He’s a bad man,” said another little fish, “he doesn’t love us and he doesn’t want us to have fun.”

“I won’t listen to him,” said the first fish, “I’m going straight to the sea to play.” “And I,” said the second fish, “go to the shore to enjoy the beautiful sun.”

Only the third goldfish was wise enough to think that the good man must have a reason for not letting them go on the shore or in the sea. He knew he loved them and enjoyed them. He wouldn’t have come so often to bring them tasty bread crumbs if he didn’t care about them. He knew that he was not a bad man, and so the little fish decided to do as the good man said, even if he did not know why. So the little fish stayed well in the depths of the lake. The other two fish did what they said they would do. One swam through the grate in the sea and the other played in the sun on the shore. Both laughed at their brother who chose to listen to the good man.

But what do you think happened? Can you guess? The moment the first little fish entered the sea, a large fish pounced on it and swallowed it.

The moment the second little fish got close to the shore, the water receded and it lay there in the sun where it could not breathe and died.

Only the little goldfish who obeyed the good man remained alive in the clear water of the lake.

de O. Henry

Într-o vreme apropiată de Ajunul Crăciunului, povestea ne poartă în universul lui Della, o tânără casnică, într-o zi înainte de marea sărbătoare. Stând acasă, ea își număra cu grijă economiile. Della locuia într-un apartament modest alături de soțul său, Jim. Însă vremurile erau dificile, iar ei se confruntau cu lipsuri financiare. Della simțea o dorință arzătoare de a-i oferi lui Jim un cadou special de Crăciun, dar, din păcate, economiile ei erau insuficiente pentru a-și îndeplini această dorință. Deși economisise bani după ce achiziționase provizii pentru câteva luni, suma era încă prea mică.

Cu inima grea, Della se prăbuși pe canapea, simțindu-se copleșită de tristețe și dezamăgire. În timp ce privea pe fereastră și admira orașul luminat de luminițele de Crăciun, o idee îi lumină mintea. Se ridică hotărâtă și își luă haina și pălăria veche, pornind către un magazin care cumpăra păr. Acolo o întâmpină doamna Sofronie, o femeie amabilă, care se oferi să-i cumpere părul. Fără ezitare, Della își tăie părul, iar în schimb, primi câțiva bănuți.

Cu banii obținuți, Della porni în căutarea cadoului perfect pentru Jim. Bijuteria prețioasă pe care o deținea era un ceas de buzunar vechi din aur, o moștenire de familie pe care o prețuia foarte mult. Visul ei era să-i ofere un lanț demn de valoarea ceasului, unul care să-i amintească mereu de iubirea și admirația sa. După o căutare atentă și meticuloasă, găsi în cele din urmă un lanț superb, confecționat din platină, o alegere rafinată și exclusivistă.

Odată ajunsă acasă, Della își admiră noua tunsoare și se pregăti pentru momentul măreț. Dar când Jim o văzu, rămase uimit și tulburat de schimbarea dramatică. Fără să înțeleagă de ce, Della se apropie de el și îi explică cu căldură motivele din spatele tăierii părului și a alegerii lanțului de platină. Cu sinceritate și afecțiune, îi oferi cadoul de Crăciun, plină de emoție și speranță că va înduioșa inima lui Jim. Răspunsul lui Jim fu unul plin de surpriză și recunoștință, iar el îi dezvăluie și el cadoul său: și-a vândut ceasul prețios pentru a-i cumpăra lui Della o pereche de piepteni din carapace de țestoasă, pe care ea și-i dorise din toată inima.

Într-un moment de adâncă înțelegere și întrupând înțelepciunea și generozitatea, cei doi soți s-au cuprins într-o îmbrățișare strânsă. Și-au dat seama că darurile lor nu erau doar simple obiecte materiale, ci simboluri puternice ale iubirii lor necondiționate și a devotamentului reciproc. Povestea se încheie cu autorul lăudând înțelepciunea lor, numindu-i mai înțelepți decât cei trei magi care au adus daruri prețioase Pruncului Isus.

In English:

In a time close to Christmas Eve, the story takes us into the universe of Della, a young housewife, one day before the big holiday. Sitting at home, she carefully counted her savings. Della lived in a modest apartment with her husband, Jim. But times were difficult, and they faced financial shortages. Della felt a burning desire to give Jim a special Christmas present, but unfortunately her savings were insufficient to fulfill her wish. Although she had saved money after purchasing a few months worth of supplies, the amount was still too little.

With a heavy heart, Della collapsed onto the couch, feeling overwhelmed with sadness and disappointment. As she looked out the window and admired the city illuminated by Christmas lights, an idea flashed in her mind. She rose determinedly and grabbed her old coat and hat, heading for a hair shop. There she was met by Mrs. Sofronie, a kind woman, who offered to buy her hair. Without hesitation, Della cut her hair, and in return, she receives some money.

With the money raised, Della set out on the hunt for the perfect gift for Jim. The precious piece of jewelry he owned was an old gold pocket watch, a family heirloom that he treasured very much. Her dream was to give him a chain worthy of the value of the watch, one that would always remind him of her love and admiration. After a careful and meticulous search, she finally found a gorgeous chain made of platinum, an exquisite and exclusive choice.

Once home, Della admires her new haircut and prepares for the big moment. But when Jim saw her, he was amazed and disturbed by the dramatic change. Without understanding why, Della approaches him and warmly explains the reasons behind cutting her hair and choosing the platinum chain. With sincerity and affection, she gave him the Christmas present, full of emotion and hope that it will warm Jim’s heart. Jim’s response was one of surprise and gratitude, and he also revealed his gift: he sold his precious watch to buy Della a pair of tortoiseshell combs, which she had wanted with all her heart. .

In a moment of deep understanding and embodying wisdom and generosity, the couple came together in a close embrace. They realized that their gifts were not just mere material objects, but powerful symbols of their unconditional love and devotion to each other. The story ends with the author praising their wisdom, calling them wiser than the three wise men who brought precious gifts to the Baby Jesus.

de O. Henry

A fost odată o fată tânără pe nume Della. Ea trăia într-un apartament mic și ieftin alături de soțul ei, Jim. Era în perioada din înaintea sărbătorii Crăciunului și Della se afla în casă, numărându-și economiile. Cuplul se confrunta cu dificultăți financiare și trăia în sărăcie. Della a pus bani deoparte timp de câteva luni din ce i-a mai rămas după ce cumpărase alimente. Cu toate acestea, era tristă și neliniștită pentru că, în ciuda tuturor eforturilor, nu reușise să economisească suficienți bani. Ea spera să-i cumpere lui Jim un cadou special de Crăciun cu economiile sale. Della începu să plângă pe canapea când a realizat că nu avea suficienți bani pentru a-i lua lui Jim un cadou de Crăciun.

După ce încetă să plângă, Della își șterse lacrimile și privi pe fereastră, pierdută în gânduri. În oglinda de pe perete, își văzu imaginea și i-a venit o idee în minte. Ea își luă haina și pălăria veche și se îndreptă către un magazin care cumpăra și vindea păr. Doamna Sofronie, vânzătoarea, acceptă să îi taie părul lui Della și să îl cumpere. Astfel Della își petrecu ziua plimbându-se prin oraș în căutarea cadoului perfect pentru Jim. Bijuteria lui prețioasă era un ceas de buzunar din aur care fusese moștenit de la familia lui. Dorea să îi cumpere un lanț care să se potrivească cu ceasul, ceva special. În cele din urmă, găsi un lanț perfect. Costă toți banii pe care îi obținuse din vânzarea părului și majoritatea economiilor ei. Della se întoarse acasă cu bucurie, nerăbdătoare să îi ofere cadoul lui Jim.

Când Della ajunse acasă, încercă să își aranjeze noua tunsoare cât mai bine. Era neliniștită, gândindu-se că Jim ar putea fi supărat și să nu o mai considere frumosă. Jim avu o expresie ciudată pe față când o văzu pe Della cu părul tuns. Fără să înțeleagă ce se întâmplă, Della se apropie de el și îi explică în grabă că își vânduse părul pentru a-i cumpăra un cadou de Crăciun. Răspunsul lui Jim fu să o îmbrățișeze și să îi spună că o iubește indiferent de cum arată părul ei. Apoi îi oferi un cadou de Crăciun: un set de piepteni din carapace de țestoasă cu pietre prețioase, pe care Della îi admirase într-o vitrină. Della fu încântată de cadou, dar izbucni în lacrimi când realiză că nu poate folosi cadoul prețios al lui Jim. Apoi, emoționată, îi oferi lanțul cumpărat pentru ceasul lui. Jim râse și îi dezvăluie că și-a vândut ceasul prețios pentru a-i cumpăra pieptenii.

Povestea se încheie cu lăudarea cuplului pentru darurile lor sincere de iubire, autorul numindu-i înțelepți, mai înțelepți chiar decât cei trei magi care au adus daruri Pruncului Isus.

In English:

Once upon a time there was a young girl named Della. She lived in a small, cheap apartment with her husband, Jim. It was just before Christmas and Della was at home counting her savings. The couple faced financial difficulties and lived in poverty. Della put money aside for several months from what she had left after buying groceries. However, she was sad and anxious because, despite her best efforts, she had not been able to save enough money. She was hoping to buy Jim a special Christmas present with her savings. Della started crying on the couch when she realized she didn’t have enough money to buy Jim a Christmas present.

After she stopped crying, Della wiped her tears and looked out the window, lost in thought. In the mirror on the wall, he saw her image and an idea occurred to her. She grabbed her old coat and hat and headed to a shop that bought and sold hair. Mrs. Sofronie, the saleswoman, agreed to cut Della’s hair and buy it. So Della spent the day walking around town looking for the perfect gift for Jim. His prized jewel was a gold pocket watch that had been inherited from his family. She wanted to buy him a chain to match the watch, something special. Finally, she found the perfect chain. It cost all the money she had made from selling her hair and most of her savings. Della returned home with joy, eager to give the gift to Jim.

When Della got home, she tried to style her new haircut as best she could. She was uneasy, thinking that Jim might get angry and stop thinking of her as beautiful. Jim had a strange look on his face when he saw Della with her hair cut. Not understanding what’s going on, Della approached him and hastily explains that she had sold her hair to buy him a Christmas present. Jim’s response was to hug her and tell her he loved her no matter what her hair looked like. Then he gave her a Christmas present: a set of jeweled tortoiseshell combs that Della had admired in a shop window. Della was delighted with the gift, but burst into tears when she realized she could not use Jim’s precious gift. Then, excited, she gave him the chain she bought for his watch. Jim laughed and revealed that he sold his precious watch to buy her comb.

The story ends with the couple being praised for their sincere gifts of love, the author calling them wise, wiser even than the three wise men who brought gifts to the Baby Jesus.

A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume Amelia. Ea era o fată vioaie care prefera să se joace decât să muncească. Îi plăcea să alerge prin grădină și să asculte cântecul păsărilor, să urmărească fluturii și să miroasă florile. Amelia nu avea frați sau surori cu care să vorbească, așa că vorbea cu animalele și insectele și spunea că acestea îi răspundeau și ea înțelegea tot ce spuneau.

Într-o zi, mama ei i-a spus că a crescut suficient de mare și că trebuie să înceapă să facă puțină treabă în fiecare zi. În felul acesta, ar învăța că toată lumea are de lucru și că este mai bine să fie harnică încă de la o vârstă fragedă. Amelia i-a răspuns mamei că nu îi place să lucreze pentru că jocul este mult mai frumos. A cerut voie să meargă puțin în pădure înainte de a începe treaba, iar mama i-a dat voie.

Așa că Amelia a sărit prin grădină și s-a dus bucuroasă în pădurea din spatele casei. În calea ei a sărit o veveriță, iar Amelia a întrebat-o dacă este adevărat că ea nu face altceva decât să se joace și să mănânce. Veverița i-a răspuns că se înșeală, deoarece ea are o familie destul de mare pe care trebuie să o întrețină și este foarte ocupată adunând nuci pentru a le avea în timpul iernii. La scurt timp, a trecut pe lângă Amelia o albină bâzâitoare. Amelia a întrebat-o dacă are ceva de făcut, deoarece o vedea mereu strângând miere din florile minunate. Albina i-a răspuns că pare că nu are timp pentru altceva decât pentru muncă. După ce își umple sacoșele cu nectarul din flori, trebuie să se întoarcă la stupul ei și să construiască faguri pentru a îi umple cu miere. Apoi, albina a zburat pe o floare de trifoi.

Amelia a continuat să meargă și a văzut niște furnici care se mișcau repede și păreau grăbite. Le-a privit un timp și apoi le-a întrebat dacă nu este prea greu pentru ele să care firimiturile în spate în loc să se joace și să se distreze. O furnică i-a răspuns că ele sunt foarte bucuroase că au găsit firimituri, deoarece astfel își pot face provizii pentru iarnă. Amelia s-a așezat pe o piatră și a început să se gândească la modul în care fiecare are de făcut ceva și că tuturor pare să le placă munca lor.

Amelia s-a întors încet spre casă, s-a dus la mama ei și i-a spus că a văzut cum veverițele, albinele și furnicile au treburi de făcut și că a înțeles că și ea trebuie să muncească. Se spune că Amelia a devenit o fată foarte harnică, dar iubea animalele, păsările și insectele mai mult ca oricând.

In English:

Once upon a time there was a little girl named Amelia. She was a lively girl who preferred to play than to work. She loved to run around the garden and listen to the birds sing, watch the butterflies and smell the flowers. Amelia had no brothers or sisters to talk to, so she would talk to the animals and insects and say that they would talk back to her and she understood everything they said.

One day her mother told her that she was old enough and that she should start doing a little work every day. In this way, she would learn that everyone has work to do and that it is better to be hardworking from an early age. Amelia replied to her mother that she does not like to work because playing is much better. She asked permission to walk a little in the woods before starting work, and mother gave her permission.

So Amelia skipped across the garden and went happily into the woods behind the house. A squirrel jumped into her path, and Amelia asked if it was true that she did nothing but play and eat. The squirrel replied that she was mistaken, for he had quite a family to support, and was very busy gathering nuts to have during the winter. Soon, a buzzing bee passed Amelia. Amelia asked her if she had anything to do as she always saw her collecting honey from the lovely flowers. The bee replied that she seems to have no time for anything but work. After filling her pouches with nectar from flowers, she must return to her hive and build combs to fill with honey. Then the bee flew onto a clover flower.

Amelia continued walking and saw some ants moving quickly and looking as in a hurry. She looked at them for a while and then asked them if it wasn’t too hard for them to carry the crumbs on their back instead of playing and having fun. An ant replied that they were very glad to have found crumbs, because that way they could stock up for the winter. Amelia sat down on a rock and began to think about how everyone had something to do and that everyone seemed to enjoy their work.

Amelia slowly returned home, went to her mother, and told her that she had seen the squirrels, the bees, and the ants having work to do, and that she understood that she too must work. Amelia is said to have become a very industrious girl, but she loved animals, birds and insects more than ever.

Degetul Inelar a primit cadou un inel. Era un inel frumos de aur încrustat cu perle și diamante, care strălucea ca soarele pe apă. Degetul Inelar era foarte mândru, și în timp ce își punea inelul, le-a spus celorlalte degete: “Sunt mai bun decât voi; voi nu aveți un inel frumos. Nu mă voi juca cu voi, nici nu voi mai avea nimic de-a face cu voi.” Când celelalte degete au auzit asta, s-au înfuriat foarte tare, iar Degetul Mare i-a spus: “Dacă nu vrei să ai nimic de-a face cu noi, cu siguranță nu vrem să avem de-a face cu tine. Nu ne vom juca cu tine și nu te vom ajuta în ceea ce vrei să faci.”

Într-o zi, Degetul Inelar a vrut să culeagă o floare de trandafir, dar Degetul Mare a spus: “Nu te voi ajuta pentru că ești atât de mândru.” Și astfel trandafirul a rămas necules.

Apoi, Degetul Inelar a vrut o cireașă roșie, care atârna pe o ramură joasă a unui cireș, dar celelalte degete nu au vrut să îl ajute și cireașa a rămas neculeasă.

Apoi, Degetul Inelar a vrut să tricoteze o mănușă, dar celelalte degete nu au vrut să îl ajute pentru că era atât de mândru, și acele de tricotat au căzut pe jos.

Atunci, Degetul Inelar a văzut că fără celelalte degete nu poate face nimic și i-a părut rău că a fost atât de mândru si înfumurat, și și-a dorit mai mult ca celelalte degete să il iubească decât să poarte un inel frumos.

Așa că a șoptit Degetului Mic și i-a spus că îi pare rău că a fost atât de mândru și înfumurat; iar Degetul Mic i-a spus Degetului Mare că Degetului Inelar îi pare rău pentru tot ce a spus. Degetul Mare i-a spus Degetului Arătător; și Degetul Arătător i-a spus Degetului Mijlociu, astfel încât toate degetele au aflat că Degetului Inelar îi pare rău pentru ce a facut. Degetele au spus că îl vor ajuta și iubi la fel de mult ca întotdeauna.

In English:

The Ring Finger received a ring as a gift. It was a beautiful gold ring encrusted with pearls and diamonds that shone like the sun on water. Ring-Finger was very proud, and as he put on his ring, he said to the other fingers, “I am better than you; you have no pretty ring. I will not play with you, nor will I have anything to do with you.” When the other fingers heard this, they became very angry, and the Thumb said to him, “If you want nothing to do with us, we certainly don’t want anything to do with you. We won’t play with you and we will not help you in what you want to do.”

One day the Ring Finger wanted to pick a rose flower, but the Thumb said, “I won’t help you because you are so proud.” And so the rose remained unpicked.

Then the Ring Finger wanted a red cherry, which was hanging on a low branch of a cherry tree, but the other fingers did not want to help him and the cherry remained unpicked.

Then the Ring Finger wanted to knit a mitten, but the other fingers would not help him because he was so proud, and the knitting needles fell to the floor.

Then the Ring Finger saw that without the other fingers he could do nothing, and he was sorry that he had been so proud and smug, and he wished more that the other fingers should love him than to wear a beautiful ring.

So he whispered to Little Finger and said he was sorry he was so proud and sulky; and Little Finger told the Thumb that the Ring Finger was sorry for everything he had said. Thumb said to the Index Finger; and the Index Finger told the Middle Finger, so that all the fingers knew that the Ring Finger was sorry for what he had done. The Fingers said that they will help and love him as much as ever.

Romania este plină de legende. În orașul liniștit Curtea de Argeș se află una dintre cele mai faimoase mănăstiri din țară. Ea a fost construită în timpul domnului Țării Românești, Neagoe Basarab, în 1517. Legenda Meșterului Manole cunoaște peste 200 de variante și a circulat în diverse forme până să fie consacrată ca baladă de către cunoscutul autor, Vasile Alecsandri. Balada a fost publicată pentru prima dată în 1852.

Povestea rămâne aceeași în toate variantele. Domnul țării l-a adus pe Manole și pe alți nouă meșteri de seamă la locul de construcție a mănăstirii pentru a clădi un lăcaș sfânt fără egal. Cu toate eforturile lor, construcția se prăbușea în fiecare noapte. Munca lor nu părea să aibă sfârșit. După consultarea unui oracol, ei au aflat că pentru ca biserica să reziste avea nevoie de un suflet omenesc. Pentru aceasta, trebuia să zideasca în perete prima persoană care se apropia de biserica, a doua zi la răsărit.

Cu toate că au căzut de acord că această metodă era crudă, au hotărât să o pună în aplicare având în vedere mânia domnului țării. Inima lui Manole a înghețat când a observat că prima persoană care a apărut în fața bisericii în ziua următoare, odată cu primele raze ale soarelui, era sotia lui insărcinată. Ea a vrut să-i facă o surpriză aducându-i micul dejun. Manole a fost nevoit să-și sacrifice soția, nimeni nefiind capabil să o salveze de o moarte atât de crudă. Femeia a acceptat zidirea și nu a protestat. Astfel, zidarii au reușit să construiască o mănăstire frumoasă. Dar legenda nu se termină aici.

Când biserica a fost terminată, domnul țării a dat ordin ca Manole și meșterii lui să fie închiși într-unul din turnurile mănăstirii. El a fost atât de mulțumit de munca lor încât dorea ca ei să nu mai poată construi o altă mănăstire mai frumoasă. Manole și-a construit o pereche de aripi din șindrilă și a încercat să scape sărind din turnul în care a fost condamnat să moară. A reușit să zboare câțiva metri, dar apoi s-a prăbușit și a murit. Se spune că în locul unde el a murit a apărut un izvor. Cei care vizitează mănăstirea pot vedea locul unde se spune că a fost zidită soția meșterului Manole și apa care a izvorât din locul în care meșterul și-a găsit sfârșitul.

In English:

Romania is full of legends. One of the most famous monasteries in the country is located in the quiet town of Curtea de Argeș. It was built during the time of the lord of Wallachia, Neagoe Basarab, in 1517. The legend of Master Manole has over 200 variants and circulated in various forms until it was consecrated as a ballad by the well-known author, Vasile Alecsandri. The ballad was first published in 1852.

The story remains the same in all variants. The lord of the land brought Manole and nine other prominent craftsmen to the monastery construction site to build a holy place without equal. Despite their best efforts, the construction collapsed every night. Their work seemed never-ending. After consulting an oracle, they learned that for the church to endure it needed a human soul. For this, they had to build in the wall the first person who approaches the church, the next day at sunrise.

Although they agreed that this method was cruel, they decided to carry it out in view of the anger of the lord of the land. Manole’s heart froze when he noticed that the first person who appeared in front of the church the next day, with the first rays of the sun, was his pregnant wife. She wanted to surprise him by bringing him breakfast. Manole had to sacrifice his wife, no one being able to save her from such a cruel death. The woman accepted to be built into the construction and did not protest. Thus, the masons managed to build a beautiful monastery. But the legend doesn’t end there.

When the church was finished, the lord of the country ordered that Manole and his craftsmen be imprisoned in one of the towers of the monastery. He was so pleased with their work that he wished they could never build another more beautiful monastery. Manole built himself a pair of wings out of shingles and tried to escape by jumping from the tower where he was condemned to die. He managed to fly a few meters, but then crashed and died. It is said that a spring appeared in the place where he died. Those who visit the monastery can see the place where the craftsman’s wife Manole is said to have been built in and the water that sprang from the place where the craftsman met his end.

În vremuri apuse, într-un regat îndepărtat, trăia o tânără de o frumusețe rară, numită Cenușăreasa. Cu toate acestea, destinul ei era plin de greutăți. Locuia într-o căsuță modestă dintr-un sătuc liniștit, alături de mama ei vitregă și cele două surori vitrege. Aceste femei erau cunoscute pentru cruzimea lor și o tratau ca pe o servitoare în propria ei casă.

Dar o întorsătură neașteptată avea să îi schimbe viața pentru totdeauna. În regat, vestea că prințul va organiza un bal fastuos s-a răspândit ca un foc de paie, iar toate fetele din împrejurimi erau invitate. Surorile vitrege erau în extaz și se pregăteau cu nerăbdare pentru evenimentul mult așteptat.

În timp ce surorile vitrege se ocupau cu pregătirile, Cenușăreasa era nevoită să ducă la bun sfârșit sarcinile casnice, în timp ce visul ei se afla la îndemână, dar, în același timp, parea inaccesibil. Cu toate acestea, când nimic nu mai părea posibil, o zână bună a apărut în fața ei.

“Nu-ți fie teamă, Cenușăreaso,” spuse zâna cu o voce misterioasă. “Visul tău se va îndeplini.”

Cu un gest magic, zâna transformă un simplu dovleac într-o caleșcă fermecată, patru șobolani în cai nobili, iar hainele uzate ale Cenușăresei devin o rochie desăvârșită și strălucitoare.

Cu inima plină de emoții și bucurie, Cenușăreasa se îndreaptă spre bal în caleașca fermecată. În momentul în care intră în palat, toate privirile se îndreptară spre ea, fermecând pe toți cei prezenți cu frumusețea ei ireală. Prințul însuși, vrăjit de grația și eleganța ei, o alege să fie partenera lui de dans și cei doi dansează toată noaptea.

Cu toate acestea, farmecul se risipește la miezul nopții, iar Cenușăreasa fuge grabită, pierzând unul din pantofii de cristal pe scări.

Următoarea zi, hotărât să o găsească pe fata misterioasă, prințul pornește în căutarea ei. În cele din urmă, pantoful de cristal îi găsește adevărata iubire, iar destinul îi aduce împreună din nou.

Astfel, Cenușăreasa părăsește casa mamei vitrege și începe o nouă viață alături de prințul ei, trăind o poveste plină de iubire și fericire. Împreună, vor învinge toate obstacolele și vor demonstra că dragostea autentică poate învinge orice provocare.

Această legendă străveche rămâne vie în inimile oamenilor, inspirându-i să creadă în puterea visurilor, în frumusețea autentică și în forța iubirii adevărate.

In English

Once upon a time, in a distant kingdom, there lived a young woman of rare beauty, named Cinderella. However, her destiny was full of hardships. She lived in a modest house in a quiet village with her stepmother and two stepsisters. These women were known for their cruelty and treated her as a servant in her own home.

But an unexpected twist would change his life forever. In the kingdom, the news that the prince was going to hold a lavish ball spread like wildfire, and all the girls around were invited. The stepsisters were ecstatic and eagerly preparing for the long-awaited event.

While the stepsisters were busy with the preparations, Cinderella was forced to complete the household tasks while her dream was within reach, but at the same time seemed out of reach. However, when nothing seemed possible, a kind fairy appeared before her.

“Don’t be afraid, Cinderella,” said the fairy in a mysterious voice. “Your dream will come true.”

With a magical gesture, the fairy transforms a simple pumpkin into an enchanted carriage, four rats into noble horses, and Cinderella’s worn clothes become a perfect and sparkling dress.

With her heart full of emotions and joy, Cinderella heads to the ball in the enchanted carriage. The moment she entered the palace, all eyes turned to her, charming everyone present with her unreal beauty. The prince himself, enchanted by her grace and elegance, chooses her to be his dancing partner and the two dance the night away.

However, the charm wears off at midnight, and Cinderella runs off in a hurry, losing a crystal slipper on the stairs.

The next day, the prince, determined to find the mysterious girl, sets off in search of her. In the end, the crystal shoe finds her true love, and fate brings them together again.

Thus, Cinderella leaves her stepmother’s house and starts a new life with her prince, living a story full of love and happiness. Together, they will overcome all obstacles and prove that true love can overcome any challenge.

This ancient legend remains alive in people’s hearts, inspiring them to believe in the power of dreams, authentic beauty and the power of true love.

A fost odată ca niciodată, într-o lume fermecată, o tânără frumoasă numită Cenușăreasa. Locuia într-o casă modestă, alături de mama ei vitregă și cele două surori vitrege. Acestea din urmă erau îngâmfate și egoiste, iar pe nefericita Cenușăreasa o tratau ca pe o slujnică.

Într-o zi, în regatul lor se vesti că prințul urma să organizeze un bal grandios, la care toate fetele din împrejurimi erau invitate. Surorile vitrege erau în culmea extazului și-și pregătiră cele mai elegante rochii și bijuterii pentru această ocazie specială.

În timp ce ele se pregăteau pentru bal, Cenușăreasa era nevoită să îndeplinească toate sarcinile casnice și i se refuza timpul necesar de a se pregăti pentru a participa la acest eveniment magic. Cu tristețe în suflet, ea a acceptat faptul că nu se va putea bucura de această încântătoare ocazie. Însă, într-o clipă neașteptată, o zână bună i se arătă în față.

“Nu mai plânge, Cenușăreaso,” spuse zâna cu zâmbetul ei blând. “Voi face să se împlinească dorința ta de a merge la bal.”

Cu o adiere fermecată a baghetei magice, zâna transformă un simplu dovleac într-o splendidă caleașcă și patru șobolani în patru cai eleganți. Apoi, cu o mișcare grațioasă, transformă rochia veche și ponosită a Cenușăresei într-o rochie de bal minunată, albastră și strălucitoare.

“Dar să fii atentă,” o avertiză zâna, “vraja va dispărea la miezul nopții.”

Cenușăreasa, coplesită de emoție și recunoștință, plecă spre bal în caleașca fermecată. Când ajunse acolo, toți cei prezenți rămaseră* uimiți de frumusețea ei. Prințul însuși, captivat de farmecul ei, o luă de mână și începură să danseze împreună într-o armonie desăvârșită. Cenușăreasa se simțea nespus de fericită.

Cu toate acestea, într-o clipă de neatenție, își dădu seama că miezul nopții se apropia, iar ea trebuia să plece. În graba ei, Cenușăreasa își pierdu pantoful de cristal pe scările castelului.

A doua zi, prințul, hotărât să o găsească pe frumoasa necunoscută, începu căutările in tot regatul. El își trimise slujotorii în toate colțurile pentru a testa pantoful de cristal. Surorile vitrege se străduiră să-l încalțe, dar se văzu că pantoful nu le venea deloc.

Când a venit rândul Cenușăresei să încerce pantoful, acesta i se potrivi perfect. Prințul realiză că ea era fata misterioasă căutată și îi ceru să devină soția sa. Cenușăreasa acceptă cu bucurie și emoție.

Astfel, Cenușăreasa părăsi casa mamei vitrege și începu o nouă viață alături de prințul său. Trăiră fericiți până la adânci bătrâneți și se iubiră cu pasiune și devotament.

Povestea Cenușăresei rămase în memoria oamenilor drept un simbol al curajului și speranței. Ne reamintește că, indiferent de provocările vieții, iubirea și bunătatea pot învinge mereu răutatea și nedreptatea.

*Perfect Simplu

eu rămăsei

tu rămăseși

el/ea rămase

noi rămaserăm

voi rămaserăți

ei/ele rămaseră

In English:

Once upon a time, in an enchanted world, there was a beautiful young woman named Cinderella. She lived in a modest house with her stepmother and two stepsisters. The latter were conceited and selfish, and treated the unfortunate Cinderella as a servant.

One day, word spread in their kingdom that the prince was going to organize a grand ball, to which all the girls in the area were invited. The stepsisters were in the height of ecstasy and prepared their most elegant dresses and jewels for this special occasion.

While they were preparing for the ball, Cinderella was forced to perform all the household duties and was denied the time needed to prepare to attend this magical event. With sadness in her heart, she accepted the fact that she would not be able to enjoy this delightful occasion. But, in an unexpected moment, a good fairy appeared in front of him.

“Stop crying, Cinderella,” said the fairy with her gentle smile. “I will make your wish to go to the ball come true.”

With an enchanted wave of her magic wand, the fairy transforms a simple pumpkin into a splendid carriage and four rats into four elegant horses. Then, with one graceful movement, she transforms Cinderella’s shabby old dress into a wonderful, sparkling blue ball gown.

“But be careful,” the fairy warned her, “the spell will wear off at midnight.”

Cinderella, overwhelmed with emotion and gratitude, leaves for the ball in the enchanted carriage. When she got there, everyone present was amazed by her beauty. The prince himself, captivated by her charm, took her by the hand and began to dance together in perfect harmony. Cinderella felt overjoyed.

However, in a moment of inattention, she realized that midnight was approaching, and she had to go. In her haste, Cinderella lost her crystal slipper on the castle stairs.

The next day, the prince, determined to find the beautiful unknown, began searching throughout the kingdom. He sent his servants to all corners to test the crystal shoe. The stepsisters tried to put him on, but it was obvious that the shoe did not fit them at all.

When it was Cinderella’s turn to try on the shoe, it fit her perfectly. The prince realized that she was the mysterious girl he was looking for and asked her to become his wife. Cinderella accepts with joy and excitement.

Thus, Cinderella left her stepmother’s house and started a new life with her prince. They lived happily ever after and loved each other passionately and devotedly.

The story of Cinderella remained in people’s memory as a symbol of courage and hope. It reminds us that no matter what life’s challenges are, love and kindness can always overcome evil and injustice.

A fost odată ca niciodată o fată frumoasă pe nume Cenușăreasa. Ea locuia cu mama și cele două surori vitrege într-o casă mică dintr-un sat. Ele erau rele și egoiste și o tratau pe Cenușăreasa ca o servitoare.

Într-o zi, s-a anunțat că prințul din regat urma să organizeze un mare bal. Toate fetele din regiune au fost invitate să participe, inclusiv cele din casa Cenușăresei. Surorile vitrege s-au bucurat foarte mult și și-au pregătit cele mai frumoase rochii și bijuterii.

Cenușăreasa, în schimb, a fost nevoită să îndeplinească toate sarcinile casnice în timp ce celelalte se pregăteau pentru bal. Ea a început să plângă de tristețe pentru ca nu a avut timp să se pregăteasca. În acel moment, o zână bună a apărut în fața ei.

“Nu plânge,” a spus zâna. “Am să-ți îndeplinesc dorința de a merge la bal.”

Zâna bună a transformat un bostan* într-o splendidă caleașcă** și patru șobolani în patru cai frumoși. Apoi, ea a atins rochia veche a Cenușăresei și a transformat-o într-o rochie albastră strălucitoare.

“Cu toate acestea, trebuie să te întorci acasă până la miezul nopții,” a avertizat zâna. “Vraja va dispărea.”

Cenușăreasa a fost uimită și recunoscătoare și a plecat spre bal în caleașca fermecată. Când a ajuns, toată lumea a fost uimită de frumusețea ei. Prințul a luat-o de mână și au dansat împreună pe toată durata balului. Cenușăreasa era fericită.

Totuși, într-o clipă de neatenție, ea și-a dat seama că se apropie miezul nopții și a fugit în grabă. În fuga ei, Cenușăreasa și-a pierdut pantoful de cristal pe scările castelului.

A doua zi, prințul a decis să caute fata pe care o iubea. A trimis pe slujitorii lui la toate fetele din regat să încerce pantoful de cristal. Surorile vitrege au încercat să îl poarte, dar pantoful era prea mic pentru ele.

Când a venit rândul Cenușăresei să încerce pantoful, acesta i-a mers perfect. Prințul a realizat că ea era fata pe care o căuta și i-a cerut să se căsătorească cu el. Ea a acceptat cu bucurie.

Astfel, Cenușăreasa a părăsit casa mamei vitrege și a început o viață nouă alături de prințul ei. Ei au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și s-au iubit cu toată inima lor.

Povestea Cenușăresei a rămas în amintirea oamenilor, inspirându-i să creadă că fericirea și iubirea pot învinge întotdeauna răutatea și nedreptatea.

*bostan = dovleac

**caleașcă = trăsură

In English

Once upon a time there was a beautiful girl named Cinderella. She lived with her stepmother and two stepsisters in a small house in a village. The stepmother and stepsisters were evil and selfish, and Cinderella was treated as a servant.

One day, it was announced that the prince in the kingdom was going to hold a big ball. All the girls in the region were invited to participate, including those from Cinderella’s house. The stepsisters were very happy and prepared their most beautiful dresses and jewelry.

Cinderella, on the other hand, had to do all the household chores while the others were getting ready for the ball. She started crying because she didn’t have time to get ready. At that moment, a kind fairy appeared in front of her.

“Don’t cry,” said the fairy. “I’m going to grant your wish to go to the ball.”

The good fairy turned a pumpkin into a splendid carriage and four rats into four beautiful horses. Then she touched Cinderella’s old dress and turned it into a bright blue dress.

“However, you must be back home by midnight,” the fairy warned. “The spell will wear off.”

Cinderella was amazed and grateful and left for the ball in the enchanted carriage. When she arrived, everyone was amazed by her beauty. The prince took her hand and they danced together throughout the ball. Cinderella was happy.

However, not paying attention at the time, she realized that midnight was approaching and ran away in a hurry. In her escape, Cinderella lost her crystal slipper on the castle stairs.

The next day, the prince decided to look for the girl he loved. He sent his servants to all the girls in the kingdom to try on the crystal shoe. The stepsisters tried to wear it, but the shoe was too small for them.

When it was Cinderella’s turn to try on the shoe, it fit her perfectly. The prince realized that she was the girl he was looking for and asked her to marry him. Cinderella happily accepted.

Thus, Cinderella left her stepmother’s house and started a new life with her prince. They lived happily ever after and loved each other with all their hearts.

The story of Cinderella remained in the memory of people, inspiring them to believe that happiness and love can always defeat evil and injustice.

Louisa May Alcott, autoarea cărții „Little Women”, s-a născut în 1832 și a crescut în Massachusetts. Ea s-a născut într-o familie cu principii puternice, dând prioritate activităților intelectuale în detrimentul confortului material existând astfel momente în care familia ei era literalmente înfometată, mâncând pâine înmuiată în apă.

Tatăl Louisei, a fost profesor, reformator în educație, filozof, poet, autor, psiholog pentru copii și multe altele. Un membru cheie al grupului transcendentalist, Alcott a fost aproape de gânditori precum Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau și autorul Nathaniel Hawthorne.

Mama lui Luisa Alcott, Abigail May, descendentă dintr-o familie proeminentă din New England, a fost, de asemenea, o susținătoare a drepturilor femeilor și chiar a militat pentru ca femeile să aibă drepturi politice egale în constituția statului Massachusetts.

În plus, părinții ei erau aboliționiști fervenți. Casa lor a servit drept loc de refugiu al sclavilor pentru Calea Ferată Subterană.*

Louisa ar fi preferat să-și folosească timpul liber pentru a scrie povești dar pentru a ajuta la a pune mâncare pe masă, a lucrat ca croitoreasă, guvernantă și ca ajutor în casele altora.

Deși “Little Women” este cartea care i-a lansat cariera, Louisa Alcott a fost la început reticentă să o scrie. Când, în 1868, un editor de la Roberts Brothers Publishing i-a cerut Louisei May Alcott să scrie un roman pentru fete, ea nu a fost deloc interesată. Nu a vrut să scrie „morală pentru tineri” și chiar a scris în jurnalul ei că nu i-au plăcut niciodată fetele deși nu a cunoscut multe, cu excepția surorilor ei. Dar, pentru că nu aveau destui bani, Louisa a decis să-și ajute familia scriind cartea.

Astfel a scris despre ceea ce știa: experiențele ei cu surorile ei. Louisa Alcott a fost mulțumită de cartea „simplă și adevărată” rezultată, pe care a scris-o într-un timp de 10 săptămâni. Ea a scris multe cărți, dar “Little Women” este cea mai faimoasă a ei. A fost publicat în peste 30 de limbi diferite și nu a fost niciodată epuizată.**

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

*Underground Railroad – https://ro.wikipedia.org/wiki/Underground_Railroad

**epuizat – un articol sau o lucrare epuizată este ceva care nu mai este publicat. Termenul se aplică tuturor tipurilor de materiale tipărite, suporturi vizuale, înregistrări audio și înregistrări video. O carte epuizată este o carte care nu mai este publicată.

In English:

Louisa May Alcott, author of Little Women, was born in 1832 and grew up in Massachusetts. She was born into a family with strong principles, prioritizing intellectual pursuits over material comforts so there were times when her family was literally starving, eating bread soaked in water.

Louisa’s father, was a teacher, educational reformer, philosopher, poet, author, child psychologist and more. A key member of the Transcendentalist group, Alcott was close to thinkers such as Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau, and author Nathaniel Hawthorne.

Luisa Alcott’s mother, Abigail May, descended from a prominent New England family, was also a supporter of women’s rights and even campaigned for women to have equal political rights in the Massachusetts state constitution.

In addition, her parents were ardent abolitionists. Their home served as a slave haven for the Underground Railroad.

Louisa would have preferred to use her leisure time to write stories but to help put food on the table, she worked as a seamstress, governess and housemaid.

Although Little Women is the book that launched her career, Louisa Alcott was initially reluctant to write it. When, in 1868, an editor at Roberts Brothers Publishing asked Louisa May Alcott to write a novel for girls, she was not at all interested. She didn’t want to write “morals for young people” and even wrote in her diary that she never liked girls even though she didn’t know many except her sisters. But because they didn’t have enough money, Louisa decided to help her family by writing the book.

So she wrote about what she knew: her experiences with her sisters. Louisa Alcott was pleased with the resulting “simple and true” book, which she wrote in 10 weeks. She wrote many books, but “Little Women” is her most famous. It has been published in over 30 different languages and has never been out of print.