„Pânza Charlottei” este un roman pentru copii. Este o poveste plină de căldură despre un purceluș pe nume Wilbur și despre prietenia lui neașteptată cu un păianjen pe nume Charlotte.
Povestea începe într-o fermă, unde Wilbur este născut și crescut. Este un purceluș, dar mai mic și mai slab decât ceilalți purceluși, așa că fiica fermierului, Fern, are grijă de el. Când Wilbur crește, el este trimis la ferma Zuckerman pentru a trăi. Acolo, el se împrietenește cu celelalte animale, inclusiv cu un păianjen bătrân și înțelept pe nume Charlotte.
Wilbur devine îngrijorat când află că este crescut pentru sacrificare. Charlotte, care îi place foarte mult de Wilbur, pune la cale un plan pentru a-i salva viața. Ea începe să împletească mesaje în pânza ei, descriindu-l pe Wilbur drept „drăguț”, „terific”, „simpatic” și „prietenos”. Aceste cuvinte creează senzație în lumea umană, iar oamenii vin de departe pentru a vedea acest purceluș extraordinar. Datorită planului inteligent al lui Charlotte, viața lui Wilbur este cruțată.
De-a lungul poveștii, vedem legătura puternică de prietenie dintre Wilbur și Charlotte. Ei se susțin și au grijă unul de celălalt în momentele bune și rele. Din păcate, pe măsură ce anotimpurile se schimbă, starea de sănătate a lui Charlotte începe să se deterioreze și vrea să își depună ouăle. Înainte de a muri, ea îi cere lui Wilbur să aibă grijă de urmașii ei, promițându-i că și ei îi vor fi prieteni.
În cele din urmă, Charlotte moare, dar moștenirea ei continuă să trăiască prin păianjenii ei. Wilbur își ține promisiunea și veghează asupra lor. El învață importanța prieteniei, a sacrificiului și a ciclului vieții la fermă.
„Pânza Charlottei” este o poveste emoționantă care ne învață despre valoarea prieteniei, cercul vieții și impactul pe care îl poate avea chiar și cea mai mică creatură. Este o poveste clasică care a fost iubită de generații de cititori, atât tineri cât și bătrâni.
In English:
“Charlotte’s Web” is a children’s novel. It’s a heartwarming story about a pig named Wilbur and his unexpected friendship with a spider named Charlotte.
The story begins on a farm, where Wilbur is born and raised. He is a piglet, but smaller and weaker than the other piglets, so the farmer’s daughter, Fern, takes care of him. When Wilbur grows up, he is sent to the Zuckerman farm to live. There, he befriends the other animals, including a wise old spider named Charlotte.
Wilbur becomes worried when he learns that he is being raised for slaughter. Charlotte, who is very fond of Wilbur, hatches a plan to save his life. She begins weaving messages into her web, describing Wilbur as “cute,” “terrific,” “nice,” and “friendly.” These words create a sensation in the human world, and people come from far and wide to see this extraordinary piglet. Thanks to Charlotte’s clever plan, Wilbur’s life is spared.
Throughout the story, we see the strong bond of friendship between Wilbur and Charlotte. They support and care for each other in good times and bad. Unfortunately, as the seasons change, Charlotte’s health begins to deteriorate and she wants to lay her eggs. Before she dies, she asks Wilbur to take care of her offspring, promising that they too will be her friends.
Eventually, Charlotte dies, but her legacy lives on through her spiders. Wilbur keeps his promise and watches over them. He learns the importance of friendship, sacrifice and the cycle of farm life.
“Charlotte’s Web” is a touching story that teaches us about the value of friendship, the circle of life and the impact that even the smallest creature can have. It is a classic story that has been loved by generations of readers, both young and old.
„Fahrenheit 451” este un roman distopic care are loc într-o societate viitoare în care cărțile sunt interzise, iar guvernul suprimă în mod activ gândirea liberă și exprimarea critică. Titlul, „Fahrenheit 451”, se referă la temperatura la care hârtia se aprinde și arde.
Povestea se învârte în jurul vieții lui Guy Montag, un pompier în această societate opresivă. Totuși, în lumea asta, pompierii nu sting incendii; le încep. Treaba lui Montag este să ardă orice cărți care sunt descoperite, deoarece cărțile sunt văzute ca surse periculoase de disidență și gândire independentă.
Guvernul controlează fiecare aspect al vieții oamenilor, de la informațiile pe care le primesc până la divertismentul pe care îl consumă. Televiziunea este o forță dominantă, iar oamenii sunt descurajați să se implice în activități intelectuale sau conversații profunde. În schimb, ei sunt încurajați să urmărească plăceri superficiale și distracții fără rost.
Montag începe să pună la îndoială acest mod de viață când își întâlnește vecina adolescentă rebelă și liberă gânditoare, Clarisse McClellan. Ea îi prezintă frumusețea literaturii, gândirea independentă și ideea că viața este mai mult decât existența superficială pe care a trăit-o până atunci.
Pe măsură ce curiozitatea și nemulțumirea lui Montag cresc, el începe să adune cărți în secret și să le citească. Acest lucru îl pune pe o cale periculoasă, deoarece autoritățile sunt vigilente în vânarea celor care dețin și distribuie cărți. Montag devine un fugar, urmărit de autorități și obligat să se confrunte cu regimul opresiv pe care l-a servit cândva.
Romanul explorează teme de cenzură, suprimarea cunoașterii și consecințele unei societăți care prețuiește conformitatea în detrimentul individualității. Acesta servește ca un avertisment cu privire la pericolele unei culturi care descurajează gândirea critică și explorarea intelectuală.
„Fahrenheit 451” este o lucrare științifico-fantastică care provoacă gândirea și continuă să fie relevantă în discuțiile despre libertatea de gândire, cenzură și rolul literaturii în societate. Romanul lui Ray Bradbury servește ca o poveste de avertizare despre consecințele unei societăți care încearcă să controleze și să limiteze schimbul liber de idei.
In English:
“Fahrenheit 451” is a dystopian novel written by Ray Bradbury. It is set in a future society where books are banned, and the government actively suppresses free thought and critical expression. The title, “Fahrenheit 451,” refers to the temperature at which paper ignites and burns.
The story revolves around the life of Guy Montag, a fireman in this oppressive society. However, in this world, firemen don’t put out fires; they start them. Montag’s job is to burn any books that are discovered, as books are seen as dangerous sources of dissent and independent thinking.
The government controls every aspect of people’s lives, from the information they receive to the entertainment they consume. Television is a dominant force, and people are discouraged from engaging in intellectual pursuits or deep conversations. Instead, they are encouraged to pursue shallow pleasures and mindless distractions.
Montag begins to question this way of life when he meets his rebellious and free-thinking teenage neighbor, Clarisse McClellan. She introduces him to the beauty of literature, independent thought, and the idea that there is more to life than the superficial existence he has been leading.
As Montag’s curiosity and discontent grow, he starts secretly collecting books and reading them. This puts him on a dangerous path, as the authorities are vigilant in hunting down those who possess and distribute books. Montag becomes a fugitive, pursued by the authorities and forced to confront the oppressive regime he once served.
The novel explores themes of censorship, the suppression of knowledge, and the consequences of a society that values conformity over individuality. It serves as a warning about the dangers of a culture that discourages critical thinking and intellectual exploration.
“Fahrenheit 451” is a powerful and thought-provoking work of science fiction that continues to be relevant in discussions about freedom of thought, censorship, and the role of literature in society. Ray Bradbury’s novel serves as a cautionary tale about the consequences of a society that seeks to control and limit the free exchange of ideas.
„Vrăjitorul din Oz” este o poveste clasică despre aventurile unei tinere fete pe nume Dorothy care, după ce a fost prinsă într-o tornadă, se găsește pe tărâmul magic al țării Oz. Povestea urmărește călătoria ei pentru a-și găsi drumul înapoi acasă în Kansas și prietenii pe care îi face pe drum.
Dorothy locuiește la o fermă cu mătușa și unchiul ei și cu câinele ei credincios, Toto. Într-o zi, o tornadă străbate ferma lor și îi duce pe Dorothy și Toto în țara Oz. Acolo, ea află că singura modalitate de a se întoarce acasă este să ceară ajutorul puternicului Vrăjitor din Oz, care locuiește în Orașul de Smarald.
În călătoria ei către Orașul de Smarald, Dorothy întâlnește mai mulți însoțitori: Sperietoarea, care își dorește un creier; Omul de Tinichea, care tânjește după o inimă; și Leul cel Laș, care își dorește curaj. Împreună, ei călătoresc de-a lungul drumului pavat cu pietre galbene, înfruntându-se cu diverse provocări și obstacole, inclusiv Vrăjitoarea rea din Vest, care încearcă să-i oprească.
Pe măsură ce Dorothy și prietenii ei ajung în Orașul de Smarald, ei descoperă că Vrăjitorul din Oz nu este atât de puternic pe cât pare. Cu toate acestea, el este de acord să-i ajute dacă îi pot aduce mătura Vrăjitoarei rea din Vest. Cu hotărâre și muncă în echipă, o înving pe Vrăjitoarea rea și se întorc cu mătura ei.
Când îi prezintă vrăjitorului mătura, ei învață că el este doar un om obișnuit care folosește fumul și oglinzile pentru a părea puternic. Cu toate acestea, el le îndeplinește dorințele. Sperietoarea primește o diplomă, Omul de Tinichea un ceas în formă de inimă, iar Leul cel Laș o medalie pentru vitejie.
Dorothy este nerăbdătoare să se întoarcă acasă în Kansas și este ajutată de Glinda, Vrăjitoarea Bună din Sud, care dezvăluie că a avut puterea de a se întoarce acasă tot timpul ciocnind călcâiele de trei ori în timp ce purta pantofii magici de argint pe care i-a primit la începutul călătoriei.
În cele din urmă, Dorothy își ia rămas bun din inimă de la noii ei prieteni și își ciocnește călcâiele de trei ori, trezindu-se în patul ei din Kansas. Își dă seama că nu există loc ca acasă.
„Vrăjitorul din Oz” este o poveste despre prietenie, curaj și ideea că ceea ce căutăm este adesea în noi înșine. Este o poveste clasică care a fost îndrăgită de cititorii de toate vârstele.
In English:
“The Wizard of Oz” is a classic story that tells the adventures of a young girl named Dorothy who, after being caught in a tornado, finds herself in the magical land of Oz. The story follows her journey to find her way back home to Kansas and the friends she makes along the way.
Dorothy lives on a farm with her aunt and uncle and her faithful dog, Toto. One day, a tornado sweeps through their farm and carries Dorothy and Toto away to the land of Oz. There, she learns that the only way to return home is to seek the help of the powerful Wizard of Oz, who lives in the Emerald City.
On her journey to the Emerald City, Dorothy meets several companions: the Scarecrow, who desires a brain; the Tin Woodman, who longs for a heart; and the Cowardly Lion, who wishes for courage. Together, they travel along the Yellow Brick Road, facing various challenges and obstacles, including the Wicked Witch of the West, who seeks to stop them.
As Dorothy and her friends reach the Emerald City, they discover that the Wizard of Oz is not as powerful as he appears. However, he agrees to help them if they can bring him the broomstick of the Wicked Witch of the West. With determination and teamwork, they defeat the Wicked Witch and return with her broomstick.
When they present the broomstick to the Wizard, they learn that he is just an ordinary man using smoke and mirrors to appear powerful. Nevertheless, he still grants their wishes. The Scarecrow receives a diploma, the Tin Woodman a heart-shaped watch, and the Cowardly Lion a medal for bravery.
Dorothy is anxious to return home to Kansas and is helped by Glinda, the Good Witch of the South, who reveals that she had the power to return home all along by clicking her heels three times while wearing the magical silver slippers she acquired early in her journey.
In the end, Dorothy says her heartfelt goodbyes to her newfound friends and clicks her heels three times, waking up in her bed in Kansas. She realizes that there’s no place like home.
“The Wizard of Oz” is a story about friendship, courage, and the idea that what we seek is often within ourselves. It’s a classic tale that has been beloved by readers of all ages for generations.
„Doamna cu câinele” (1899) a lui Anton Cehov este o nuvelă remarcabilă și emoționantă care explorează teme de dragoste, infidelitate și complexitatea relațiilor umane. Amplasată în stațiunea Yalta de la Marea Neagră, povestea urmărește întâlnirea întâmplătoare și povestea de dragoste ulterioară dintre Dmitri Dmitriyevich Gurov, un bancher de vârstă mijlocie, căsătorit, și Anna Sergeyevna, o tânără prinsă și ea într-o căsnicie fără dragoste.
În esență, povestea este o examinare profundă a condiției umane, în special căutarea neliniștită a unei conexiuni emoționale autentice și lupta de a scăpa de convențiile societale. Cehov își prezintă personajele ca niște indivizi prinși în propriile lor vieți, tânjind după ceva mai mult. Gurov, de exemplu, este dezamăgit de căsnicia sa neîmplinită și de aventurile superficiale pe care le-a avut de-a lungul anilor. El vede dragostea ca pe o iluzie și femeile ca pe obiecte de unică folosință pentru plăcerea lui. Anna, pe de altă parte, este nefericită în căsnicia ei și caută alinare în Yalta, unde speră să găsească o clipă de răgaz.
Atracția inițială dintre Gurov și Anna este pur fizică, dar pe măsură ce petrec mai mult timp împreună, legătura lor se adâncește. Cehov descrie cu măiestrie transformarea treptată a relației lor de la o aventură trecătoare și pasională la ceva mai profund. Se încred unul în celălalt, împărtășindu-și gândurile și dorințele cele mai intime, dezvăluind o intimitate emoțională profundă.
Cu toate acestea, normele societale și propriile îndoieli de sine planează asupra relației lor. Gurov și Anna se luptă cu vinovăția și frica de descoperire. Ei trăiesc într-o neliniște constantă cu privire la consecințele acțiunilor lor, în special Anna, care este foarte conștientă de standardele duble impuse femeilor în societatea lor. Cehov explorează constrângerile societății ruse din secolul al XIX-lea, care a aderat în mod rigid la noțiunile de moralitate și fidelitate conjugală, făcând aproape imposibil ca indivizi precum Gurov și Anna să urmărească iubirea autentică.
Pe măsură ce povestea lor amoroasă se desfășoară, Cehov se adâncește în funcționarea interioară a minții lor. Transformarea lui Gurov este deosebit de notabilă. El evoluează dintr-un afemeiat cinic într-un bărbat care este capabil de dragoste și compasiune autentică. Anna, de asemenea, experimentează o creștere personală profundă în timp ce găsește mângâiere și dragoste în afara căsniciei ei nefericite. Portretul lui Cehov al călătoriei lor emoționale este o dovadă a priceperii sale de a descrie psihicul uman.
Sfârșitul poveștii este atât plin de speranță, cât și melancolic. Dragostea lui Gurov și a Annei este autentică, dar circumstanțele lor sunt îngrozitoare. Își dau seama că nu pot fi împreună iar relația lor este marcată de secret și dor. Când se despart, este înțelegând că s-ar putea să nu se mai vadă niciodată. Cehov lasă cititorilor un sentiment al complexității dulci-amărui ale iubirii și ale vieții, unde o conexiune autentică are adesea un preț.
În „Doamna cu câinele”, Anton Cehov explorează cu măiestrie condiția umană, adâncindu-se în profunzimile dragostei, dorinței și constrângerilor așteptărilor societale. Prin personajele lui Gurov și Anna, el prezintă o examinare nuanțată și rezonantă emoțional a puterii de transformare a iubirii și a provocărilor pe care le ridică atunci când aceasta se ciocnește de normele societății. Această poveste atemporală continuă să captiveze cititorii cu cunoștințele sale profunde asupra inimii umane.
In English:
Anton Chekhov’s “The Lady with the Dog” (1899) is a remarkable and poignant short story that explores themes of love, infidelity, and the complexities of human relationships. Set in the resort town of Yalta on the Black Sea, the story follows the chance meeting and subsequent love affair between Dmitri Dmitriyevich Gurov, a middle-aged, married banker, and Anna Sergeyevna, a young woman also trapped in a loveless marriage.
At its core, the story is a profound examination of the human condition, particularly the restless search for genuine emotional connection and the struggle to escape societal conventions. Chekhov presents his characters as individuals trapped within their own lives, yearning for something more. Gurov, for instance, is disillusioned with his unfulfilling marriage and the shallow affairs he’s had over the years. He sees love as an illusion and women as disposable objects for his pleasure. Anna, on the other hand, is unhappy in her marriage and seeks solace in Yalta, where she hopes to find some respite.
The initial attraction between Gurov and Anna is purely physical, but as they spend more time together, their connection deepens. Chekhov masterfully depicts the gradual transformation of their relationship from a fleeting, passionate affair to something more profound. They confide in each other, sharing their innermost thoughts and desires, revealing a profound emotional intimacy.
However, societal norms and their own self-doubts loom over their relationship. Gurov and Anna grapple with guilt and the fear of discovery. They live in constant anxiety about the consequences of their actions, especially Anna, who is acutely aware of the double standards imposed on women in their society. Chekhov explores the constraints of 19th-century Russian society, which rigidly adhered to notions of morality and marital fidelity, making it nearly impossible for individuals like Gurov and Anna to pursue genuine love.
As their love affair unfolds, Chekhov delves into the inner workings of their minds. Gurov’s transformation is particularly notable. He evolves from a cynical womanizer into a man who is capable of genuine love and compassion. Anna, too, experiences profound personal growth as she finds solace and love outside her unhappy marriage. Chekhov’s portrayal of their emotional journey is a testament to his skill in depicting the human psyche.
The story’s ending is both hopeful and melancholic. Gurov and Anna’s love is genuine, but their circumstances are dire. They realize that they cannot be together openly, and their relationship is marked by secrecy and longing. When they part, it is with the understanding that they may never see each other again. Chekhov leaves readers with a sense of the bittersweet complexities of love and life, where genuine connection often comes at a price.
In “The Lady with the Dog,” Anton Chekhov masterfully explores the human condition, delving into the depths of love, desire, and the constraints of societal expectations. Through the characters of Gurov and Anna, he presents a nuanced and emotionally resonant examination of the transformative power of love and the challenges it poses when it clashes with societal norms. This timeless story continues to captivate readers with its profound insights into the human heart.
„Mândrie și prejudecată” de Jane Austen este un roman clasic plasat în Anglia la începutul secolului al XIX-lea. Explorează teme de dragoste, clase sociale, căsătorie și așteptări sociale într-o societate în care aceste aspecte au fost împletite în mod complex.
Povestea o urmărește în primul rând pe Elizabeth Bennet, a doua dintre cele cinci fiice din familia Bennet, în timp ce trece prin provocările de a găsi un soț potrivit. Familia Bennet face parte din noblețea engleză rurală, dar le lipsește o avere substanțială, ceea ce face necesar ca fiicele lor să se căsătorească cu cineva bogat pentru a-și asigura viitorul. Acest context stabilește scena pentru o mare parte din drama și interacțiunile cu personajele romanului.
Unul dintre cele mai semnificative personaje este domnul Fitzwilliam Darcy, un domn bogat și rezervat, care la început pare mândru și distant. El devine subiectul prejudecăților lui Elizabeth atunci când refuză să danseze cu ea la un bal local, unde remarcă că ea este „doar tolerabilă”. Acest eveniment stârnește o animozitate reciprocă, iar Elizabeth își formează o părere nefavorabilă despre el.
Pe măsură ce povestea progresează, devine clar că primele impresii pot fi înșelătoare. Darcy se dezvăluie a fi un personaj complex, cu intenții bune, dar stângăcia sa socială și disprețul inițial față de societatea locală îi ascund adevărata natură. În mod similar, mintea ascuțită și spiritul independent al lui Elizabeth contrazice prejudecățile ei inițiale împotriva lui Darcy.
Romanul este, de asemenea, populat cu o serie de personaje memorabile, printre care domnul Bingley, prietenul amabil al lui Darcy, care se îndrăgostește de sora lui Elizabeth, Jane, și domnul Collins, un duhovnic pompos și văr al surorilor Bennet care o cere în căsătorie pe Elizabeth, în ciuda faptului că dezinteresul ei pentru el era foarte clar. Eforturile doamnei Bennet, mama fetelor, de a găsi pețitori adaugă umor și tensiune intrigii.
În centrul narațiunii sunt temele căsătoriei și statutului social. La începutul secolului al XIX-lea, perspectivele de căsătorie ale unei femei erau strâns legate de bogăția și statutul social al familiei sale. În consecință, surorile Bennet se confruntă cu o presiune enormă pentru a găsi soți potriviți. Jane Austen critică subtil această normă a societății, înfățișând personaje care se căsătoresc din dragoste, precum Elizabeth și Darcy, precum și pe cei care se căsătoresc pentru securitate financiară, precum Charlotte Lucas, prietena lui Elizabeth, care se căsătorește cu domnul Collins.
„Mândrie și prejudecată” explorează modul în care așteptările societății, mândria și noțiunile preconcepute pot influența deciziile și percepțiile oamenilor. Evoluția lui Elizabeth de la prejudecată împotriva lui Darcy la iubire este o dovadă a mesajului central al romanului că înțelegerea și dragostea adevărată pot depăși granițele sociale și judecățile inițiale.
Popularitatea de durată a romanului constă în personajele sale pline de viață, comentariile sociale iscusite și natura atemporală a temelor sale. El continuă să fie celebrat pentru explorarea complexității relațiilor umane, rolul femeilor în societate și puterea durabilă a iubirii. „Mândrie și prejudecată” rămâne un roman clasic îndrăgit, care oferă atât divertisment, cât și o perspectivă asupra condiției umane, făcându-l o lectură obligatorie pentru pasionații de literatură și o piatră de temelie a literaturii engleze.
In English:
“Pride and Prejudice” by Jane Austen is a classic novel set in early 19th-century England. It explores themes of love, class, marriage, and social expectations in a society where these aspects were intricately interwoven.
The story primarily follows Elizabeth Bennet, the second of five daughters in the Bennet family, as she navigates the challenges of finding a suitable husband. The Bennet family is part of the rural English gentry, but they lack a substantial fortune, making it imperative for their daughters to marry well to secure their futures. This context sets the stage for much of the novel’s drama and character interactions.
One of the most significant characters is Mr. Fitzwilliam Darcy, a wealthy and reserved gentleman who initially comes across as proud and aloof. He becomes the subject of Elizabeth’s prejudice when he refuses to dance with her at a local ball, where he remarks that she is “only tolerable.” This event sparks a mutual animosity, and Elizabeth forms an unfavorable opinion of him.
As the story progresses, it becomes clear that first impressions can be deceiving. Darcy is revealed to be a complex character with good intentions, but his social awkwardness and initial disdain for the local society obscure his true nature. Similarly, Elizabeth’s sharp wit and independent spirit belie her initial prejudice against Darcy.
The novel is also populated with a range of memorable characters, including Mr. Bingley, Darcy’s amiable friend, who falls in love with Elizabeth’s sister Jane, and Mr. Collins, a pompous clergyman and cousin of the Bennet sisters who proposes to Elizabeth, despite her clear disinterest. The matchmaking endeavors of Mrs. Bennet, the girls’ mother, add humor and tension to the plot.
Central to the narrative are the themes of marriage and social status. In the early 19th century, a woman’s marriage prospects were closely tied to her family’s wealth and social standing. Consequently, the Bennet sisters face tremendous pressure to find suitable husbands. Jane Austen subtly critiques this societal norm by portraying characters who marry for love, like Elizabeth and Darcy, as well as those who marry for financial security, like Charlotte Lucas, Elizabeth’s friend, who marries Mr. Collins.
“Pride and Prejudice” explores how societal expectations, pride, and preconceived notions can influence people’s decisions and perceptions. Elizabeth’s journey from prejudice against Darcy to love is a testament to the novel’s central message that true understanding and love can transcend social boundaries and initial judgments.
The novel’s enduring popularity lies in its vivid characters, sharp social commentary, and the timeless nature of its themes. It continues to be celebrated for its exploration of the complexities of human relationships, the role of women in society, and the enduring power of love. “Pride and Prejudice” remains a beloved classic that offers both entertainment and insight into the human condition, making it a must-read for literature enthusiasts and a cornerstone of English literature.
Cu mult timp în urmă, în Spania, trăia un bărbat pe nume Don Quijote. Nu era ca ceilalți oameni. A citit prea multe cărți despre cavaleri și aventurile lor. A devenit atât de obsedat de aceste povești, încât a ajuns să se creadă un cavaler în căutare de aventuri.
Don Quijote a găsit o armură veche și o sabie ruginită. Și-a luat numele de Don Quijote și și-a numit calul Rocinante. Numele lui adevărat era Alonso Quijano.
Don Quijote credea că trebuie să-i protejeze pe cei slabi și să lupte pentru dreptate, la fel ca și cavalerii din povești. Dar a fost o problemă – mintea i-a jucat feste. El a văzut morile de vânt ca niște uriași și hanurile ca pe niște castele.
A cunoscut o fată simplă pe care a numit-o Dulcinea, iar în imaginația lui, era cea mai frumoasă doamnă din lume, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă. El a jurat că va face fapte curajoase pentru ea. Dar Dulcinea nici nu știa de asta.
Aventurile lui Don Quijote erau uneori amuzante, alteori triste. A luptat împotriva morilor de vânt, crezând că erau dușmanii lui. A eliberat prizonieri, i-a ajutat pe cei săraci și a ajuns în multe situații nebunești.
Adesea oamenii pe care i-a întâlnit au râs de el, inclusiv de prietenul său loial Sancho Panza, un om amuzant și simplu care a devenit scutierul lui Don Quijote.
Pe măsură ce aventurile lui Don Quijote continuau, el a început să realizeze că visurile lui nu erau reale. A fost rănit de asta, dar tot credea în a face bine și a fi curajos.
În cele din urmă, familia lui Don Quijote l-a găsit și l-a adus înapoi acasă. Era foarte bolnav și slab. Don Quijote știa că sfârșitul lui era aproape, dar era fericit. Și-a dat seama că imaginația i-a dat un scop și l-a făcut să se simtă viu.
Don Quijote a murit lăsând ca moștenire bunătate, curaj și puterea imaginației. Povestea lui, scrisă de Miguel de Cervantes, a devenit una dintre cele mai cunoscute cărți din lume. Ne învață despre puterea visurilor și despre importanța de a vedea lumea cu o inimă bună.
In English:
A long time ago, in Spain, there lived a man named Don Quixote. He was not like other people. He read too many books about knights and their adventures. He became so obsessed with these stories that he came to think of himself as a knight in search of adventure.
Don Quixote found an old suit of armor and a rusty sword. He took the name of Don Quixote and named his horse Rocinante. His real name was Alonso Quijano.
Don Quixote believed that he must protect the weak and fight for justice, just like the knights in the stories. But there was a problem – his mind was playing tricks on him. He saw the windmills as giants and the inns as castles.
He met a simple girl whom he called Dulcinea, and in his imagination, she was the most beautiful lady in the world, but who in reality was neither noble nor beautiful. He vowed to do brave deeds for her. But Dulcinea didn’t even know about it.
The adventures of Don Quixote were sometimes funny, sometimes sad. He fought the windmills, believing them to be his enemies. He freed prisoners, helped the poor and got into many crazy situations.
Often the people he met laughed at him, including his loyal friend Sancho Panza, a funny and simple man who became Don Quixote’s squire.
As Don Quixote’s adventures continued, he began to realize that his dreams were not real. He was hurt by it, but he still believed in doing good and being brave.
Finally, Don Quixote’s family found him and brought him back home. He was very sick and weak. Don Quixote knew his end was near, but he was happy. He realized that imagination gave him purpose and made him feel alive.
Don Quixote died leaving a legacy of kindness, courage and the power of imagination. His story, written by Miguel de Cervantes, became one of the most famous books in the world. It teaches us about the power of dreams and the importance of seeing the world with a kind heart.
Locotenentul Ludwig Kreusler a aruncat o privire grăbită peste corespondența care se acumulase în timpul lunii în care nava X-8 fusese plecată de la bază. La fundul grămezii a găsit scrisoarea pe care o căuta și ochii i s-au înveselit. Era o scrisoare groasă, adresată cu o scriere feminină, iar ștampila originală era de la Washington, D.C., SUA.
“Excelența sa vă va primi, domnule”, a spus ordonanța, intrând liniștit și luând poziția de “drepți”.
Cu o ușoară ridicare de umeri, locotenentul a pus scrisoarea în buzunar și a părăsit camera.
L-a găsit pe amiralul Von Herpitz, numit “vrăjitorul mării”, la birou. Pe măsură ce tânărul intră, bătrânul amiral se ridică și se apropie. Acest gest neobișnuit de favorabil l-a cam jenat pe tânărul ofițer până când bătrânul, punând ambele mâini imense pe umerii lui, l-a privit în ochi.
“Excelent.”
Un singur cuvânt transmitea o mulțime de laude, de satisfacții. Bătrânul amiral era cunoscut ca un om tăcut. Critica era mai frecventă decât aplauzele.
Locotenentul nu găsea cuvinte. Situația era pentru el extrem de jenantă. El, la fel ca și Herpitz, era un om al faptelor, iar cuvintele îl încurcau.
“Acești englezi”, vorbi bătrânul amiral cu amărăciune, “le vom arăta noi. Ai citit rapoartele? America a intrat în panică din cauza Seronicii pentru că două sute dintre pasageri erau americani.”
Un dosar cu hârtii era pe masă. Kreusler le răsfoi în grabă. Ziarele din Berlin au acordat scufundării Seronicii titluri mari armatei germane, urmate de coloane de bucurie pură. Ziarele din Londra, Paris și unele din New York au numit scufundarea acesteia – o crimă și pe cei care au pus-o la cale – pirați. Dar toate i-au acordat o atenție absolută și neîmpărțită. X-8 devenise vasul de groază al lumii. Berlinul, în mod figurat, îl purta pe tânărul său comandant pe umeri. Se găsea în centrul atenției.
“Te-ai descurcat bine pentru Patrie,” a repetat Von Herpitz în timp ce locotenentul ieșea.
În propria cabină, Kreusler a uitat de Seronica și de X-8. Scrisoarea groasă, cu ștampila de la Washington, l-a absorbit complet.
Timp de doi ani, până la izbucnirea războiului, Kreusler fusese atașat naval la ambasada germană de la Washington. Fusese popular în societatea capitalei americane. Era foarte educat, un savant profund, un gânditor original și un invitat la cină adaptabil și interesant. Dorothy Washburn, cea mai tânără fiică a senatorului din Oregon, își făcuse debutul la Washington în timpul celul de al doilea an de prezență a lui Kreusler acolo. Cei doi s-au întâlnit. Erau opuși total; el înalt, sever, blond, serios în gânduri; ea mică, brunetă, vivace, clocotind de bucuria vieții. Iubirea era inevitabilă.
Scrisoarea groasă era captivantă. Respira în fiecare linie, cuvânt și silabă iubirea fină pe care această femeie minunată i-o dădea. Un paragraf era cel mai uluitor. Așa suna:
“Ca să fiu aproape de tine, iubitule, am aranjat, prin amabilitatea prietenilor noștri, să vin la Berlin ca asistentă medicală. Încă nu știu când, dar voi veni, nu-ți face griji, cât mai repede posibil. Îți este dor de mine, să mă vezi, iubirea mea, la fel cum îmi este mie dor de tine? Ei bine, în curând, poate nu mai este mult până atunci. Nu ai putea aranja să fii rănit – doar puțin, bineînțeles, iubirea mea – astfel încât să pot avea grijă de tine?”
Scrisoarea se încheia cu mesaje de dragoste tandre și asigurări de devotament. Ultima foaie avea un singur cuvânt, “Gata”, și pe partea din spate, o informație foarte importantă, un post scriptum. Acesta zicea:
“P. S. S-au finalizat aranjamentele. Totul este rezolvat. Chiar și tatăl meu și-a dat consimțământul, știind de iubirea mea mare. Plec săptămâna viitoare.”
Și apoi:
“N. B. Nava pe care plec este Seronica.”
In English:
Lieutenant Ludwig Kreusler glanced hurriedly through the mail that had accumulated during the month that the X-8 had been away from base. At the bottom of the pile he found the letter he had been seeking and his eyes brightened. It was a fat letter, addressed in feminine handwriting, and its original postmark was Washington, D. C., U. S. A.
“His Excellency will see you, sir.” The orderly had entered quietly and stood at attention.
With a slightly impatient shrug the Lieutenant shoved the letters into his pocket and left the room.
He found Admiral Von Herpitz, the wizard of the sea, at his desk. As the young man entered the old Admiral rose and came forward. This unusual mark of favour somewhat embarrassed the young officer until the old man, placing both huge hands upon his shoulders, looked into his eyes.
“Excellent.”
The one word conveyed a volume of praise, gratification. The old sea dog was known as a silent man. Censure was more frequent from him than applause.
The Lieutenant could find no word. The situation was for him embarrassing in the extreme. He, like Herpitz, was a man of actions, and words confused him.
“These English,” the old Admiral spoke grimly, “we will teach them. Have you seen the reports? They are having quite a little panic in America also over the Seronica. Two hundred of the passengers lost were American.”
A file of papers lay on the table. Kreusler ran through them hurriedly. The Berlin journals gave the sinking of the Seronica great headlines followed by columns of sheer joy. The London and Paris and some of the New York sheets called the exploit a crime and its perpetrators pirates. But they all gave it utter and undivided thought. The X-8 had become the horror craft of the world. Berlin figuratively carried her young commander on her shoulders. He found himself the hero of the hour.
“You have done well for the Fatherland,” Von Herpitz repeated as the Lieutenant was going out.
In his own cabin Kreusler forgot the Seronica and the X-8. The fat letter with the Washington postmark absorbed him.
Two years, ending with the outbreak of the great war, Kreusler had been naval attaché to the German embassy at Washington. He had been popular in the society of the American capital. He was highly educated, a profound scientist, an original thinker, and an adaptable and interesting dinner guest. Dorothy Washburn, the youngest daughter of the Senator from Oregon, had made her début in Washington during the second winter of Kreusler’s presence there. The two had met. They were exact opposites; he tall, severe, blond, thoughtfully serious; she, small, dark, vivacious, bubbling with the joy of life. Love was inevitable.
The fat letter was engrossing. It breathed in every line and word and syllable the fine love this wonder woman gave him. One paragraph was most astounding. It read:
“To be near thee, loved one, I have arranged, through the gracious kindness of our friends, to come to Berlin as a nurse. Just when is as yet uncertain, but come I will, fear not, as quickly as may be. Dost long for me, to see me, dearest heart, as I for thee? Well, soon perhaps that may not be so far away. Couldst not thou arrange to be wounded—only slightly, of course, my love—so that I might attend thee?”
The letter ended with tender love messages and assurances of devotion. The last sheet bore a single word, “Over,” and on the reverse side a woman’s most important news, a postscript. This read:
“P. S. Arrangements have been completed. Everything is settled. Even my father has consented, knowing of my great love. I sail next week.”
Cu mult timp în urmă, într-un sat liniștit, era un om de știință tânăr pe nume Victor Frankenstein. Era curios și dorea să descopere secretul vieții. Într-o zi, a adunat părți ale corpului și și-a folosit cunoștințele pentru a face o creatură.
Totuși, când Victor s-a uitat la creatura pe care o făcuse, a fost îngrozit. Creatura era înaltă și înspăimântătoare. Victor a fugit, lăsând creatura singură.
Creatura nu a înțeles de ce a fost abandonată. Rătăcea prin sate, speriind oamenii fără să vrea. Toată lumea se temea de ea din cauza aspectului său.
Într-o zi, creatura a găsit o colibă în pădure. Înăuntru, a descoperit cărți și a învățat să citească. Și-a dat seama că era singură și își dorea un prieten. A văzut o familie într-o cabană din apropiere și a urmărit-o în secret. Ea i-a ajutat făcând diferite treburi, dar a rămas ascunsă.
Când creatura s-a arătat în cele din urmă capului familiei, bărbatul nu a intrat în panică. A văzut că creatura era singură și a tratat-o cu amabilitate. Dar când restul familiei a venit acasă, s-au speriat de creatură și au alungat-o.
Simțindu-se din nou respinsă, creatura era supărată și tristă. A decis să-l caute pe Victor, cel care a creat-o. Ea credea că Victor este responsabil pentru singurătatea și durerea ei.
Creatura l-a găsit pe Victor și i-a cerut să-i creeze un însoțitor astfel încât sa nu fie singură. Victor a fost de acord, dar s-a răzgândit pentru că îi era frică de ce ar putea face împreună.
Furioasă și rănită, creatura și-a jurat răzbunare pe Victor. A început să provoace durere și suferință celor dragi lui Victor. Victor și-a dat seama că a făcut o greșeală teribilă și a încercat să oprească creatura.
În cele din urmă, atât Victor, cât și creatura au avut de suferit. Povestea ne învață despre pericolele jocului cu viața și consecințele neglijării și respingerii celorlalți.
„Frankenstein” ne amintește că compasiunea și înțelegerea sunt importante și că a judeca pe cineva numai pe baza aspectului său poate duce la tragedie.
In English:
A long time ago, in a quiet village, there was a young scientist named Victor Frankenstein. He was curious and wanted to discover the secret of life. One day he collected body parts and used his knowledge to make a creature.
However, when Victor looked at the creature he had made, he was horrified. The creature was tall and terrifying. Victor ran away, leaving the creature alone.
The creature did not understand why it was abandoned. It wandered around the villages, unwittingly scaring people. Everyone feared it because of its looks.
One day the creature found a hut in the forest. Inside, he discovered books and learned to read. It realized it was lonely and wanted a friend. It saw a family in a nearby cabin and followed them secretly. It helped them by doing various chores, but remained hidden.
When the creature finally showed itself to the head of the family, the man did not panic. He saw that the creature was alone and treated it kindly. But when the rest of the family came home, they were scared of the creature and chased it away.
Feeling rejected again, the creature was angry and sad. It decided to look for Victor, the one who created it. It believed that Victor was responsible for its loneliness and pain.
The creature found Victor and asked him to create a companion for itself so it wouldn’t be alone. Victor agreed, but changed his mind because he was afraid of what they might do together.
Furious and hurt, the creature swore revenge on Victor. It began to cause pain and suffering to Victor’s loved ones. Victor realized he had made a terrible mistake and tried to stop the creature.
In the end, both Victor and the creature suffered. The story teaches us about the dangers of playing with life and the consequences of neglecting and rejecting others.
“Frankenstein” reminds us that compassion and understanding are important, and that judging someone based on their appearance alone can lead to tragedy.
A fost odată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, o prințesă bună și frumoasă pe nume Albă ca Zăpada. Avea pielea albă, părul de abanos și o inimă curată ca zăpada. Cu toate acestea, mama ei vitregă, Regina, era rea și invidioasă pe frumusețea Albei ca Zăpada.
Regina avea o oglindă magică pe care o întreba în fiecare zi: „Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?” Atâta timp cât oglinda răspundea că ea este cea mai frumoasă, Regina era mulțumită. Dar într-o zi, oglinda a răspuns că Albă ca Zăpada este cea mai frumoasă din țară. Înfuriată, Regina a poruncit unui vânător să o ia pe Albă ca Zăpada în pădure și să o omoare. Vânătorul, neputând să facă rău fetei nevinovate, i-a dat drumul. Pierdută în pădure, Albă ca Zăpada a dat peste o căsuță mică in care locuiau șapte pitici. Ei au primit-o cu bucurie și i-au oferit un loc de cazare.
Regina a descoperit că Albă ca Zăpada era încă în viață și a decis să ia lucrurile în propriile mâini. Și-a folosit magia pentru a crea un măr otrăvit. Mușcătura mărului ar face pe oricine să cadă într-un somn etern. Deghizată într-o femeie bătrână, Regina i-a dat mărul Albei ca Zăpada, care a mușcat și a căzut într-un somn profund.
Când piticii s-au întors acasă au găsit-o pe Albă ca Zăpada sub vraja mărului otrăvit. Nu au putut s-o trezească. Un prinț care trecea a văzut-o pe Alba ca Zăpada și s-a îndrăgostit de frumusețea ei. A sărutat-o, rupând vraja. Alba ca Zăpada s-a trezit, s-au îndrăgostit unul de altul și au rămas împreună pentru întotdeauna.
Alba ca Zăpada și prințul au trăit fericiți, înconjurați de dragoste și bucurie.
Această poveste ne învață despre puterea bunătății, consecințele invidiei și importanța iubirii adevărate.
In English:
Once upon a time, in a faraway land, there lived a kind and beautiful princess named Snow White. She had fair skin, ebony hair, and a heart as pure as the snow. However, her stepmother, the Queen, was wicked and jealous of Snow White’s beauty.
The Queen had a magic mirror that she would ask every day, “Mirror, mirror on the wall, who’s the fairest of them all?” As long as the mirror replied that she was the fairest, the Queen was content. But one day, the mirror answered that Snow White was the fairest in the land.
Enraged, the Queen ordered a huntsman to take Snow White into the forest and kill her. The huntsman, unable to harm the innocent girl, let her go. Lost in the forest, Snow White stumbled upon a small cottage owned by seven dwarfs. They welcomed her and offered her a place to stay.
The Queen discovered that Snow White was still alive and decided to take matters into her own hands. She used her magic to create a poisoned apple. The apple’s bite would cause anyone to fall into an eternal sleep. Disguised as an old woman, the Queen gave the apple to Snow White, who took a bite and fell into a deep slumber.
The dwarfs returned to find Snow White under the spell of the poisoned apple. They couldn’t wake her up. A prince passing by saw Snow White and fell in love with her beauty. He kissed her, breaking the spell. Snow White woke up, and they fell in love.
Snow White and the prince lived happily ever after in the palace, surrounded by love and joy.
This timeless tale teaches us about the power of kindness, the consequences of jealousy, and the importance of true love.
Era o dimineață de luni, în august, când doamna Backbay a urcat scările de piatră brună către casa locuită de doamna Edward Southend, de pe Massachusetts Avenue, in Boston. Doamna Backbay era scundă, grasă și avea șaizeci de ani, iar fața îi era înroșită și încruntată.
“Vreau să vorbesc cu doamna Southend”, a spus ea aspru femeii care i-a deschis ușa. Femeia, o doamnă liniștită și de vârstă mijlocie, a aruncat o privire la cartea de vizită și a spus: “Sunt doamna Southend, doamna Backbay; vă rog să mă urmați.”
În salon, doamna Backbay și doamna Southend și-au fixat privirile un timp și și-au adresat uneia celeilalte o provocare tăcută; apoi doamna Backbay s-a aplecat înainte și a spus: “Am venit, doamna Southend, să vorbim despre această – această poveste dintre fiul dumneavoastră și nepoata mea, domnișoara Arletta Backbay. Am crescut-o și o iubesc ca și cum ar fi fiica mea. Ea este ultima dintre Backbay. Familia noastră locuia pe Beacon Hill când Boston era o zonă agricolă. Backbay-ii sunt descendenții direcți – descendenții direcți ai lui William I, regele Angliei – William Cuceritorul.”
Doamna Backbay a inspirat adânc.
Doamna Southend a rămas în tăcere.
“Mi-am dedicat ani din viață”, a continuat doamna Backbay, “educării nepoatei mele. Nimic nu a fost economisit pentru a o pregăti pentru înalta poziție socială la care, prin descendența ei, are dreptul. Intru în aceste detalii despre istoria familiei noastre astfel încât să înțelegeți – astfel încât să vedeți această poveste din punctul meu de vedere. Am fost extrem de atentă în selecția profesorilor, a prietenilor și a servitorilor ei. Fiul dumneavoastră a venit la noi cu recomandări bune din partea pastorului său și a fostului său angajator. Nu-i am nimic de reproșat – ca șofer, dar ca un potențial soț pentru nepoata mea – el – el este imposibil. Complet absurd. Am făcut tot ce am putut să pun capăt acestei povesti. L-am concediat. Dar nepoata mea m-a sfidat. Ea îmi spune că îl iubește și că se va căsători cu el în ciuda tuturor. Este încăpățânată, încăpățânată și complet fermecată. A pierdut totul – orice mândrie în vechea ei descendență. Acum am venit la dumneavoastră pentru a vă ruga să vă folosiți influența asupra fiului dumneavoastră. Să-l convingeți să părăsească orașul – el trebuie să plece, măcar pentru un an. Voi plăti -“
“Scuzați-mă, doar un moment, doamna Backbay.” Doamna Southend a părăsit camera și, în câteva minute, s-a întors cu o carte mare, cu degetele între pagini.
“Pe măsură ce vă ascultam, doamna Backbay, mi-a venit în minte gândul că este păcat – mare păcat – că nu v-ați putut selecta strămoșii așa cum o faceți cu servitorii dumneavoastră – din clasa superioară a oamenilor muncitori respectabili. Dar, desigur, nu ați putut. Cu toate acestea, ați putea încerca să-i uitați – pe unii dintre ei, cel puțin. Ascultați acest rezumat biografic al celui mai faimos strămoș al dumneavoastră. Este de la pagina 659 din ‘Enciclopedia Britannica’: ‘William I, rege al Angliei – William Cuceritorul, născut în 1027 sau 1028. El era fiul nelegitim al lui Robert the Devil, Duce de Normandia, cu Arletta, fiica unui tăbăcar.'”
Doamna Southend a închis cartea cu zgomot.
“Nu prea e de lăudat, nu-i așa? Avem cu toții strămoși, doamna Backbay, dar cu cât se vorbește mai puțin despre unii dintre ei, cu atât mai bine. Și acum, dacă fiul meu vrea să iasă din clasa lui și să se amestece cu Robert the Devil și Arletta – ei bine, asta-i problema lui – problema lui funerară. Acum, mă scuzați, doamna Backbay. Trebuie să pregătesc cina soțului meu.”
In English:
It was on a Monday morning in August that Miss Backbay climbed the brownstone steps to the rooming-house conducted by Mrs. Edward Southend in Massachusetts Avenue, Boston. Miss Backbay was short, stout, and sixty, and her face was flushed and scowling.
“I wish to speak with Mrs. Southend,” she snapped at the woman who opened the door. The woman, a middle-aged, quiet-looking little woman, glanced at the card and said: “I am Mrs. Southend, Miss Backbay; come this way please.”
In the parlour Miss Backbay and Mrs. Southend looked into each other’s eyes for a few moments and exchanged a silent challenge; then Miss Backbay leaned forward in her chair and said: “I have come, Mrs. Southend, to talk with you concerning this—this affair between your son and my niece. Miss Arletta Backbay. I have, as you know, brought her up, and I love her as if she were my own daughter. She is the last of the Backbays—the Backbays of Backbay. Our family lived on Beacon Hill when Boston Common was a farming district. The Backbays are direct—direct descendants of William I, King of England—William the Conqueror.”
Miss Backbay drew a long, deep breath.
Mrs. Southend was silent.
“I have devoted years of my life,” Miss Backbay continued, “to the education of my niece. Nothing has been spared to prepare her for the high social position to which, by her ancestry alone, she is entitled. I am going into this bit of family history so you will understand—so you will see this affair from my viewpoint. I have been exceedingly careful in the selection of her teachers, her associates, and her servants. Your son came to us well recommended by his pastor and by his former employer. I have no fault to find with him as—as a chauffeur, but as a suitor for the hand of my niece he—he is impossible. Absolutely! The thing is absurd. I—I have done what I could to break up this affair. I have discharged him. But my niece has defied me. She assures me that she loves him and—and will marry him in spite of everything. She is headstrong, self-willed, and—and completely bewitched. She has lost all pride—pride in her ancient lineage. Now I have come to you to beseech you to use your influence with your son. Induce him to leave the city—he must leave the city, if only for a year. I—I shall pay——”
“Pardon me, just a moment, Miss Backbay.” Mrs. Southend left the room, and in a few minutes she returned carrying a large volume, her fingers between the pages.
“As I listened to you, Miss Backbay, the thought came to me very forcibly that it is a pity—a great pity—that you could not have selected your ancestors as you do your servants—from the better class of respectable working people. But, of course, you could not. You could, however, try to live them down—forget them—some of them, anyway. Listen to this biographical sketch of your most famous ancestor. It is from page 659 of the ‘Encyclopædia Britannica’: ‘William I, King of England—William the Conqueror, born 1027 or 1028. He was the bastard son of Robert the Devil, Duke of Normandy, by Arletta, the daughter of a tanner.’”
Mrs. Southend closed the book with a bang.
“Not much to boast about, is it? We all have ancestors, Miss Backbay, but the less said about some of them the better. And now, if my son wants to go out of his class and mix it up with Robert the Devil and Arletta—why, that’s his—his funeral. You’ll excuse me now, Miss Backbay. I have my husband’s dinner to prepare.”
