Romanian Weekly

de Arthur Golden

„Memoriile unei gheișe” este un roman istoric publicat în 1997. Romanul este o relatare fictivă plasată în Japonia înainte, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial, oferind o portretizare vie și emoționantă a vieții unei gheișe. Acesta spune povestea unei tinere fete pe nume Chiyo care se transformă într-una dintre cele mai faimoase gheișe din Japonia, Sayuri, în timp ce navighează într-o lume a frumuseții, tradiției și sacrificiului.

Romanul începe cu copilăria lui Chiyo în satul sărac de pescari Yoroido. Ea și sora ei mai mare, Satsu, sunt vândute de tatăl lor atunci când mama lor se îmbolnăvește. Chiyo este dusă la o okiya din Kyoto, unde își începe antrenamentul pentru a deveni gheișă, în timp ce Satsu este vândută într-un bordel.

Viața lui Chiyo în okiya este dură. Ea este tratată ca o servitoare și este în mod constant maltratată de Hatsumomo, gheișa vedetă a okiyei, care o vede pe Chiyo ca pe o amenințare la statutul ei. Chiyo încearcă să fugă cu sora ei, dar planul eșuează, ducând la pedepse severe. Își pierde speranța de a deveni vreodată gheișă până când Mameha, o gheișă renumită și cu inimă mare, se interesează de ea.

Sub îndrumarea lui Mameha, Chiyo urmează o pregătire riguroasă în artele gheișei, inclusiv dans, muzică, conversație și ritualurile complexe ale ceremoniei ceaiului. Mameha îi dă numele „Sayuri”, marcând transformarea ei. Ochii de un albastru-gri și frumusețea uimitoare a lui Sayuri o fac rapid o stea în devenire în districtul gheișelor din Kyoto, Gion.

Hatsumomo, geloasă de popularitatea în creștere a lui Sayuri, face tot ce îi stă în putere pentru a o ruina. În ciuda acestor provocări, echilibrul, inteligența și sprijinul lui Mameha față de Sayuri îi permit să înflorească. Ea atrage atenția multor bărbați bogați, inclusiv a lui Nobu și a lui Chairman, pe acesta din urmă Sayuri admirândul în secret încă de la o vârstă fragedă.

Pe măsură ce faima lui Sayuri crește, ea intră în lumea patronilor bogați, cunoscuți sub numele de „danna”, care susțin financiar gheișele în schimbul companiei lor. Sayuri speră că Chairman va deveni danna ei, dar circumstanțele îl fac pe Nobu să o urmărească în schimb. Sayuri este sfâşiată între datoria ei de a-și asigura o danna și dragostea ei pentru Chairman.

Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial schimbă totul. Districtul gheișelor este închis, iar Sayuri este forțată să lucreze într-o fabrică. Războiul devastează Japonia și multe dintre vechile tradiții sunt abandonate. După război, Sayuri se reunește cu Nobu, care vrea să devină danna ei, dar se luptă cu sentimentele ei pentru Chairman.

În ultimele capitole, Sayuri reflectă asupra vieții ei de gheișă și schimbările din Japonia după război. În cele din urmă, ea părăsește Japonia și deschide o ceainărie în New York City, trăindu-și zilele într-o reflecție liniștită.

„Memoriile unei gheișe” este scrisă la persoana întâi ca o autobiografie fictivă. Arthur Golden creează narațiunea cu o proză bogată, descriptivă, care cufundă cititorul în lumea districtului gheișelor din Kyoto. Romanul este cercetat meticulos, combinând fapte istorice cu elemente ficționale pentru a crea o poveste autentică și captivantă.

In English:

Memoirs of a Geisha is a historical novel by Arthur Golden, published in 1997. The novel is a fictional account set in Japan before, during, and after World War II, offering a vivid and emotional portrayal of the life of a geisha. It tells the story of a young girl named Chiyo who transforms into one of Japan’s most famous geishas, Sayuri, while navigating a world of beauty, tradition, and sacrifice.

The novel opens with Chiyo’s childhood in the poor fishing village of Yoroido. She and her older sister, Satsu, are sold by their father to different people when their mother falls ill. Chiyo is taken to an okiya in Kyoto, where she begins her training to become a geisha, while Satsu is sold into a brothel.

Chiyo’s life in the okiya is harsh. She is treated as a servant and is constantly mistreated by Hatsumomo, the okiya’s star geisha, who sees Chiyo as a threat to her status. Chiyo tries to run away with her sister, but the plan fails, leading to severe punishment. She loses hope of ever becoming a geisha until Mameha, a renowned and kind-hearted geisha, takes an interest in her.

Under Mameha’s guidance, Chiyo undergoes rigorous training in the arts of the geisha, including dance, music, conversation, and the complex rituals of the tea ceremony. Mameha gives her the name “Sayuri,” marking her transformation. Sayuri’s striking blue-gray eyes and beauty quickly make her a rising star in Kyoto’s geisha district, Gion.

Hatsumomo, jealous of Sayuri’s growing popularity, does everything in her power to ruin her. Despite these challenges, Sayuri’s poise, intelligence, and the backing of Mameha allow her to flourish. She attracts the attention of many wealthy men, including Nobu and the Chairman, the latter of whom Sayuri secretly admires from a young age.

As Sayuri’s fame grows, she enters the world of wealthy patrons, known as “danna,” who financially support geishas in exchange for companionship. Sayuri hopes that the Chairman will become her danna, but circumstances lead Nobu to pursue her instead. Sayuri is torn between her duty to secure a danna and her love for the Chairman.

The outbreak of World War II changes everything. The geisha district is shut down, and Sayuri is forced to work in a factory. The war devastates Japan, and many of the old traditions are abandoned. After the war, Sayuri is reunited with Nobu, who wants to become her danna, but she struggles with her feelings for the Chairman.

In the final chapters, Sayuri reflects on her life as a geisha, her relationship with the Chairman, and the changes in Japan after the war. She eventually leaves Japan and opens a tea house in New York City, living out her days in quiet reflection.

Memoirs of a Geisha is written in the first person as a fictional autobiography. Arthur Golden crafts the narrative with rich, descriptive prose that immerses the reader in the world of Kyoto’s geisha district. The novel is meticulously researched, blending historical facts with fictional elements to create an authentic and engaging story.

de Daniel Defoe

Îmi ascund activitatea pe insulă. Sunt foarte atent. Încerc să nu fac gălăgie.

Sunt îngrijorat când fac focul. Dar am nevoie de foc pentru că trebuie să gătesc. Așa că atunci când fac un foc, încerc să fac doar puțin fum. Fumul poate ajunge foarte sus. Oamenii pot vedea fumul de la mare distanță.

Într-o zi, descopăr o peșteră mică în pădure. Peștera este aproape de plajă.

Intru înăuntru. Când ochii mei se obișnuiesc cu întunericul, văd doi ochi. Ochii mă privesc. Fug afară. Mi-e frica de moarte.

Aștept dar nu se întâmplă nimic. Mă duc încet la intrarea peșterii și ascult. Aud ceva.

Se aude un animal. Cred că animalul este rănit.

Îmi iau pistolul și intru încet în peșteră. Când ochii mei pot vedea din nou, văd o capră bătrână. Capra e pe moarte.

Mă întorc la peșteră a doua zi. Văd că capra e moartă. Mă uit împrejur. Văd că locul este foarte sigur. Este un loc bun lângă plajă, unde mă pot ascunde. Așa că aduc niște arme și niște praf de pușcă acolo.

Sunt douăzeci și trei de ani de la primul meu moment pe această insulă. Trăiesc confortabil acum. Am multe animale în jurul meu. Poll îmi repetă numele și alte cuvinte foarte frumos. Mai am doi papagali. Îi învăț cum să-mi spună numele. Am mai mult de treizeci de capre.

Într-o zi, merg pe câmpurile mele dimineața când văd foc pe plajă.

Mă întorc repede la casa mea. Îmi pregătesc toate armele. Îmi iau telescopul. Mă duc aproape de plajă. Mă ascund în spatele unui copac. Mă uit la ce se întâmplă pe plajă.

Văd nouă oameni goi. Au două canoe. Și ei pleacă.

Când pleacă, mă duc la plajă. Plaja este din nou plină de sânge și oase. Sunt din nou supărat. Mă hotărăsc să-i omor dacă îi văd din nou. Dar nu se întorc pentru mult timp.

Într-o zi, seara, după o furtună mare, se întâmplă ceva ciudat. Aud sunetul unui pistol pe mare. Ma duc la plaja. Văd o lumină. Lumina vine dinspre mare. Dar este foarte departe.

Apoi, aud din nou pistolul. Știu că o navă este aproape de insula mea. Nava este în pericol. Nava cere ajutor. Dar este foarte întuneric. Nu văd toată nava.

Iau mult lemn uscat. Fac un foc mare pe plajă. Oamenii de pe navă probabil văd focul pentru că împușcă din nou.

Mă gândesc: „Pot vorbi cu cineva în seara asta. Asta e grozav.”

Țin focul până la miezul nopții. Dar nimeni nu vine pe plaja mea. Este foarte ciudat. Eu nu înteleg.

Mă gândesc: „Unde sunt oamenii de pe navă?”

In English:

I’m hiding my activity on the island. I’m very careful. I try not to be loud.

I’m worried when I make a fire. But I need fire because I need to cook. So when I make a fire, I try to make only little smoke. Smoke can go very high. People can see smoke from a big distance.

One day, I discover a small cave in the forest. The cave is near the beach.

I go inside. When my eyes are OK with the dark, I see two eyes. The eyes are looking at me. I jump outside. I’m scared to death.

I wait but nothing happens. I go slowly to the beginning of the cave and I listen. I hear something.

It hear some animal. I think that the animal is injured.

I take my gun and I go in the cave slowly. When my eyes can see again, I see an old goat. The goat is dying in the cave.

I return to the cave the next day. I see that the goat is dead. I look around the place. I see that the place is very safe. It’s a good place near the beach where I can hide. So I bring some guns and some gunpowder there.

It’s twenty-three years after my first moment on this island. I live comfortably now. I have many animals around me. Poll is repeating my name and some other words very nicely. I have two other parrots. I teach them how to say my name. I have more than thirty goats.

One day, I’m walking to my fields in the morning when I see fire on the beach.

I quickly return to my house. I prepare all my guns. I take my telescope. I go close to the beach. I hide behind a tree. I watch what is happening on the beach.

I see nine naked people. They have two canoes. And they are leaving.

When they leave, I go to the beach. The beach is full of blood and bones again. I’m angry again. I decide to kill them if I see them again. But they don’t return for a long time.

One day in the evening after a big storm, something strange happens. I hear the sound of a gun at sea. I go to the beach. I see a light. The light is coming from the sea. But it’s very far.

Then, I hear the gun again. I know that some ship is near my island. The ship is in danger. The ship is asking for help. But it’s very dark. I don’t see the whole ship.

I take a lot of dry wood. I make a big fire on the beach. The men on the ship probably see the fire because they shoot again.

I think, “I can speak to somebody tonight. This is great.”

I keep the fire until midnight. But nobody comes to my beach. It’s very strange. I don’t understand it.

I think, “Where are the men from the ship?”

de Richard Adams

“Watership Down” este un roman pentru copii publicat pentru prima dată în 1972. Este o poveste de aventură despre un grup de iepuri care își părăsesc casa pentru a găsi un loc nou în care să trăiască. Cartea este cunoscută pentru descrierile sale bogate ale zonei rurale engleze și pentru explorarea profundă a societății iepurilor și a luptelor lor pentru supraviețuire.

Povestea începe în pașnicul Sandleford Warren. Fiver, un iepure mic dar cu multă intuiție, are viziunea unui pericol care vine asupra casei lor. El îi spune fratelui său, Hazel, despre temerile lui. Hazel îl crede și decide că trebuie să plece pentru a găsi o nouă casă.

Hazel și Fiver conving un grup mic de iepuri să li se alăture. Au pornit într-o călătorie periculoasă pentru a găsi un loc nou în care să trăiască. Pe parcurs, ei se confruntă cu multe provocări, inclusiv traversarea unui râu și ascunderea de prădători.

După multe încercări, iepurii găsesc un deal frumos numit Watership Down. Este un loc ideal pentru ei ca să trăiască, cu multă hrană și siguranță față de inamici. Ei decid să-și facă noua lor casă acolo.

Povestea arată cât de importante sunt punctele forte și abilitățile diferite ale fiecăruia într-un grup și cum abilitățile de conducere pot ajuta la depășirea provocărilor. Iepurii se confruntă cu multe pericole în călătoria lor, dar curajul și voința lor de a supraviețui îi ajută să reușească.

In English:

Watership Down is a novel by Richard Adams, first published in 1972. It is an adventure story about a group of rabbits who leave their home to find a new place to live. The book is known for its rich descriptions of the English countryside and its deep exploration of the rabbit society and their struggles for survival.

The story begins in the peaceful Sandleford Warren. Fiver, a small rabbit with a strong sense of intuition, has a vision of great danger coming to their home. He tells his brother, Hazel, about his fears. Hazel believes him and decides they must leave to find a new home.

Hazel and Fiver convince a small group of rabbits to join them. They set out on a dangerous journey to find a new place to live. Along the way, they face many challenges, including crossing a river and escaping from predators.

After many trials, the rabbits find a beautiful hill called Watership Down. It is an ideal place for them to live, with plenty of food and safety from enemies. They decide to make it their new home.

The story shows how different strengths and skills are important in a group, and how good leadership can help overcome challenges. The rabbits face many dangers on their journey, and their courage and will to survive help them succeed.

de Daniel Defoe

Când ajung la urma lăsată de picior văd că urma este mult mai mare decât piciorul meu. Este imposibil să fie de la piciorul meu.

Mi-e frică din nou. Încep să intru în panică. Vreau să-mi distrug câmpurile de porumb. Vreau să-mi distrug casa din vale. Trebuie să-mi ascund activitatea pe insulă.

Mi-e atât de frică că nu pot dormi toată noaptea. În sfârșit dorm puțin dimineața.

Capul meu este limpede când mă trezesc. Acum, nu este atât de ciudat că oamenii trăiesc pe insulele din jur. Mă gândesc: „Poate că aceasta este prima lor vizită aici. Poate că această insulă nu este interesantă pentru ei. Poate că este și ultima lor vizită aici.”

Mă simt mai bine după aceste gânduri. Dar vreau să fac ceva pentru protecția mea dacă oamenii vin din nou.

În luna următoare, îmi mai fac un gard în jurul casei. Fac găuri în gard. Prin aceste găuri, pot trage cu ușurință cu pistoalele dacă sunt atacat.

Acum, am o casă care este foarte bine protejată. Nimeni nu se poate apropia ușor de mine.

Îmi fac griji și pentru caprele mele. Împart caprele în două grupuri. Am construit un gard mai mic într-o altă parte a insulei. Am pus acolo un grup de capre. Îmi ia mult timp, dar animalele mele sunt în siguranță.

După șaisprezece ani petrecuți pe insulă, se întâmplă ceva foarte trist. Câinele meu moare. Plâng trei zile. Este cea mai proastă zi a mea pe insulă.

Din fericire, am caprele mele. Mă duc la ele și le spun cât de trist sunt. Ele nu înțeleg cuvintele mele, dar simt că mă înțeleg. Ele îmi simt emoțiile. Sunt neobișnuit de calme și liniștite.

Sunt acum doi ani de la urma de picior de pe plajă. Într-o zi, când mă plimb pe plajă, cred că văd o canoe departe în mare. Nu sunt sigur, așa că continui să merg.

Apoi văd un lucru care mă șochează. Plaja este plină de părți ale corpului uman. Capete, mâini, picioare, degete și dinți sunt peste tot. Există un loc negru ca după un foc.

Sunt supărat, dar și speriat. Nu pot să mă uit la această scenă îngrozitoare mult timp. Am o senzație îngrozitoare în stomac. Mă întorc acasă și mă gândesc ce să fac.

Acum, nu pot să ies în larg cu canoea mea. Nu am nicio șansă împotriva unui grup de canibali în larg. De asemenea, nu pot folosi arme pentru că sunetul unei arme este foarte puternic. Dar am mereu arme cu mine pentru protecție.

Cred că poate în viitor voi omorâ niște canibali. Și îi pot salva pe prizonieri.

Caut un loc lângă plajă unde să mă pot ascunde și să mă pregătesc pentru atac.

Atunci îmi schimb părerea. Cred că nu e bine să te lupți cu canibalii.

Nu-i cunosc pe acești oameni. Ei nu mă atacă. Poate că nu e bine să-i ataci.

În cele din urmă, opresc pregătirile pentru atac. Mă hotărăsc să-i atac doar dacă ei mă atacă mai întâi pe mine.

In English:

When I come to the mark of the foot, I see that the mark is much bigger than my foot. It’s impossible that it’s my foot.

I’m scared again. I start to panic. I want to destroy my corn fields. I want to destroy my valley house. I need to hide my activity on the island.

I’m so afraid that I can’t sleep the whole night. Finally I sleep a little in the morning.

My head is clear when I wake up. Now, it isn’t so strange that people live on the islands around. I think, “Maybe this is their first visit here. Maybe this island is not interesting for them. Maybe it’s also their last visit here.”

I feel better after these thoughts. But I want to do something for my protection if the people come again.

During the following month, I make another fence around my house. I make holes in the fence. Through these holes, I can easily shoot from guns if I’m attacked.

Now, I have a house which is very well protected. Nobody can come easily near me.

I also worry about my goats. I divide the goats in two groups. I built a smaller fence in another part of the island. I put one group of the goats there. It takes me a lot of time, but my animals are safe.

After sixteen years on the island, something very sad happens. My dog dies. I cry for three days. It’s my worst day on the island.

Fortunately, I have my goats. I go to them and I tell them how sad I am. They don’t understand my words but I feel that they understand me. They feel my emotions. They are unusually calm and quiet.

It’s now two years after the foot in the sand on the beach. One day, when I’m walking on the beach, I think that I see a canoe far in the sea. I’m not sure, so I continue to walk.

Then I see a thing which shocks me. The beach is full of parts of human bodies. Heads, hands, feet, fingers and teeth are everywhere. There is a black place after a fire.

I’m angry but also scared. I can’t look at this horrible scene for a long time. I have a horrible feeling in my stomach. I go back home and I think about what to do.

Now, I can’t go out to sea with my canoe. I have no chance against a group of cannibals in the open sea. I also can’t use guns because the sound of a gun is very loud. But I always have guns with me for protection.

I think that maybe in the future, I can kill some cannibals. And I can save their prisoners.

I look for a place near the beach where I can hide and prepare for the attack.

Then I change my opinion. I think that it’s not good to fight the cannibals.

I don’t know these people. They don’t attack me. Maybe it isn’t good to attack them.

Finally, I stop the preparations for the attack. I decide to attack them only if they attack me first.

“Povestirea cameristei” este un roman distopic al autoarei canadiane Margaret Atwood, publicat pentru prima dată în 1985. Povestea este plasată într-o societate totalitară din viitorul apropiat numită Republica Gilead, care a înlocuit Statele Unite. Acest regim este întemeiat pe subjugarea femeilor, care sunt clasificate în roluri rigide, cu protagonista, Offred, servind ca și cameristă însărcinată cu nașterea copiilor pentru clasa conducătoare.

Republica Gilead este o societate teocratică și totalitară care a apărut ca răspuns la degradarea severă a mediului și la o scădere a natalității. În acest regim, drepturile femeilor sunt în întregime violate și sunt împărțite în clase sociale, cele fertile fiind desemnate ca fiind Cameriste. Cameristele, femei tinere, considerate fertile pînă la proba contrarie, a căror obligație este de a se lăsa pătrunse (sau „fertilizate“, cum se exprimă naratoarea) de acei Comandanți ale căror soții sunt sterpe și, prin aceasta, de a contribui la creșterea natalității.

Naratoarea, și totodată eroina din “Povestirea cameristei”, se numește Offred, ceea ce înseamnă că este (în) proprietatea unui Comandant pe care îl cheamă Fred. Înainte de ascensiunea Gileadului, Offred a trăit o viață normală alături de soțul ei, Luke, și de fiica lor. Societatea era relativ liberă, deși se confrunta tot mai mult cu probleme de mediu și sociale. Pe măsură ce Gilead a preluat puterea, femeile au fost sistematic deposedate de drepturile lor, ceea ce a dus la separarea lui Offred de familia ei și la reeducarea la Centrul Roșu.

Cameristele sunt apreciate doar pentru fertilitatea lor și sunt nevoite să conceapă copii pentru cuplurile de elită care nu pot avea ai lor. Offred trăiește sub supravegherea strictă a Ochilor (poliția secretă) și se confruntă cu pedepse severe pentru orice neascultare.

În ciuda riscurilor, Offred formează o relație clandestină cu Nick, șoferul Comandantului. Nick oferă o conexiune emoțională și intimitate fizică, care altfel îi sunt interzise. Întâlnirile ilicite ale lui Offred cu Nick oferă un scurt răgaz din viața ei apăsătoare.

Comandantul începe s-o cheme pe Offred în biroul său pentru întâlniri private, ceea ce este interzis. El o implică în conversații diverse, joacă Scrabble cu ea și îi permite să citească reviste vechi – luxuri refuzate femeilor din Gilead. Aceste întâlniri o fac pe Offred să pună la îndoială poziția ei și motivele Comandantului. Astfel, Offred află despre un grup secret de rezistență numit Mayday, care lucrează pentru a submina Gilead din interior.

Pe măsură ce regimul își mărește controlul, Ochii vin s-o aresteze pe Offred. Nu este clar dacă sunt acolo pentru a o pedepsi sau pentru a o salva. Nick îi spune să aibă încredere în ei și că fac parte din rezistență. Offred este luată, lăsându-i soarta incertă.

“Povestirea cameristei” a avut un impact profund asupra literaturii și culturii populare, generând numeroase adaptări, inclusiv un serial de televiziune de succes. Explorarea sa de teme precum autoritarismul, opresiunea de gen și rezistența rămâne relevantă, făcându-l o lucrare puternică și de durată de ficțiune distopică. Romanul continuă să fie studiat și discutat pentru portretizarea înfricoșătoare a unei societăți lipsite de libertăți personale și avertizarea împotriva pericolelor ideologiilor extreme.

In English:

The Handmaid’s Tale is a dystopian novel by Canadian author Margaret Atwood, first published in 1985. The story is set in a near-future totalitarian society called the Republic of Gilead, which has replaced the United States. This regime is founded on the subjugation of women, who are categorized into rigid roles, with the protagonist, Offred, serving as a Handmaid tasked with bearing children for the ruling class.

The Republic of Gilead is a theocratic and totalitarian society that has arisen in response to severe environmental degradation and a plummeting birthrate. In this regime, women’s rights are entirely stripped away, and they are divided into classes, with the fertile ones designated as Handmaids. The handmaids, young women, considered fertile until proven otherwise, whose obligation is to allow themselves to be penetrated (or “fertilized”, as the narrator expresses it) by those Commanders whose wives are barren, and thereby contribute to the growth of birth.

The narrator, and also the heroine of “The Handmaid’s Tale”, is called Offred, which means that she is (in) the possession of a Commander named Fred. Before the rise of Gilead, Offred lived a normal life with her husband, Luke, and their daughter. Society was relatively free, though increasingly faced with environmental and social issues. As Gilead took power, women were systematically stripped of their rights, leading to Offred’s separation from her family and re-education at the Red Center.

Handmaids are valued solely for their fertility and are forced to conceive children for elite couples who cannot have their own. Offred lives under the strict watch of the Eyes (secret police) and faces severe punishment for any disobedience.

Despite the risks, Offred forms a clandestine relationship with Nick, the Commander’s chauffeur. Nick provides a semblance of emotional connection and physical intimacy, which are otherwise forbidden to her. Offred’s illicit meetings with Nick offer a brief respite from her oppressive life.

The Commander begins to summon Offred to his study for private meetings, which is forbidden. He engages her in conversations, plays Scrabble with her, and allows her to read old magazines—luxuries denied to women in Gilead. These meetings make Offred question her position and the Commander’s motives. Thus, Offred learns of a secret resistance group called Mayday, which is working to undermine Gilead from within.

As the regime tightens its grip, the Eyes come to arrest Offred. It is unclear whether they are there to punish her or rescue her. Nick tells her to trust them and that they are part of the resistance. Offred is taken away, leaving her fate uncertain.

The Handmaid’s Tale has had a profound impact on literature and popular culture, spawning numerous adaptations, including a successful television series. Its exploration of themes like authoritarianism, gender oppression, and resistance remains relevant, making it a powerful and enduring work of dystopian fiction. The novel continues to be studied and discussed for its chilling portrayal of a society stripped of personal freedoms and its warning against the dangers of extreme ideologies.

de Daniel Defoe

Sunt unsprezece ani de la prima mea zi pe insulă. Într-o zi, văd că nu am mult praf de pușcă. Încep să mă îngrijorez. Am nevoie de praf de pușcă dacă vreau să vânez animale.

Prima mea capră este foarte bătrână. Vreau carne, dar nu am inima să o omor. Într-o zi, moare de moarte naturală.

Cu din ce în ce mai puțin praf de pușcă, trebuie să găsesc o altă modalitate de a obține carne.

Mă hotărăsc să fac o capcană. Nu am succes la început. Dar apoi prind trei capre tinere. Sunt un mascul si doua femele. Le iau acasă cu mine.

Țin caprele într-o zonă mică. Fac un gard în jurul zonei. Dar zona este prea mică pentru trei capre. Așa că le fac un gard în jurul unei zone mai mari.

Îmi ia trei luni să construiesc acest gard. Dar zona este foarte frumoasă. Există multă iarbă și apă pentru ele.

După ceva timp, tinerele capre sunt calme. În curând mănâncă din mâna mea.

În doi ani, am douăsprezece capre în gardul meu. Și în trei ani, am mai mult de douăzeci de capre.

Am mult lapte și carne datorită acestui lucru. Experimentez puțin și, după ceva timp, reușesc să fac brânză și unt.

Masa mea este plină acum și am o mulțime de animale în jurul meu. Am câinele meu bătrân, caprele și papagalul. Singurul lucru care încă îmi lipsește este cineva pentru o conversație.

Într-o zi, mă duc în partea de mare unde este curentul puternic. Pe drum, mă gândesc cât de ciudat arăt.

Am o pălărie mare, o jachetă scurtă și pantaloni scurti. Toate sunt făcute din piele de animal. Nu am șosete sau pantofi, dar îmi pun niște piei de capră în jurul picioarelor. Am două curele. O centură este pentru pistol și cuțit, iar o centură pentru praful de pușcă.

Mai port un coș în spate și o umbrelă deasupra capului. Barba mea este foarte lungă. Văd că după unsprezece ani petrecuți pe insulă nu arăt ca un englez. Sunt o persoană diferită.

Într-o zi, mă plimb pe plajă. Mă duc să-mi verific canoea. Apoi văd ceva surprinzător. Văd semnul unui picior de om pe nisip.

Mă uit în jur, dar nu văd pe nimeni. Sunt speriat. Fug înapoi la casa mea. Sunt atât de speriat că este greu să dorm noaptea.

Apoi, mă gândesc: „Poate că totul este doar imaginația mea. Sau poate este semnul propriului meu picior și este stupid să fiu speriat.”

După acest gând, mă simt mai bine. Plec de acasă. Mă duc să mă uit din nou la semn.

In English:

It is eleven years after my first day on the island. One day, I see that I don’t have much gunpowder. It starts to worry me. I need gunpowder if I want to hunt animals.

My first goat is very old. I want meat but I don’t have the heart to kill her. One day, she dies a natural death.

With less and less gunpowder, I have to find another way how to get meat.

I decide to make a trap. I am not successful at the beginning. But then I catch three young goats. They are one male and two females. I take them home with me.

I keep the goats inside a small area. I make a fence around the area. But the area is too small for three goats. So I make a fence for them around a bigger area.

It takes me three months to build this fence. But the area is very nice. There is a lot of grass and water for them.

After some time, the young goats are very calm. Soon they eat from my hand.

In two years, I have twelve goats inside my fence. And in three years, I have more than twenty goats.

I have a lot of milk and meat thanks to this. I experiment a little, and after some time I am able to make cheese and butter.

My table is full now and I have a lot of animals around me. I have my old dog, goats and my parrot. The only thing which I still miss is somebody for a conversation.

One day, I go to the part of the sea where the strong current is. On the way there, I think about how strange I look.

I have a big hat, a short jacket and short trousers. They are all made from animal skin. I don’t have socks or shoes but I put some goat skins around my feet. I have two belts. One belt is for the gun and knife, and one belt for the gunpowder.

I also carry a basket on my back and an umbrella above my head. My beard is very long. I see that after eleven years on the island I don’t look like an Englishman. I am a different person.

One day, I am walking on the beach. I am going to check my canoe. Then I see something surprising. I see a mark of a human foot on the sand.

I look around but I see nobody. I am scared. I run back to my house. I am so scared that it is difficult to sleep at night.

Then, I think, “Maybe it is all only my imagination. Or maybe it is the mark of my own foot and it is stupid to be scared.”

After this thought, I feel better. I leave my house. And I go look at the mark again.

de Jenny Han

“Vara în care am devenit frumoasă” este un roman pentru tineri, publicat pentru prima dată în 2009. Este prima carte dintr-o trilogie care urmărește viața lui Isabel „Belly” și verile ei la casa de pe plajă din Cousins ​​Beach, unde își petrece timp cu familia ei și familia Fisher. Povestea explorează teme de creștere, prima dragoste și complexitatea relațiilor.

În fiecare vară, Belly, mama ei, Laurel și fratele ei Steven merg la Cousins ​​Beach pentru a sta cu Susannah Fisher și fiii ei, Conrad și Jeremiah. Aceste veri sunt mometul cel mai așteptat al anului lui Belly, pline de ieșiri pe plajă, focuri de tabără și prezența permanentă a fraților Fisher.

În această vară, Belly are aproape 16 ani și se simte diferit. Ea a crescut și începe să fie remarcată într-un mod nou de băieți, inclusiv de Conrad și Jeremiah. Băieții, care au văzut-o mereu ca pe o soră mai mică, încep să o vadă într-o altă lumină, adăugând complexitate relațiilor lor.

Belly a fost îndrăgostită de Conrad de când își amintește, dar el a fost întotdeauna îndepărtat și aparent neinteresat. În această vară, Conrad este mai capricios ca niciodată, se ocupă de propriile probleme pe care le ține pentru el. În ciuda acestui fapt, Belly încă nutrește sentimente pentru el, sperând că în sfârșit o va observa.

Dinamica de la casa de pe plajă devine tensionată pe măsură ce Belly își navighează sentimentele atât pentru Conrad, cât și pentru Jeremiah. Jeremiah, care a fost întotdeauna un bun prieten cu Belly, începe să manifeste un interes romantic pentru ea. Belly este sfâșiată între îndrăgostirea ei de mult timp pentru Conrad și sentimentele noi și incitante pe care le are pentru Jeremiah.

Sentimentele romantice ale lui Belly ajung la apogeu când se trezește prinsă între Conrad și Jeremiah. Ea trăiește emoțiile și durerile de inimă ale primei iubiri, învățând despre ea însăși și despre persoanele de care îi pasă în acest proces. Romanul se termină cu tensiuni nerezolvate, pregătind scena pentru cărțile ulterioare din trilogie.

In English:

The Summer I Turned Pretty is a young adult novel by Jenny Han, first published in 2009. It is the first book in a trilogy that follows the life of Isabel “Belly” Conklin and her summers at the beach house in Cousins Beach, where she spends time with her family and the Fisher family. The story explores themes of growing up, first love, and the complexities of relationships.

Every summer, Belly, her mother Laurel, and her brother Steven go to Cousins Beach to stay with Susannah Fisher and her sons, Conrad and Jeremiah. These summers are the highlight of Belly’s year, filled with beach outings, bonfires, and the enduring presence of the Fisher boys.

This particular summer, Belly is 15 going on 16, and she feels different. She has grown up and is starting to be noticed in a new way by boys, including Conrad and Jeremiah. The boys, who have always seen her as a little sister, begin to see her in a different light, adding complexity to their relationships.

Belly has had a crush on Conrad for as long as she can remember, but he has always been aloof and seemingly uninterested. This summer, Conrad is moodier than ever, dealing with his own issues that he keeps to himself. Despite this, Belly still harbors feelings for him, hoping he will finally notice her.

The dynamics at the beach house become strained as Belly navigates her feelings for both Conrad and Jeremiah. Jeremiah, who has always been a good friend to Belly, starts to show romantic interest in her. Belly is torn between her longstanding crush on Conrad and the new, exciting feelings she has for Jeremiah.

Belly’s romantic feelings come to a head as she finds herself caught between Conrad and Jeremiah. She experiences the thrills and heartaches of first love, learning about herself and the people she cares about in the process. The novel ends with unresolved tensions and emotional cliffhangers, setting the stage for the subsequent books in the trilogy.

de Daniel Defoe

După trei ani petrecuți pe insulă, hainele mele sunt deja foarte vechi. Încep să folosesc pieile animalelor. Fac o șapcă și alte haine din piei.

Am nevoie și de o umbrelă. Încerc să fac și o umbrelă din piei. Este greu la început. Este nevoie de ceva timp. Dar am succes până la urmă.

După trei ani, sunt destul de fericit. Am tot ceea ce îmi trebuie pentru viața mea.

Viața mea pe insulă continuă în următorii 5 ani. În acest timp, mă hotărăsc să mai fac o canoe. Canoea este mai mică. Nu este dificil să o duc pe plajă.

Canoea este terminată în iunie. Vreau să călătoresc în jurul insulei cu o canoe. Am pus mâncare, apă și pistoale în canoe. Sunt gata de excursie.

Începutul călătoriei mele nu este ușor pentru mine. Sunt în pericol când începe călătoria mea. Trebuie să ocolesc niște stânci în mare.

Când vreau să mă întorc pe pământ, simt un curent puternic sub canoe. Curentul mă duce departe de insulă. Situația este oribilă. Sunt speriat. Nu pot supraviețui în larg. Nu am suficientă mâncare și apă pentru o călătorie lungă.

Lupt foarte mult împotriva curentului timp de două ore. Apoi, mă apropii de insula mea. Îmi pot continua călătoria în jurul insulei. Acum, știu că sunt mai puternic decât curenții din jurul insulei. Mă simt bine. Mă simt puternic.

În curând, găsesc un mic râu. Merg sus pe râu. Dar nu ajung nicăieri pentru că în curând râul este foarte îngust. Pietrele blochează drumul. Nu pot continua. Las canoea unde este.

Vreau să explorez această parte a insulei. Nu sunt departe de partea insulei pe care o cunosc. În curând, găsesc drumul spre casa mea din vale.

Sunt foarte obosit de la excursie. În curând, dorm.

Apoi, aud o voce. Mă trezesc. Vocea îmi spune numele: „Robinson, unde ești? Robinson, unde ești?

În primul rând, mi-e frică. Dar apoi văd papagalul meu Poll. El stă deasupra gardului. El știe aceste cuvinte de la mine. Și el spune aceste cuvinte cu aceeași intonație ca mine.

Sunt surprins când îl văd aici. Mă gândesc: „De ce nu este acasă?” Dar sunt fericit când îl văd.

Nu mă întorc la canoe. Mă întorc acasă cu papagalul.

Nu fac o astfel de călătorie timp de un an. Stau în casa mea de cele mai multe ori. Fac mai multe unelte și oale. Pot să fac și coșuri foarte frumoase acum.

In English:

After three years on the island, my clothes are already very old. I start to use the skins of the animals. I make a cap and other clothes from the skins.

I also need an umbrella. I try to make an umbrella from the skins too. It is difficult at the beginning. It takes some time. But I am successful in the end.

After three years, I am quite happy. I have everything what I need for my life.

My life on the island continues for the next 5 years. During this time, I decide to make another canoe. The canoe is smaller. It isn’t difficult to move it to the beach.

The canoe is finished in June. I want to travel around the island in the canoe. I put food, water and guns in the canoe. I am ready for the trip.

The beginning of my trip isn’t easy for me. I am in danger when my journey starts. I have to go around some rocks in the sea.

When I want to go back to the land, I feel a strong current under the canoe. The current is taking me away from the island. The situation is horrible. I am scared. I can’t survive in the open sea. I don’t have enough food and water for a long journey.

I fight very hard against the current for two hours. Then, I am able to get close to my island. I can continue my trip around the island. Now, I know that I am stronger than the currents around the island. I feel good. I feel strong.

Soon, I find a small river. I go up the river. But I get nowhere because soon the river is very narrow. Stones block the way. I can’t continue. I leave the canoe where it is.

I want to explore this part of the island. I am not far from the part of the island which I know. Soon, I find the way to my house in the valley.

I am very tired from the trip. Soon, I sleep.

Then, I hear a voice. I wake up. The voice is saying my name, “Robinson, where are you? Robinson, where are you?”

First, I am scared. But then I see my parrot Poll. He sits on top of the fence. He knows these words from me. And he is saying these words with the same intonation as me.

I am surprised when I see him here. I think, “Why isn’t he at home?” But I am happy when I see him.

I don’t go back to the canoe. I return home with the parrot.

I don’t make such a trip for a year. I stay in my house most of the time. I make more tools and pots. I can also make very nice baskets now.

“Un veac de singurătate” este un roman scris de autorul columbian Gabriel Márquez, publicat pentru prima dată în 1967. Este o lucrare fundamentală în genul realismului magic, împletind extraordinarul cu obișnuitul pentru a spune povestea multigenerațională a familiei Buendía, în orașul fictiv Macondo. Romanul explorează teme despre soartă, singurătate și natura ciclică a istoriei.

Romanul începe cu José Arcadio Buendía și soția sa, Úrsula Iguarán, care întemeiază orașul Macondo. Izolat de restul lumii, Macondo este inițial un loc minunat cu promisiune magică. José Arcadio este un om curios și inventiv, care caută constant noi cunoștințe, adesea în detrimentul bunăstării familiei sale.

Macondo suferă schimbări semnificative de-a lungul romanului, reflectând temele mai largi de creștere și decădere. Declinul familiei este marcat de creșterea izolării și corupției. Macondo este distrus de un uragan, simbolizând sfârșitul descendenței familiei Buendía și încheierea inevitabilă a istoriei lor ciclice.

De-a lungul cărții, personajele nu se pot elibera de tiparele comportamentale ale familiei lor: în schimb, se trezesc prinși în destine care imită istoria familiei lor.

“Un veac de singurătate” a avut un impact profund asupra literaturii, popularizând genul realismului magic și aducând atenția internațională asupra literaturii latino-americane. A fost tradusă în numeroase limbi și rămâne o lucrare fundamentală, studiată și admirată pentru structura sa narativă complicată, simbolismul bogat și explorarea profundă a experienței și istoriei umane. Temele romanului despre singurătate, soartă și natura ciclică a istoriei continuă să rezoneze cu cititorii din întreaga lume.

In English:

One Hundred Years of Solitude is a landmark novel by Colombian author Gabriel García Márquez, first published in 1967. It is a seminal work in the genre of magical realism, weaving the extraordinary with the ordinary to tell the multi-generational story of the Buendía family in the fictional town of Macondo. The novel explores themes of fate, solitude, and the cyclical nature of history.

The novel begins with José Arcadio Buendía and his wife, Úrsula Iguarán, founding the town of Macondo. Isolated from the rest of the world, Macondo is initially a place of magical wonder and promise. José Arcadio is a curious and inventive man, constantly seeking new knowledge, often to the detriment of his family’s well-being.

Macondo undergoes significant changes throughout the novel, reflecting the broader themes of growth and decay. The family’s decline is marked by increasing isolation and corruption. Macondo is destroyed by a hurricane, symbolizing the end of the Buendía lineage and the inevitable conclusion of their cyclical history.

Throughout the book, characters cannot break free of their family’s behavioral patterns: instead they find themselves trapped within fates that echo their family history.

One Hundred Years of Solitude has had a profound impact on literature, popularizing the genre of magical realism and bringing international attention to Latin American literature. It has been translated into numerous languages and remains a seminal work, studied and admired for its intricate narrative structure, rich symbolism, and deep exploration of human experience and history. The novel’s themes of solitude, fate, and the cyclical nature of history continue to resonate with readers worldwide.

de Daniel Defoe

Primul meu porumb îl am la sfârșitul lunii decembrie. Nu este mult porumb. Nu vreau să mănânc porumb. Mă hotărăsc să păstrez toate semințele. Scopul meu este să pun semințele în pământ și să am mai mult porumb mai târziu.

Am nevoie de niște ghivece pentru semințe. Caut lut pe insulă.

Găsesc niște lut și încerc să fac o oală. Nu am succes la început.

Dar încerc iar și iar. Este o muncă lungă. Dar după două luni de experimente, fac două oale.

Am pus oalele în coșuri. Am pus iarbă uscată între coșuri și ghivece. Iarba uscată și coșurile protejează foarte bine ghivecele.

Continui să fac oale mici. Calitatea lor este din ce în ce mai bună.

Fac si oale lungi dar nu foarte înalte. Am pus apă de mare în ele. Când apa dispare, am sare.

Într-o zi, găsesc în foc o bucată spartă de oală. Focul face bucata foarte tare. Este ca o piatră. Piesa este și foarte roșie.

Am o idee. Iau o oală și fac foc în jurul oalei. Oala este foarte tare după două ore. Sunt mulțumit de rezultat.

Am nevoie și de un instrument cu care să fac făină. Iau o bucată mare de lemn tare. Fac o gaură în lemn. Pun semințele în gaură. Apoi mai iau o bucată de lemn tare. Eu sparg semințele în gaură cu al doilea lemn.

Făina rămâne pe fundul găurii.

Acum vreau să coc pâine. Am o idee. Amestec făina cu apa. Apoi, iau două pietre. Am pus pietrele lângă foc. Când pietrele sunt foarte fierbinți, pun pâinea între ele.

Acum, am prima mea pâine pe insulă. Pâinea nu este perfectă. Dar imi place mult pâinea. Este prima mea pâine după mult timp. Este în timpul celui de-al treilea an pe insulă.

Mă gândesc să călătoresc în jurul insulei pe mare. Cred că se poate face o canoe. Vreau să fac o canoe dintr-un copac mare. Găsesc un copac mare. Am tăiat copacul. Încep să fac o gaură în ea.

Dar după câteva zile, încep să mă gândesc la ceva. Încep să mă gândesc cum să duc canoea din pădure la plajă. Mă gândesc la asta pentru că sunt destul de departe de plajă. Văd ca este o problema. Văd un mic deal între pădure și plajă.

Nu pot trece canoea peste deal. Canoea este foarte grea.

Sunt foarte supărat. Trebuie să las canoea în pădure. Pierd multe zile de muncă.

Nu cred că pot face o asemenea greșeală. Trebuie să-mi planific mai bine munca data viitoare.

In English:

I have my first corn at the end of December. It isn’t a lot of corn. I don’t want to eat the corn. I decide to keep all the seeds. My goal is to put the seeds in the ground and have more corn later.

I need some pots for the seeds. I look for clay on the island.

I find some clay and I try to make a pot. I have no success at the beginning.

But I try again and again. It is long work. But after two months of experiments, I make two pots.

I put the pots in baskets. I put dry grass between the baskets and the pots. The dry grass and the baskets protect the pots very well.

I continue to make small pots. Their quality is better and better.

I also make long but not very high pots. I put sea water in them. When the water is gone, I have salt.

One day, I find a broken piece of a pot in the fire. The fire makes the piece very hard. It is like a stone. The piece is very red too.

I have an idea. I take one pot and I make a fire around the pot. The pot is very hard after two hours. I am happy with the result.

I also need a tool with which I can make flour. I take a big piece of hard wood. I make a hole in the wood. I put the seeds in the hole. Then I take another piece of hard wood. I break the seeds in the hole with this second wood.

The flour stays on the bottom of the hole.

Now, I want to bake bread. I have an idea. I mix the flour with water. Then, I take two stones. I put the stones near the fire. When the stones are very hot, I put the bread between them.

Now, I have my first bread on the island. The bread is not perfect. But I like the bread a lot. It is my first bread after a long time. It is during my third year on the island.

I think about travelling around the island by sea. I think that it is possible to make a canoe. I want to make a canoe from a big tree. I find one big tree. I cut the tree. I start to make a hole in it.

But after some days, I start to think about something. I start to think how to get the canoe from the forest to the beach. I think about it because I am quite far from the beach. I see that it is a problem. I see a small hill between the forest and the beach.

It is not possible to move the canoe over the hill. The canoe is very heavy for it.

I am really angry. I have to leave the canoe in the forest. Many days of work are lost.

I don’t believe that I can make such a mistake. I have to plan my work better next time.