Romanian Weekly

de Daniel Defoe

Eu îi spun: „Pot să te ajut, dar am o condiție. Vreau control deplin asupra navei dacă reușim să recuperăm nava.”

Căpitanul și ceilalți doi prizonieri sunt de acord. Îmi dau control total asupra navei și asupra vieților lor.

Eliberăm prizonierii. Apoi ne întoarcem în pădure. Le dau arme și începem să planificăm atacul.

În mijlocul conversației noastre, vedem că marinarii care stau de pază se trezesc. Ei se ridică. Ei strigă către alți trei bărbați care sunt aproape de ei. În acel moment, împușcăm gardienii. Apoi căpitanul vorbește cu ceilalți trei bărbați. Nu vrea să-i împuște, dar trebuie să-i fie loiali și să-l ajute să recupereze nava. Ei sunt de acord. Îi legăm și îi lăsăm pe plajă.

Ceilalți trei bărbați care aud împușcăturile se întorc. Ei văd că situația s-a schimbat. Suntem cinci. Avem o mulțime de arme. Situația este proastă pentru ei.

Ei mai spun că vor să fie loiali căpitanului. Îi legăm și pe acești bărbați.

Ascundem pe cei șase prizonieri în pădure. Apoi, eu și căpitanul avem în sfârșit timp să vorbim unul cu celălalt. Îi spun povestea mea și este șocat. De asemenea, îmi mulțumește foarte mult pentru ajutorul meu.

Le este foame, așa că mergem la mine acasă. Le arăt rezultatele muncii mele în toți anii petrecuți pe insulă. Sunt surprinși când văd ce am.

Dar nu avem mult timp pentru a explora casa. Trebuie să planificăm cum să recuperăm nava. Sunt șaisprezece bărbați la bord și noi suntem doar cinci.

În primul rând, decidem să scoatem totul din barcă. Credem că marinarii pot trimite o altă barcă pe insulă dacă bărbații din prima barcă nu se întorc cu următorul flux al apei.

Dimineața, auzim o armă. Este un semnal de la navă. După ceva timp, auzim pistolul din nou și din nou. Nu există niciun răspuns. Apoi vedem că marinarii iau o altă barcă și merg către plajă.

Vedem opt bărbați. Toți au arme. Căpitanul îmi spune că șase bărbați îi sunt încă loiali. Dar există și omul care este liderul rebeliunii.

Căpitanul crede că este greu să-i învingem. Dar îi spun că avem șanse mari să câștigăm. Dar trebuie să facem ceva repede.

Căpitanul are încredere în doi dintre prizonierii noștri. Ei promit că vor lupta de partea noastră. Le dăm arme. Suntem șapte bărbați pregătiți să luptăm. Așteptăm sosirea bărcii.

Când barca ajunge la plajă, bărbații sar din barcă. Ei trag barca pe plajă.

Apoi, aleargă la cealaltă barcă. Sunt surprinși când văd barca goală. Își strigă prietenii.

Apoi, trag în aer, dar totul este inutil. Nimeni nu strigă înapoi. Marinarii sunt confuzi. Ei nu înțeleg situația. Încep să pună iar barca în apă.

Se pare că vor să se întoarcă pe navă pentru a le spune celorlalți că este o problemă.

Când căpitanul vede asta, îi este teamă că se pot întoarce la navă și pot părăsi insula pentru totdeauna.

Dar 10 secunde mai târziu, marinarii își schimbă planul. Acum, ei lasă trei bărbați în barcă. Ceilalți cinci bărbați merg în pădure să-și caute prietenii.

in English:

I say, “I can help you but I have one condition. I want full control over the ship if we manage to get the ship back.”

The captain and the other two prisoners agree. They give me full control over the ship and over their lives.

We free the prisoners. Then we go back to the forest. I give them guns and we start to plan the attack.

In the middle of our conversation, we see that the sailors who stand guard wake up. They stand up. They shout to three other men who are near to them. At that moment, we shoot the guards. Then the captain speaks to the three other men. He doesn’t want to shoot them but they must be loyal to him and help him get the ship back. They agree. We tie them and leave them on the beach.

The other three men who hear the shots come back. They see that the situation is changed. We are five. We have a lot of guns. The situation is bad for them.

They also say that they want to be loyal to the captain. We tie these men too.

We hide our six prisoners in the forest. Then I and the captain have finally time to talk to each other. I tell him my story and he is shocked. He also thanks me a lot for my help.

He and his two friends are hungry, so we go to my house. I show them the results of my work during all the years on the island. They are surprised when they see what I have.

But we don’t have much time to explore my home. We have to plan how to get the ship back. There are sixteen men on board and we are only five.

First, we decide to take everything out of the boat. We thinks that the sailors can send another boat to the island if the men from the first boat don’t come back with the next high tide.

In the morning, we hear a gun. It’s a signal from the ship. After some time, we hear the gun again and again. There is no answer. Then we see that the sailors take another boat and go to the beach.

We see eight men. They all have guns. The captain tells me that six men are still loyal to him. But there is also the man who is the leader of the rebellion.

The captain thinks that it’s difficult to beat them. But I tell him that we have a good chance to win. But we have to do something quickly.

The captain trusts two of our prisoners. They promise to fight on our side. We give them weapons. We are seven men ready to fight. We wait for the arrival of the boat.

When the boat reaches the beach, the men jump out of the boat. They pull the boat on the beach.

Then, they run to the other boat. They are surprised when they see the boat empty. They call their friends. They shout.

Then, they shoot in the air but it’s all useless. Nobody shouts back. The sailors are confused. They don’t understand the situation. They start to put the boat in the water again.

It looks like they want to go back to the ship to tell the others that there is a problem.

When the captain sees this, he is afraid that they can go back to the ship and leave the island forever.

But 10 seconds later, the sailors change their plan. Now, they leave three men in the boat. The other five men go to the forest to look for their friends.

“Moș Crăciun” este un film de comedie din 1994, cu Tim Allen, care îmbină umorul, bunătatea și magia sărbătorilor. Filmul ne spune povestea lui Scott Calvin, un director al unei companii de jucării divorțat și dependent de muncă, care, din greșeală, îl face pe Moș Crăciun să cadă de pe acoperișul lui în Ajunul Crăciunului. Când Scott îmbracă costumul lui Moș Crăciun, el invocă fără să vrea „Clauza Crăciunului”, un contract magic care îl face pe el noul Moș Crăciun.

Scott este inițial sceptic cu privire la situație, dar fără tragere de inimă începe să îndeplinească îndatoririle lui Moș Crăciun pentru noaptea aceea, alături de fiul său cel mic, Charlie. Ei livrează cadouri în întreaga lume și se întorc la Polul Nord, unde Scott află de la elfi că acum este obligat să devină noul Moș Crăciun. Elful șef, Bernard, explică regulile „Clauzei Crăciunului” și îl informează pe Scott că are la dispoziție un an pentru a se pregăti pentru noul său rol.

Întors acasă, Scott respinge experiența ca pe un vis, dar în următorul an, viața lui începe să se schimbe în moduri neașteptate. Se îngrașă rapid, îi crește o barbă albă care nu rămâne bărbierită și se simte atras irezistibil de activitățile legate de Crăciun. Charlie, încântat de noul rol al tatălui său, încearcă să convingă pe toată lumea de transformarea lui Scott, dar acest lucru creează tensiune între Scott și fosta lui soție, Laura, și noul ei soț, Neil, care își fac griji pentru credința lui Charlie în Moș Crăciun.

Pe măsură ce Crăciunul se apropie, Scott își îmbrățișează pe deplin rolul de Moș Crăciun, în ciuda provocărilor personale și a scepticismului celor din jur. Când Laura și Neil solicită suspendarea drepturilor de vizită ale lui Scott, intervine magia Crăciunului, iar adevărata identitate a lui Scott ca Moș Crăciun este dezvăluită. Laura îi restabilește drepturile lui Scott, iar filmul se încheie cu un mesaj emoționant despre importanța de a crede în magia Crăciunului.

Ascultă aici:

Sau aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/119-mo%c8%99-craciun-nivel-b1

In English:

The Santa Clause is a 1994 family comedy film starring Tim Allen that blends humor, heart, and holiday magic. It tells the story of Scott Calvin, a divorced, workaholic toy company executive, who accidentally causes Santa Claus to fall off his roof on Christmas Eve. When Scott puts on Santa’s suit, he unwittingly invokes “the Santa Clause,” a magical contract that makes him the new Santa Claus.

Scott is initially skeptical of the situation but reluctantly begins to fulfill Santa’s duties for the night with his young son, Charlie, tagging along. They deliver gifts across the world and return to the North Pole, where Scott learns from the elves that he is now bound to become the new Santa Claus. Head elf Bernard explains the rules of “the Santa Clause” and informs Scott that he has one year to prepare for his new role.

Back home, Scott dismisses the experience as a dream, but over the next year, his life begins to change in unexpected ways. He gains weight rapidly, grows a white beard that won’t stay shaved, and finds himself irresistibly drawn to Christmas-related activities. Charlie, thrilled about his father’s new role, tries to convince everyone of Scott’s transformation, but this creates tension between Scott and his ex-wife, Laura, and her new husband, Neil, who worry about Charlie’s belief in Santa.

As Christmas approaches, Scott fully embraces his role as Santa, despite the personal challenges and skepticism from those around him. When Laura and Neil petition to suspend Scott’s visitation rights, the magic of Christmas intervenes, and Scott’s true identity as Santa Claus is revealed. Laura restores Scott’s rights, and the film concludes with a heartwarming message about the importance of believing in the magic of Christmas.

de Daniel Defoe

Am pus toată mâncarea în peșteră. Mâncarea este sigură acolo. Spaniolul și tatăl lui Vineri se pot întoarce. Îi pot aduce pe ceilalți bărbați aici.

Le dăm mâncare și patru arme în cazul în care canibalii vor să-i atace din nou. Apoi iau canoea și pleacă.

Trec două zile când se întâmplă ceva neobișnuit.

Vineri mă trezește la 6 dimineața. „Sunt aici?” îl întreb pe Vineri. El spune: „Nu. Dar altcineva este aici. Este o barcă pe mare.”

Mă duc în vârful celui mai apropiat deal. Văd barca. Este clar că acești oameni nu sunt prietenii de pe insula lui Vineri. Barca vine dintr-o altă direcție. Văd și o navă. Cunosc această formă. Nava este engleză.

Sunt derutat. Este adevărat că sunt fericit când văd englezi după douăzeci și șapte de ani pe insulă. Dar sunt și îngrijorat. Insula nu este aproape de drumurile navelor engleze. Nu-mi amintesc nicio furtună ieri. Deci, de ce sunt ei aici? Poate că bărbații sunt pirați. Poate că vor să ascundă ceva pe insulă.

Mă hotărăsc să fiu foarte atent. Eu și Vineri stăm în pădure și ne uităm la ei. Barca vine la plajă și număr unsprezece bărbați. În curând, văd că toți sunt englezi.

Trei bărbați au mâinile legate împreună. Ceilalți opt bărbați îi duc la plajă. Doi prizonieri sunt calmi, dar al treilea prizonier încearcă să spună ceva. Pare foarte speriat. Le cere ceva bărbaților din barcă.

Când Vineri vede asta, se întoarce spre mine și îmi spune că și englezii mănâncă oameni.

Îi spun că cu siguranță nu intenționează să îi mănânce. Cred că vor să-i împuște.

După ceva timp, vedem că acesta nu este planul lor. Bărbații de pe barcă încep să exploreze insula. Cei trei prizonieri legați stau pe plajă cu doi bărbați ca paznici. Prizonierii arată foarte triști. Situația lor este proastă.

Nivelul mării este scăzut. Barca lor este pe nisip. Ei nu pot muta barca. Îi aud spunând: „Trebuie să așteptăm și să plecăm cu următorul val mare”. Asta ne oferă câteva ore.

Eu și Vineri stăm în pădure până se întunecă. Apoi văd că oamenii care stau de pază încep să doarmă. Cei trei prizonieri stau sub un copac destul de aproape de noi. Se pare că sunt și ei destul de departe de ceilalți marinari. Ne putem apropia de ei.

Când suntem foarte aproape de ei, le vorbesc în liniște. Suntem încă în spatele copacilor și ei nu ne pot vedea.

Când îmi aud vocea, nu le vine să creadă că cineva le vorbește engleză din pădurea întunecată.

“Ce este asta?” întreabă unul dintre bărbați.

„Aud ceva. Aud un copac vorbind”, răspunde celălalt. „Dar este imposibil. Un copac nu poate vorbi engleza.”

„Da, auzi ceva, dar nu este un copac”, spun eu încet. „Numele meu este Robinson Crusoe. Sunt englez. Locuiesc pe această insulă. Te pot ajuta dacă îmi spui cine ești.”

După primul moment șocant, un bărbat îmi răspunde la întrebare. El este căpitanul navei. Dar după o rebeliune pe navă, căpitanul, asistentul său și un pasager sunt prizonieri. Ceilalți marinari vor să-i lase pe insulă.

Căpitanul spune: „Adevărul este că sunt doar doi marinari periculoși care îi controlează pe ceilalți din grup. Optzeci la sută dintre ei îmi sunt încă loiali. Dacă liderii sunt prinși, restul se pot întoarce sub controlul meu.”

Aculta aici:

Sau aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/118-robinson-crusoe-27-nivel-a1

in English:

We put all the food in my cave. The food is safe there. The Spanish and Friday’s father can go back. They can bring the other men here.

We give them food and four guns in case the cannibals want to attack them again. Then they take the canoe and they go away.

Two days pass when something unusual happens.

Friday wakes me up at 6 in the morning. “Are they here?” I ask Friday. He says, “No. But somebody else is here. There is a boat at sea.”

I go to the top of the nearest hill. I see the boat. It’s clear that these people are not the friends from Friday’s island. The boat comes from a different direction. I also see a ship. I know this shape. The ship is English.

I’m confused. It’s true that I’m happy when I see Englishmen after twenty-seven years on the island. But I’m also worried. The island isn’t near ways of English ships. I don’t remember any storm yesterday. So, why are they here? Maybe, the men are pirates. Maybe, they want to hide something on the island.

I decide to be very careful. Friday and I stay in the forest and we watch them. The boat comes to the beach and I count eleven men. Soon, I see that they are all Englishmen.

Three men have hands tied together. The eight other men take them to the beach. Two prisoners are calm, but the third prisoner tries to say something. He looks very scared. He asks the men in the boat for something.

When Friday sees this, he turns to me and he tells me that Englishmen also eat people.

I tell him that they definitely don’t plan to eat them. I think that they want to shoot them.

After some time, we see that this isn’t their plan. The men from the boat start to explore the island. The three tied prisoners sit on the beach with two men as guards. The prisoners look very sad. Their situation is bad.

Low tide comes soon. The level of the sea is low. Their boat is on the sand. They can’t move the boat. I hear them say, “We have to wait and leave with the next high tide.” This give us some hours.

Friday and I stay in the forest until dark. Then I see that the men who stand the guard start to sleep. The three prisoners sit under a tree quite close to us. It looks like they are also quite far from the other sailors. We can come closer to them.

When we are very close to them, I speak quietly to them. We are still behind the trees and they can’t see us.

When they hear my voice, they can’t believe that somebody speaks English to them from the dark forest.

“What is that?” asks one of the men.

“I hear something. I hear a tree speak,” answers the other. “But it’s impossible. A tree can’t speak English.”

“Yes, you hear something but it’s not a tree,” I say quietly. “My name is Robinson Crusoe. I’m an Englishman. I live on this island. I can help you if you tell me who you are.”

After the first shocking moment, one man answers my question. He is the captain of the ship. But after a rebellion on the ship, the captain, his assistant and a passenger are prisoners. The other sailors want to leave them on the island.

The captain says, “The truth is that there are only two dangerous sailors who control the others in the group. Eighty percent of them are still loyal to me. If the leaders are caught, the rest can return under my control.”

„Ziua marmotei” este un film de comedie-dramă din 1993, o explorare a creșterii personale și a dragostei, înfășurată într-o poveste plină de umor, dar emoționantă.

Povestea îl urmărește pe Phil Connors, un meteorolog TV cinic și egocentric care este trimis în micul oraș Punxsutawney din statul Pennsylvania, pentru a acoperi festivitățile anuale de Ziua Marmotei pe 2 februarie. În ciuda disprețului său față de misiune și de oamenii orașului, Phil își finalizează raportul fără tragere de inimă. Cu toate acestea, el se trezește în dimineața următoare și descoperă că este prins într-o buclă temporală, retrăind aceeași zi din nou și din nou.

Inițial nedumerit și frustrat de situația lui, Phil folosește bucla de timp pentru a face orice vrea, pentru a comite farse, a seduce femei și exploatează situația pentru câștig personal. Pe măsură ce timpul trece, încercările lui de a scăpa de buclă – inclusiv încercarea de a-și pune capăt vieții – eșuează, lăsându-l în disperare.

În cele din urmă, Phil trece printr-o transformare. Începe să folosească repetiția nesfârșită a aceleași zi pentru a deveni mai bun, acumulând aptitudini noi, cum ar fi cântatul la pian, sculptarea gheții și vorbirea în limbi străine. De asemenea, începe să aibă grijă cu adevărat de oamenii din jurul său, ajutându-i pe orășeni cu problemele lor și construind legături semnificative.

Schimbarea lui Phil se extinde și către Rita Hanson, producătoarea sa. Disprețuind-o inițial, el ajunge să-i admire bunătatea și inteligența, căutându-i afecțiunea prin acte autentice, mai degrabă decât prin manipulare. Abnegația și creșterea lui personală culminează într-o zi în care are un impact pozitiv față de toți cei pe care îi întâlnește.

Bucla se rupe în sfârșit iar Phil se trezește și află că este 3 februarie. Eliberarea de părerile avute odată și noua sa viziune asupra vieții îi permit să avanseze, acum gata să îmbrățișeze dragostea și un viitor mai luminos.

„Ziua marmotei” este considerat pe scară largă drept unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, lăudat pentru amestecul său de umor, filozofie existențială și povestire sinceră. Premisa sa unică a făcut din aceasta o piatră de încercare culturală, inspirând discuții, adaptări și chiar interpretări filozofice. Filmul continuă să rezoneze cu publicul ca o explorare atemporală a ceea ce înseamnă să trăiești o viață plină de sens.

In English:

Groundhog Day is a 1993 comedy-drama film, an exploration of personal growth and love, wrapped in a humorous yet emotional story.

The story follows Phil Connors, a cynical and self-centered TV weatherman who is sent to the small town of Punxsutawney, Pennsylvania, to cover the annual Groundhog Day festivities on February 2nd. Despite his disdain for the assignment and the people of the town, Phil reluctantly completes his report. However, he wakes up the next morning to discover he is trapped in a time loop, reliving the same day over and over.

Initially bewildered and frustrated by his predicament, Phil uses the time loop for selfish indulgence, committing pranks, seducing women, and exploiting his foreknowledge for personal gain. As time passes, his attempts to escape the loop—including trying to end his life—fail, leaving him in despair.

Eventually, Phil undergoes a transformation. He begins to use the endless repetition to improve himself, learning new skills like playing the piano, sculpting ice, and speaking foreign languages. He also starts to genuinely care for the people around him, helping townsfolk with their problems and building meaningful connections.

Phil’s change of heart extends to Rita Hanson, his producer. Initially dismissive of her, he grows to admire her kindness and intelligence, seeking her affection through genuine acts rather than manipulation. His selflessness and personal growth culminate in a day where he positively impacts everyone he encounters.

The loop finally breaks when Phil wakes up to find it is February 3rd. His redemption and newfound outlook on life allow him to move forward, now ready to embrace love and a brighter future.

Groundhog Day is widely regarded as one of the greatest films ever made, praised for its blend of humor, existential philosophy, and heartfelt storytelling. Its unique premise has made it a cultural touchstone, inspiring discussions, adaptations, and even philosophical interpretations. The film continues to resonate with audiences as a timeless exploration of what it means to live a meaningful life.

de Daniel Defoe

Când spaniolul se află în canoe, Vineri sare din canoe. Împinge canoea de-a lungul plajei.

În curând, ajungem la locul de lângă casa noastră. Vineri îi ajută pe oaspeții noștri să iasă din canoe. Dar ei nu pot să meargă. Trebuie să îi ducem acasă.

Mai avem o problemă când ajungem acasă. Tatăl lui Vineri și spaniolul nu pot trece peste gard. Mă gândesc la o soluție.

În primul rând, vreau să îi trec peste gard. Dar canibalii au plecat deja. Nu există niciun pericol din partea lor acum. Deci, putem rămâne în fața gardului.

Le facem un cort în fața gardului. Le pregătim și paturi moi.

Când terminăm asta, încep să gătesc cina. Vineri aduce niște pește și îi gătim repede. Luăm cina împreună în cort. Vineri îmi traduce pentru că spaniolul poate vorbi limba lui Vineri.

După cină, Vineri se întoarce la plajă. El aduce toate armele înapoi. A doua zi, îngropăm cadavrele canibalilor uciși. Este multă muncă.

Vorbesc cu tatăl lui Vineri a doua zi dimineață. Vreau să știu ce crede despre canibali. Întreb: „Se pot întoarce? Ne pot ataca?”

El spune: „Nu, ei nu ne pot ataca. Le este frică de arme. Ei cred că tu și Vineri sunteți duhuri trimise din cer.”

Încă sunt îngrijorat că se pot întoarce. Dar canibalii nu se mai întorc niciodată.

Când oaspeții noștri sunt suficient de puternici, încep din nou să mă gândesc la călătoria pe mare. Îl întreb pe spaniol de ce se află pe aceste insule. Spune că este de pe nava spaniolă. El spune că mai sunt șaisprezece europeni pe insula lui Vineri. Sunt spanioli și portughezi. Vor să meargă acasă, dar nu pot construi o navă pentru că nu au unelte. Îi arăt spaniolului uneltele pe care le am de pe navă. El spune că cu uneltele mele este posibil să construiesc o navă.

Cred că spaniolul și tatăl lui Vineri se pot întoarce pe insula lor. Ei pot spune altor europeni despre instrumentele mele. Împreună putem construi o navă. Apoi, putem merge în Brazilia sau Havana sau poate în Europa.

Dar spaniolul vrea altceva. El spune: „Ar fi mai bine dacă așteptăm ceva timp. Nu este suficientă mâncare pentru alți șaisprezece bărbați pe insulă. Avem nevoie de mai multă mâncare când construim nava.” Sunt de acord cu el.

El și tatăl lui Vineri ne ajută să extindem gardurile și câmpurile.

Ori aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/116-robinson-crusoe-26-nivel-a1

In English:

When the Spanish is inside the canoe, Friday jumps out of the canoe. He pushes the canoe along the beach.

Soon, we reach the place near our house. Friday helps our new guests out of the canoe. But they aren’t able to walk. We have to carry them to our home.

We have another problem when we reach our house. Friday’s father and the Spanish can’t go over the fence. I think about the solution.

First, I want to pull them over the fence. But the cannibals are already gone. There is no danger from them now. So, we can stay outside the fence.

We make a tent for them outside the fence. We prepare soft beds for them too.

When we finish this, I start to cook dinner. Friday brings some fish and we cook them quickly. We have dinner together in the tent. Friday translates for me because the Spanish can speak Friday’s language.

After the dinner, Friday goes back to the beach. He brings back all the weapons. The next day, we bury the bodies of the killed cannibals. It’s a lot of work.

I speak with Friday’s father the next morning. I want to know what he thinks about the cannibals. I ask, “Can they return? Can they attack us?”

He says, “No, they can’t attack us. They are scared of the guns. They think that you and Friday are spirits sent from heaven.”

I’m still worried that the cannibals can return. But they never return.

When our guests are strong enough, I begin to think about the journey by sea again. I ask the Spanish why he is on these islands. He says that he is from the Spanish ship. He says that there are sixteen Europeans on Friday’s island. They are Spanish and Portuguese. They want to go home, but they can’t build a ship because they have no tools. I show the Spanish the tools which I have from the ship. He says that with my tools it’s possible to build a ship.

I think that the Spanish and Friday’s father can return to their island. They can tell other Europeans about my tools. Together we can build a ship. Then, we can go to Brazil or Havana or maybe Europe.

But the Spanish wants something else. He says, “It’s be better if we wait for some time. There isn’t enough food for sixteen other men on the island. We need more food to eat when we build the ship.” I agree with him.

He and Friday’s father help us expand the fences and fields.

de Markus Zusak

“Hoțul de cărți” este un roman plasat în Germania nazistă. Povestea o urmărește pe Liesel Meminger, o tânără care găsește mângâiere și curaj în a fura cărți și a le citi, în timp ce trece prin greutățile războiului, daunelor și nedreptăților. Prin relațiile ei cu părinții ei adoptivi, prietenii și bărbatul evreu pe care îl adăpostesc, călătoria lui Liesel explorează teme de rezistență, puterea cuvintelor și impactul cruzimii și a bunătății umane.

Povestea începe în 1939, cu Liesel într-un tren cu mama și fratele ei, fiind dusă să locuiască cu părinți adoptivi în Molching, după ce familia lor este sfâșiată de sărăcie și de afilierea politică a tatălui ei. Fratele ei moare în călătorie, iar la înmormântarea lui, Liesel găsește și fură prima ei carte, “Manualul săpătorilor de morminte.” Deși este analfabetă, cartea devine o amintire prețuită, simbolizând legătura ei cu fratele ei și primul ei act de sfidare.

În Molching, Liesel se adaptează încet la noua ei viață cu Hans și Rosa Hubermann. Hans devine o figură de tată pentru ea, mângâindu-i coșmarurile legate de moartea fratelui ei și învățând-o să citească. Rosa, deși dură, îi pasă de Liesel în felul ei. Prin Hans, Liesel descoperă puterea cuvintelor și învață să găsească confort în cărți. Pe măsură ce alfabetizarea ei se îmbunătățește, dragostea ei pentru lectură crește și începe să fure cărți din diferite locuri, inclusiv de la un eveniment nazist de ardere de cărți precum și din casa soției primarului.

Pe măsură ce Liesel crește, ea devine din ce în ce mai conștientă de natura duală a cuvintelor – atât puterea lor de a vindeca, cât și de a face rău. Ea înțelege că aceleași cuvinte care îi alimentează imaginația pot fi mânuite ca arme, în special în propaganda lui Hitler. Hotărâtă să folosească cuvintele spre bine, Liesel le citește cu voce tare vecinilor ei din adăposturile anti-bombe în timpul raidurilor aeriene, oferind confort și distragere a atenției în vremuri terifiante. Conștientizarea ei crescândă a lumii o face să pună la îndoială autoritatea și să înțeleagă impactul limbajului asupra societății.

“Hoțul de cărți” a devenit un clasic modern pentru imaginea emoționantă a impactului războiului asupra oamenilor obișnuiți și a puterii transformatoare a cuvintelor. A fost lăudat pe scară largă pentru stilul său narativ original și profunzimea emoțională, atrăgând atât cititorii tineri, cât și adulți. Romanul a fost, de asemenea, adaptat într-un film și rămâne o alegere populară pentru discuțiile despre ficțiunea istorică, rezistența umană și curajul moral.

Asculta aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/115-ho%c8%9bul-de-car%c8%9bi-nivel-b2

In English:

The Book Thief by Markus Zusak is a powerful novel set in Nazi Germany. The story follows Liesel Meminger, a young girl who finds solace and courage in the act of stealing books and reading them, as she navigates the hardships of war, loss, and oppression. Through her relationships with her foster parents, friends, and the Jewish man they shelter, Liesel’s journey explores themes of resilience, the power of words, and the impacts of human cruelty and kindness.

The story begins in 1939, with Liesel on a train with her mother and brother, being taken to live with foster parents in Molching after their family is torn apart by poverty and her father’s political affiliations. Her brother dies on the journey, and at his burial, Liesel finds and steals her first book, The Grave Digger’s Handbook. Though she is illiterate, the book becomes a treasured memento, symbolizing her connection to her brother and her first act of defiance.

In Molching, Liesel slowly adjusts to her new life with Hans and Rosa Hubermann. Hans becomes a father figure to her, comforting her nightmares about her brother’s death and teaching her to read. Rosa, although harsh, cares for Liesel in her own way. Through Hans, Liesel discovers the power of words and learns to find comfort in books. As her literacy improves, her love for reading grows, and she begins stealing books from various places, including a Nazi book-burning event and the home of the mayor’s wife.

As Liesel grows, she becomes increasingly aware of the dual nature of words—both their power to heal and harm. She understands that the same words that fuel her imagination can be wielded as weapons, particularly in Hitler’s propaganda. Determined to use words for good, Liesel reads aloud to her neighbors in bomb shelters during air raids, providing comfort and distraction in terrifying times. Her growing awareness of the world leads her to question authority and to understand the impact of language on society.

The Book Thief has become a modern classic for its moving portrayal of war’s impact on ordinary people and the transformative power of words. It has been widely praised for its original narrative style and emotional depth, appealing to both young and adult readers. The novel has also been adapted into a film and remains a popular choice for discussions on historical fiction, human resilience, and moral courage.

de Daniel Defoe

Când suntem foarte aproape de plajă, vedem că canibalii sunt în jurul focului. Încep să mănânce primul prizonier. Al doilea prizonier este încă în viață. El nu este unul dintre oamenii lui Vineri. El este european. Canibalii vor să-l mănânce și pe el. Mă hotărăsc să-l salvez dacă se poate.

Ne apropiem de canibali dar tot suntem ascunși în spatele copacilor. Doisprezece canibali sunt încă în jurul focului, dar doi canibali merg după omul alb.

Când văd asta, pregătesc armele. Îl întreb pe Vineri dacă poate face la fel.

Apoi tragem repede în canibali cu șase arme. Omorâm 3 și rănim grav 2 dintre canibali. Ceilalți canibali sar în sus. Dar ei nu știu unde să fugă. Ei nu știu din ce direcție vine pericolul. Unii aleargă la canoe. Unii stau pe plajă.

Continuăm să tragem. Împușcăm alți trei canibali. După aceea, ne luăm armele și alergăm către plajă. Strigăm foarte tare. Fug la prizonier și Vineri împușcă un alt canibal care este aproape.

Îl eliberez pe european. Îmi spune ceva în spaniolă. Îi dau o armă. Este slab, dar poate trage.

Canibalii sunt șocați de atacul nostru rapid. Armele noastre neobișnuite îi sperie foarte mult.

Doar doi canibali încearcă să lupte cu noi. Îi împușcăm și pe ei. Vineri se luptă foarte bine. El ucide rapid un canibal care este rănit. Al doilea canibal rănit fuge în pădure. Vineri aleargă după el și îl ucide cu cuțitul.

Doar trei canibali sunt capabili să fugă. Sar în canoea lor și încep să plece. Vineri trage în ei, dar nu îi lovește. Este periculos să-i lăsăm să plece pentru că le pot spune oamenilor lor despre noi.

Vrem să sărim într-o canoe ca să mergem după ei. Dar spre surprinderea noastră, găsim un alt bărbat pe fundul canoei. El este speriat. El nu vede lupta. El doar aude lupta. Este legat cu funii în jurul gâtului. Are dureri mari. Îi este greu să respire.

Am tăiat repede frânghiile. Când Vineri îl vede, începe să plângă. Apoi râde și îl îmbrățișează pe bărbat. Apoi sare și începe să danseze în jurul lui. Apoi plânge și râde în același timp.

Când cele mai puternice emoții dispar, Vineri îmi spune că prizonierul este tatăl lui.

Simt lacrimi în ochi când văd dragostea fiului pentru tatăl său.

Acest incident fericit ne ia din timp și canibalii au plecat.

Vineri îi masează mâinile și picioarele tatălui său. Masajul îl ajută. Aduce mai mult sânge la mâini și picioare. Curând, tatăl lui se simte mult mai bine.

În timp ce ei vorbesc, Vineri sare brusc. Aleargă foarte repede spre pădure.

Când se întoarce, are o sticlă plină cu apă proaspătă. Îi dă apă tatălui său care este extrem de însetat.

După ce bea, îi cer lui Vineri să dea restul de apă spaniolului. Și el are nevoie de apă.

Spaniolul îmi mulțumește. Nu poate să meargă. El este foarte slab. Îi cer lui Vineri să-i maseze și lui picioarele. Îl ajută.

Apoi, vreau să-l ajut pe spaniol să meargă la canoe pentru că îi este foarte greu să meargă. Vrem să-i luăm pe oaspeții noștri la noi acasă.

Dar Vineri este tânăr și puternic. Are multă putere. Îl ia pe spaniol în spate și îl duce la canoe. Îl pune cu grijă în canoe.

Spotify are probleme. Pana se rezolva ascultati aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/114-robinson-crusoe-25-nivel-a1

In English:

When we are very close to the beach, we see that the cannibals are around the fire. They start to eat the first prisoner. The second prisoner is still alive. He isn’t one of Friday’s people. He is European. The cannibals want to eat him too. I decide to save him if it’s possible.

We move closer to the cannibals but we are still hidden behind the trees. Twelve cannibals are still around the fire, but two cannibals go for the white man.

When I see this, I prepare the guns. I ask Friday if he can do the same.

Then we shoot quickly at the cannibals from six guns. We kill 3 and seriously injure 2 of the cannibals. The other cannibals jump up. But they don’t know where to run. They don’t know from which direction the danger comes. Some run to their canoes. Some stay on the beach.

We continue to shoot. We shoot three other cannibals. After that, we take our guns and we run to the beach. We shout very loud. I run to the prisoner and Friday shoots another cannibal who is near.

I free the European. He says something in Spanish to me. I give him a gun. He is weak but he can shoot.

The cannibals are shocked by our quick attack. Our unusual guns scare them a lot.

Only two cannibals try to fight us. We shoot them with our guns. Friday fights very well. He quickly kills one cannibal who is injured. The second injured cannibal runs to the forest. Friday runs after him and he kills him with his knife.

Only three cannibals are able to run away. They jump in their canoe and they start to leave. Friday shoots at them, but he doesn’t hit them. It’s dangerous to let them go because they can tell their people about us.

We want to jump in one canoe and we want to follow them. But to our surprise, we find another man on the bottom of the canoe. He is scared. He doesn’t see the fight. He only hears the fight. Ropes are around his neck. He is in great pain. It’s difficult for him to breathe.

I quickly cut the ropes. When Friday sees him, he starts to cry. Then he laughs and he hugs the man. Then he jumps and begins to dance around him. Then he cries and laughs at the same time.

When the strongest emotions are gone, Friday tells me that the prisoner is his father.

I feel tears in my eyes when I see the son’s love for his father.

This happy incident delays us and the cannibals are already gone.

Friday massages his father’s hands and feet. The massage helps him. It brings more blood to the hands and feet. Soon his father feels much better.

When they talk, Friday suddenly jumps up. He runs to the forest very fast.

When he comes back, he has a bottle full of fresh water. He gives the water to his father who is extremely thirsty.

After he drinks, I ask Friday to give the rest of the water to the Spanish. He needs water very much too.

The Spanish thanks me a lot. He has problems to walk. He is very weak. I ask Friday to massage his feet too. It helps him.

Then, I want to help the Spanish go to the canoe because it’s very difficult for him to walk. We want to take our new guests to our house.

But Friday is young and strong. He has a lot of power. He takes the Spanish on his back and carries him to the canoe. He carefully puts him inside the canoe.

“Papillon” este relatarea autobiografică a lui Henri Charrière, supranumit „Papillon” (în franceză „fluture” din cauza unui tatuaj cu fluture pe piept), care prezintă viața lui în brutala colonie penală din Guyana Franceză și căutarea lui neobosită pentru libertate. Publicată în 1969, cartea urmărește călătoria extraordinară a lui Charrière prin diverse evadări, experiențe chinuitoare și rezistență remarcabilă de-a lungul a paisprezece ani de închisoare. Îmbinând aventura cu profunzimea psihologică, ea explorează teme de supraviețuire, loialitate, dreptate și spirit uman.

Povestea începe cu viața lui Henri Charrière în Franța, unde este condamnat pentru crimă în 1931, o crimă pe care insistă că nu a comis-o. În ciuda faptului că își menține nevinovăția, Charrière, pe atunci în vârstă de douăzeci de ani, este condamnat la viață în colonia penală din Guyana Franceză, infamă pentru tratamentul brutal al prizonierilor. De la început, Papillon este hotărât să evadeze, mânat de un sentiment aprig al nedreptății și de dorința de a-și recâștiga libertatea.

Viața în colonia penală este descrisă ca fiind istovitoare și dezumanizantă, unde deținuții îndură greutăți fizice, malnutriție, boli și brutalitate necruțătoare a gardienilor. Papillon este martorul spiritelor frânte ale prizonierilor care își pierd speranța și se resemnează cu destinul lor. În ciuda acestui fapt, el se agață de visele sale de libertate și începe să își planifice meticulos următoarele încercări de evadare, profitând de fiecare ocazie de a se elibera.

Hotărât să se elibereze odată pentru totdeauna, Papillon elaborează un plan elaborat pentru a scăpa, construind o mică plută improvizată folosind pungi pline cu nuci de cocos pentru a oferi flotabilitate. În timpul unei nopți, el navighează cu curaj în apele perfide, riscându-și viața pentru a ajunge pe continentul Venezuelei. Această evadare îndrăzneață se dovedește a avea succes, iar Papillon este în sfârșit liber după paisprezece ani de închisoare și nenumărate încercări de evadare.

Odată ajuns în Venezuela, el este primit inițial de localnici și în cele din urmă își câștigă independența. Se stabilește, se căsătorește și își construiește o viață nouă, lăsând în urmă anii de greutăți. Cartea se termină cu Papillon trăind ca un om liber, reflectând asupra călătoriei sale chinuitoare și spiritului neînduplecat care l-a ajutat.

Ascultă aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/113-papillon-nivel-b2

In English:

Papillon is the autobiographical account of Henri Charrière, nicknamed “Papillon” (French for “butterfly” due to a butterfly tattoo on his chest), chronicling his life in French Guiana’s brutal penal colony and his relentless quest for freedom. Published in 1969, the book follows Charrière’s extraordinary journey through various escapes, harrowing experiences, and remarkable resilience over fourteen years of incarceration. Blending adventure with psychological depth, it explores themes of survival, loyalty, justice, and human spirit.

The story begins with Henri Charrière’s life in France, where he is convicted of murder in 1931, a crime he insists he did not commit. Despite maintaining his innocence, Charrière, then in his twenties, is sentenced to life in the penal colony of French Guiana, infamous for its brutal treatment of prisoners. From the beginning, Papillon is determined to escape, driven by a fierce sense of injustice and a desire to regain his freedom.

Life in the penal colony is depicted as grueling and dehumanizing, with inmates enduring physical hardship, malnutrition, disease, and relentless guard brutality. Papillon witnesses the broken spirits of prisoners who lose hope and resign themselves to their fates. Despite this, he clings to his dreams of freedom and begins meticulously planning his next escape attempts, taking advantage of every opportunity to break free.

Determined to break free once and for all, Papillon devises an elaborate plan to escape by building a small makeshift raft using bags filled with coconuts to provide buoyancy. Under cover of night, he bravely navigates the treacherous waters, risking his life to make it to mainland Venezuela. This daring escape proves successful, and Papillon is finally free after fourteen years of imprisonment and countless escape attempts.

Once in Venezuela, he is initially taken in by locals and eventually gains his independence. He settles down, marries, and builds a new life, leaving behind the years of hardship. The book ends with Papillon living as a free man, reflecting on his harrowing journey and the unyielding spirit that carried him through.

de Daniel Defoe

Îi spun povestea mea lui Vineri . Îi descriu Anglia și Europa.

Îi spun despre orașele noastre, școlile, navele și călătoriile în jurul lumii. Îi spun că educația este importantă în Europa și că studiem din cărți. Totul este nou pentru el. Oamenii lui Vineri nu au nevoie de școli pe insule. Au tot ce le trebuie pentru viața lor.

Când simt că pot avea suficientă încredere în el, îi arăt cum funcționează praful de pușcă. Îl învăț cum să folosească o armă. Îi dau un cuțit și o curea. El este mulțumit de cadourile mele.

El spune că nu este prima dată când vede un astfel de cuțit. El spune că niște albi locuiesc cu ei pe insula lor. El numără șaptesprezece europeni.

Cred că acești oameni pot fi marinarii de pe nava spaniolă.

Vineri îmi spune că ei sunt în regulă. Mă bucur când aud că unii europeni locuiesc nu foarte departe de insula mea. Încep să planific cum să-i întâlnesc.

A doua zi, plecăm într-o mică excursie în jurul insulei. Mai întâi, mergem la crucea unde vreau să marchez o altă zi. “Ce este?” mă întreabă Vineri când ajungem la cruce. Îi explic că avem șapte zile într-o săptămână. Aceste zile sunt luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă și duminică.

Când Vineri aude cuvântul vineri, râde. Îi explic de ce îl cheamă Vineri. Acum, el înțelege pe deplin sensul numelui său.

În timpul plimbării, Vineri îmi spune: „Dacă construim o canoe, putem merge pe insula mea”.

Îl duc pe Vineri pe cealaltă parte a insulei. Îi arăt canoea mea acolo. Dar el spune: „Această canoe este prea mică pentru două persoane. Trebuie să facem o canoe mai mare.”

Deci, începem să facem o canoe mai mare. Trebuie să tăiem un copac mare și îi arăt cum să taie interiorul copacului.

Ne ia o lună să facem canoea. Și ne ia două zile să mutăm canoea la plajă. Canoea este gata și suntem gata și noi.

Într-o zi Vineri merge pe plajă. Se întoarce foarte repede. Pare foarte speriat. El spune că sunt trei canoe pe plajă.

Este speriat pentru că crede că canibalii sunt aici pentru că vor să-l găsească.

Îi spun: „Nu-ți face griji. Suntem puternici. Și poate că nu vin pentru tine astăzi. Trebuie să așteptăm și să vedem.”

Luăm 15 arme. Mergem pe vârful unui deal. Pe plajă vedem 14 canibali, 2 prizonieri și 3 canoe. Se opresc aproape de locul unde pădurea este lângă plajă. Este bine pentru că este mai ușor să îi ataci și să salvezi prizonierii.

Mergem la ei în liniște prin pădure. Mă gândesc la dreptul meu de a-i ucide. Nu am de ce să împușc atât de mulți oameni care nu-mi fac nimic rău.

După ce mă gândesc, decid să-i privesc și să-i atac doar dacă este necesar.

In English:

I tell Friday my story. I describe England and Europe to him.

I tell him about our cities, schools, ships and travelling around the world. I tell him that education is important in Europe and that we study from books. It’s all new to him. Friday’s people don’t need schools on the islands. They have all what they need for their life.

When I feel that I can trust him enough, I show him how gunpowder works. I teach him how to use a gun. I give him a knife and a belt. He is happy with my presents.

He says that it’s not the first time when he sees such a knife. He says that some white men live with them on their island. He counts seventeen Europeans.

I think that these men can be the sailors from the Spanish ship.

Friday tells me that they are OK. I’m happy when I hear that some Europeans live not very far from my island. I start to plan how to meet them.

The next day, we go on a small trip around the island. First, we go to the cross where I want to mark another day. “What is it?” asks Friday when we come to the cross. I explain that we have seven days in a week. These days are Monday, Tuesday, Wednesday, Thursday, Friday, Saturday and Sunday.

When Friday hears the word Friday, he laughs. I explain to him why his name is Friday. Now, he fully understands the meaning of his name.

During the walk, Friday tells me, “If we build a canoe, we can go to my island.”

I take Friday to the other side of the island. I show him my canoe there. But he says, “This canoe is too small for two people. We have to make a bigger canoe.”

So, we start to make a bigger canoe. We have to cut a big tree and I show him how to cut the inside of the tree.

It takes us a month to make the canoe. And it takes us two days to move the canoe to the beach. The canoe is ready and we are ready too.

The day before we want to go, Friday goes to the beach. He comes back very quickly. He looks very scared. He says that there are three canoes on the beach.

He is scared because he thinks that the cannibals are here because they want to find him.

I tell him, “Don’t worry. We are strong. And maybe they don’t come for you today. Let’s wait and watch.”

We take 15 guns. We go on top of a hill. We see 14 cannibals, 2 prisoners and 3 canoes on the beach. They stop close to the place where the forest is near the beach. It’s good because it’s easier to attack them and save the prisoners.

We go to them quietly through the forest. I think about my right to kill them. I have no reason to shoot so many people who do nothing wrong to me.

After some thinking I decide only to watch and attack them only if it’s necessary.

„Crima din Orient Express” este unul dintre cele mai faimoase romane polițiste ale lui Agatha Christie, cu detectivul ei iconic, Hercule Poirot. Romanul este plasat în anii 1930 în trenul de lux Orient Express care călătorește de la Istanbul la Calais. Povestea începe când Poirot este chemat înapoi la Londra și reușește să-și asigure un loc în tren în ultimul moment, care este neobișnuit de plin pentru perioada respectivă.

În timpul călătoriei, un pasager american bogat și dubios, pe nume Samuel Ratchett, se apropie de Poirot, cerându-i protecție, deoarece a primit scrisori amenințătoare. Poirot îl refuză, declarând că nu-i place de fața lui. În acea noapte, trenul este oprit de zăpada abundentă, iar în dimineața următoare, Ratchett este găsit mort în compartimentul său, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. În mod misterios, unele răni sunt adânci, altele superficiale, iar unele par să fi fost făcute cu mâna stângă, în timp ce altele cu dreapta. Aceste nereguli sugerează o crimă premeditată și atent orchestrată.

Poirot, cu ajutorul conductorului trenului și al doctorului, investighează crima. El intervievează pasagerii, care provin din diferite medii și par să nu aibă nicio legătură între ei. Cu toate acestea, Poirot descoperă treptat legături ascunse între ei, descoperind că Ratchett era de fapt un criminal pe nume Cassetti, responsabil pentru răpirea și uciderea unei fete, cu câțiva ani mai devreme.

Într-o concluzie genială, Poirot prezintă două posibile soluții: prima este că un intrus necunoscut l-a ucis pe Ratchett și a scăpat, iar a doua este că fiecare pasager din tren a fost implicat în crimă, fiecare dintre ei având o legătură personală cu familia fetei, cerând dreptate pentru moartea ei. Pasagerii, uniți de un sentiment comun de răzbunare, l-au înjunghiat pe rând pe Cassetti, făcând imposibilă atribuirea vinei unui singur individ. Conductorul trenului și doctorul trebuie să aleagă ce soluție să prezinte autorităților, iar în cele din urmă decid să susțină prima versiune, permițând călătorilor să rămână liberi.

Romanul aprofundează teme ale dreptății, moralității și răzbunării, prezentând o dilemă morală despre natura crimei și a pedepsei. „Crima din Orient Express” este cunoscut pentru intriga sa complicată, dovezi neașteptate și utilizarea magistrală a diversiunii de către Christie, făcându-l un clasic pentru iubitorii de romane polițiste.

In English:

“Murder on the Orient Express” is one of Agatha Christie’s most famous detective novels, featuring her iconic detective, Hercule Poirot. The novel is set in the 1930s on the luxurious Orient Express train traveling from Istanbul to Calais. The story begins when Poirot is called back to London and manages to secure a last-minute berth on the train, which is unusually full for the season.

During the journey, a wealthy and shady American passenger named Samuel Ratchett approaches Poirot, asking for protection, as he has received threatening letters. Poirot declines, stating that he does not like Ratchett’s face. That night, the train is stopped by heavy snowfall, and the next morning, Ratchett is found dead in his compartment, having been stabbed multiple times. Mysteriously, some wounds are deep, others shallow, and some appear to have been made with a left hand while others with the right. These irregularities suggest a premeditated and carefully orchestrated crime.

Poirot, with the help of the train’s conductor and the doctor, investigates the murder. He interviews the passengers, who come from various backgrounds and appear to have no connection with one another. However, Poirot gradually uncovers hidden ties among them, discovering that Ratchett was actually a criminal named Cassetti, responsible for the infamous kidnapping and murder of a young girl, several years earlier.

In a brilliant conclusion, Poirot presents two possible solutions: the first is that an unknown intruder killed Ratchett and escaped, and the second is that every passenger on the train was involved in the murder, each of them having a personal connection to the girl’s family and exacting justice for her death. The passengers, united by a shared sense of retribution, took turns stabbing Cassetti, making it impossible to assign sole blame to any one individual. The conductor and the doctor must choose which solution to present to the authorities, and they ultimately decide to support the first version, allowing the passengers to go free.

The novel delves into themes of justice, morality, and vengeance, presenting a moral dilemma about the nature of crime and punishment. “Murder on the Orient Express” is known for its intricate plot, unexpected twists, and Christie’s masterful use of red herrings, making it a classic in the mystery genre.