Romanian Weekly

de Daniel Defoe

Am nevoie de ceva timp să mă pregătesc pentru călătorie. Trebuie să planific ce să iau cu mine.

Dar apoi văd că nu trebuie să iau multe lucruri.

Mă hotărăsc să-mi iau câinele, papagalul, cartea și alte lucruri mărunte. Iau și banii, aurul și argintul. În sfârșit imi sunt de folos.

Mă întâlnesc din nou cu prizonierii. Le arăt porumbul și animalele mele. Și le spun despre insulă. Apoi merg la bordul navei.

Părăsim insula în decembrie 1686. Sunt douăzeci și șapte de ani de la primul meu pas pe insulă.

În primul rând, mergem pe insula unde locuiesc oamenii lui Vineri. Marinarii spanioli și portughezi sunt foarte bucuroși când ne văd. Sunt fericiți că avem o navă. Acum nu trebuie să construim o navă nouă. Putem merge în Europa.

Și câinele meu este foarte fericit. Când vede pe unul dintre marinarii spanioli, fuge la el foarte repede. El sare pe marinar. El este extrem de fericit.

Marinarul spaniol este proprietarul lui. Este și el foarte fericit. Începe să plângă când își vede câinele. Este o întâlnire foarte emoționantă.

Marinarii încep să se pregătească pentru călătoria peste ocean. Vineri trebuie să ia o decizie. El poate sta cu oamenii lui, sau poate merge cu mine în Europa. Are nevoie de ceva timp să se gândească la asta. Rămânem pe insulă peste noapte.

Dimineața, îl întreb Vineri dacă știe ce vrea să facă. Îmi spune că vrea să meargă cu mine în Europa. Pregătește totul pentru călătorie. Suntem gata de plecare. Ne începem călătoria.

Două luni mai târziu, după o călătorie sigură peste ocean, ajungem la Londra. Pentru mine este după treizeci și cinci de ani.

Se pare că întreaga lume este diferită după acești ani. Unele părți ale Londrei sunt noi.

Există câteva case noi, străzi, drumuri, magazine, parcuri și un pod mare peste râu. Dar nu este totul. Oamenii sunt diferiți. Au haine diferite. Femeile au stil de păr diferit. Bărbații au pălării diferite și tipuri noi de arme.

Oamenii folosesc instrumente noi pe care nu le cunosc. Au nume noi pentru aceste instrumente. Totul este foarte interesant. Stilul de muzică în cârciumi este, de asemenea, diferit. Aud melodii noi. Îmi place acest stil nou. Vreau să cânt aceste melodii noi.

Din Londra mă întorc în orașul meu, York. Părinții mei sunt amândoi morți. Găsesc niște rude. Sora mea, unchiul meu și mătușa mea sunt încă în viață. Sunt fericiți când mă văd. Ei au crezut că sunt mort de mult. Deci nu am drepturi asupra banilor sau pământului familiei. Dar pot să stau și să locuiesc în casa lor.

Anglia este un șoc mare pentru Vineri. Totul este atât de nou pentru el. Totul este foarte interesant pentru el. Îi place această nouă experiență.

Ceea ce nu-i place este vremea rece iarna. Este februarie. Nu îi plac zăpada și gheața. Nu înțelege de ce trăim în asemenea condiții. Îi spun că vara vremea este mult mai bună.

Trimit o scrisoare în Brazilia. Îmi amintesc încă foarte bine adresa. Vreau să contactez oameni din Brazilia. Vreau să știu dacă soția mea este încă în viață. Vreau să știu dacă plantația mea mai există. Dar nu știu la ce să mă aștept după atâția ani.

În mai, primesc o scrisoare și niște pachete de la soția mea. Ea îmi scrie cuvinte frumoase. Ea scrie despre vremuri când m-a așteaptat. Dar la 10 ani de la plecarea mea, ea nu a crezut că sunt în viață. S-a căsătorit din nou și are o nouă familie. Soțul ei a fost bolnav și a murit. Sunt deja doi ani. Acum, ea trăiește fără soț.

Primesc și o scrisoare de la tatăl soției mele. Este foarte bătrân, dar încă în viață. În scrisoarea lui, el scrie despre cheltuieli și profitul din plantația mea în toți acești ani.

Amândoi îmi trimit multe cadouri frumoase. Mi-au trimis niște piei frumoase și o cutie mică plină cu aur. Îmi trimit și niște cutii cu zahăr să le vând.

Soția mea are și o mare surpriză pentru mine. Ea scrie că am un fiu. Este o veste grozavă. Este născut la opt luni după plecarea mea. Acum este un om mare și vrea să mă cunoască.

Se întâmplă atât de multe lucruri într-un timp scurt. Nu pot să cred că totul este adevărat. Vreau să plâng. Apoi vreau să râd. Toate emoțiile sunt prea mari pentru mine. Nu pot fi calm. Mă ridic în picioare. Mă așez. Mă ridic din nou. Mă plimb prin cameră. Râd. Apoi plâng din nou.

Când sunt puțin calm, mă gândesc ce să fac.

in English:

I need some time to prepare for the journey. I need to plan what to take with me.

But then I see that I don’t need to take many things.

I decide to take my dog, my parrot, my book and some other small things. I also take the money, gold and silver which are from the ships. They are finally useful to me.

I meet with the prisoners again. I show them my corn and my animals. And I tell them about the island. Then I go on board the ship.

We leave the island in December, 1686. It’s twenty-seven years after my first step on the island.

First, we go to the island where Friday’s people live. The Spanish and Portuguese sailors are very happy when they see us. They are happy that we have a ship. Now we don’t have to build a new ship. We can go to Europe.

My dog is very happy too. When he sees one of the Spanish sailors, he runs to him very quickly. He jumsp on him. He is extremely happy.

The Spanish sailor is his owner. He is very happy too. He starts to cry when he sees his dog. It’s a very emotional meeting.

The sailors start to prepare for our journey across the ocean. Friday has to make a decision. He can stay with his people. Or he can go to Europe with me. He needs some time to think about it. We stay on the island one night.

In the morning, I ask Friday if he knows what to do. He tells me that he wants to go with me to Europe. He prepares everything for the journey. We are ready to go. We start our journey.

Two months later, after a safe journey across the ocean, we arrive to London. For me it’s after thirty-five years.

It looks like the whole world is different after those years. Some parts of London are new.

There are some new houses, streets, roads, shops, parks and big bridge across the river. But it isn’t all. People are also different. They have different clothes. Women have different hair style. Men have different hats and new types of guns.

People use new tools which I don’t know. They have new names for these tools. It’s all very interesting. The style of music in the pubs is also different. I hear new songs. I like this new style. I want to sing these new songs.

From London I return to my town, York. My parents are both dead. I find some relatives. My sister, my uncle and my aunt are still alive. They are happy when they see me. But they think that I’m long dead. So I have no rights to family’s money or land. But I can stay and live in their house.

England is a big shock to Friday. Everything is so new for him. It’s all very interesting for him. He likes this new experience.

What he doesn’t like is the cold weather in winter. It’s February. Snow and ice aren’t good for him. It isn’t logical for him why we live in such conditions. I tell him that in summer the weather is much better.

I send a letter to Brazil. I still remember the address very well. I want to contact people in Brazil. I want to know if my wife is still alive. I want to know if my plantation still exists. But I don’t know what to expect after so many years.

In May, I get a letter and some packets from my wife. She writes nice words to me. She writes about times when she waits for me. But 10 years after my departure, she doesn’t believe that I’m alive. She marries again and she has a new family. But her new husband is ill and he dies. It’s already two years. Now, she lives without a husband.

I also get a letter from my wife’s father. He is very old but still alive. In his letter, he writes expenses and profit from my plantation during all these years.

They both send me many nice presents. They send me some nice skins and a little box full of gold. They also send me some boxes of sugar to sell.

My wife has also a big surprise for me. She writes that I have a son. It’s great news. He is born eight months after my departure. He is now a big man and he wants to meet me.

So many things happen in a short time. I can’t believe that it’s all true. I want to cry. Then I want to laugh. All the emotions are too much for me. I’m not able to be calm. I stand up. I sit down. I stand up again. I walk around the room. I laugh. Then I cry again.

When I’m a little calm, I think about what to do.

de James Baldwin

„Du-te și spune-o pe munte” este o explorare semi-autobiografică a religiei, identității, familiei și opresiunii rasiale în America. Amplasat în principal în Harlem în anii 1930, romanul se concentrează pe călătoria de maturizare a lui John Grimes, un adolescent care se luptă cu credința sa, cu istoria complexă a familiei și cu identitatea sa personală.

Romanul începe când John Grimes are doar 14 ani. El este fiul cel mare al unei familii profund religioase condusă de tatăl său vitreg, strict și dominator, Gabriel, care este un predicator penticostal. John simte un sentiment de înstrăinare și confuzie cu privire la locul său în lume. El este sfâșiat între așteptările rigide ale creșterii sale religioase și propriile sale dorințe și ambiții.

John este atât fascinat, cât și revoltat de fervoarea religioasă care definește viața familiei sale. El simte greutatea păcatului și a mântuirii pe care o predică biserica, dar visează și să scape de circumstanțele sale limitate, imaginându-și o viață de succes și respect dincolo de Harlem.

Punctul culminant al romanului are loc în timpul unei întâlniri de rugăciune de toată noaptea la biserică. John experimentează o trezire spirituală care este atât transformatoare, cât și ambiguă. Într-o scenă puternică și simbolică, el se luptă cu viziuni despre păcat, vinovăție și mântuire într-un spațiu sacru din interiorul bisericii. Viziunile lui îl obligă să-și confrunte identitatea, relația cu Gabriel și locul său în lume.

În cele din urmă, trezirea lui John nu este o simplă rezoluție, ci un început. El capătă un sentiment de conștientizare de sine și claritate spirituală, deși rămân întrebări despre viitorul său și relația cu tatăl său vitreg.

„Du-te și spune-o pe munte” este considerată una dintre cele mai mari lucrări ale lui James Baldwin și o piatră de temelie a literaturii afro-americane. Oferă o portretizare neclintită a experienței persoanelor de culoare din America, evidențiind intersecțiile dintre rasă, religie și identitate personală. Explorarea temelor universale a făcut din acesta o lucrare atemporală și rezonantă, celebrată pentru profunzimea sa emoțională, arta literară și critica socială.

In English:

Go Tell It on the Mountain is a semi-autobiographical exploration of religion, identity, family, and racial oppression in America. Set primarily in Harlem during the 1930s, the novel centers on the coming-of-age journey of John Grimes, a teenager grappling with his faith, his family’s complex history, and his personal identity.

The novel opens on John Grimes’s 14th birthday. He is the eldest son of a deeply religious family led by Gabriel, his strict and domineering stepfather, who is a Pentecostal preacher. John feels a sense of alienation and confusion about his place in the world. He is torn between the rigid expectations of his religious upbringing and his own desires and ambitions.

John is both fascinated and repelled by the religious fervor that defines his family’s life. He senses the weight of sin and salvation that the church preaches, yet he also dreams of escaping his limited circumstances, imagining a life of success and respect beyond Harlem.

The climax of the novel takes place during an all-night prayer meeting at the church. John experiences a spiritual awakening that is both transformative and ambiguous. In a powerful, symbolic scene, he wrestles with visions of sin, guilt, and salvation on “the threshing floor,” a sacred space within the church. His visions force him to confront his identity, his relationship with Gabriel, and his place in the world.

Ultimately, John’s awakening is not a simple resolution but a beginning. He gains a sense of self-awareness and spiritual clarity, though questions about his future and his relationship with his stepfather remain.

Go Tell It on the Mountain is widely regarded as one of James Baldwin’s greatest works and a cornerstone of African American literature. It offers an unflinching portrayal of the Black experience in America, emphasizing the intersections of race, religion, and personal identity. The novel’s exploration of universal themes has made it a timeless and resonant work, celebrated for its emotional depth, literary artistry, and social critique.

de Daniel Defoe

Continuăm să urmărim acțiunile ambelor grupuri. Cei cinci bărbați din pădure se așează sub un copac. Ei discută ce să facă. Se ceartă puțin.

După o lungă conversație sub copac, se ridică. Apoi merg la plajă. Poate că nu vor să-și caute prietenii.

Trebuie să facem repede ceva. Nu îi putem lăsa să se întoarcă la navă.

Am un plan. Îi spun unui bărbat să meargă către centrul insulei. Vineri merge cu el. Apoi strigă la marinari. Când marinarii aud asta, strigă înapoi. Apoi merg în direcția vocii.

Vineri și bărbatul continuă să strige. Ei duc marinarii pe partea opusă a insulei. Această strategie funcționează foarte bine. Cei cinci bărbați sunt în curând foarte departe de plajă.

Acest lucru este foarte bun pentru noi. Mergem la cei trei bărbați din barcă. Le explicăm situația. Ei decid să nu se lupte cu noi. Devin și ei prizonierii noștri.

După ceva timp, Vineri și bărbatul se întorc. Marinarii sunt foarte departe de plajă. Marinarii nu se pot întoarce curând. Ne ascundem și îi așteptăm.

Când marinarii se întorc, sunt foarte obosiți. În primul rând, se duc la barcă. Sunt surprinși când nu-i găsesc pe cei trei bărbați.

Își cheamă prietenii. Dar nimeni nu răspunde. Liderul și alți doi bărbați merg spre pădurea unde ne ascundem.

Căpitanul și Vineri îi atacă când sunt aproape de noi. Liderul este ucis imediat. Al doilea bărbat este rănit. Al treilea bărbat fuge înapoi la barcă.

Apoi ieșim cu toții din pădure. Fugim spre barcă. Căpitanul vorbește cu marinarii. El le spune să renunțe. Când marinarii înțeleg situația, își aruncă armele repede.

Ne hotărâm să legăm prizonierii. Dar nu îi legăm pe toți. Căpitanul are încredere în trei dintre bărbați. Nu îi legăm pe acești trei bărbați.

Acum, suntem zece bărbați. Începem să planificăm cum să luăm nava. După câteva discuții, știm ce să facem.

Eu și Vineri stăm pe insulă. Trebuie să păzim prizonierii.

Căpitanul, asistentul său și pasagerul iau hainele unora dintre prizonieri. Vor să arate ca ei. Apoi căpitanul și marinarii lui iau barca. Ei merg la navă.

Când sunt lângă navă, vorbesc cu oamenii de pe navă. Ei le spun că nu este posibil să-i găsească pe ceilalți bărbați.

Când toți bărbații din barcă sunt pe navă, căpitanul își arată fața și atacul începe.

Unii marinari sunt răniți în luptă. O singură persoană este ucisă. Este al doilea lider al rebeliunii.

Când căpitanul își are din nou nava, auzim șapte împușcături. Este semnalul că nava este din nou în mâinile căpitanului. Sunt fericit când aud împușcăturile.

Curând, căpitanul se întoarce pe insulă. Îmi spune că nava este acum sub controlul meu.

Sunt atât de fericit. Încep sa plâng. Plâng atât de mult încât nu pot vorbi.

După 10 minute, pot vorbi din nou. Vorbesc cu căpitanul. Îi spun cât de fericit sunt.

Căpitanul le spune oamenilor săi să aducă multă mâncare de pe navă.

Mâncăm mâncare bună. Sărbătorim victoria noastră și plecarea mea de pe insulă.

Bem vin scump. Mâncăm carne de porc, vită și legume. Mâncăm biscuiți la desert. Sunt foarte fericit când mănânc din nou această mâncare.

Căpitanul îmi dă haine noi. Am haine noi după mult timp. Hainele sunt foarte lejere. Mai întâi sunt puțin incomode. Dar nu după mult timp mă simt mai bine..

Când petrecerea se termină, discutăm ce să facem cu cei cinci prizonieri în care căpitanul nu are încredere. Bărbații sunt într-adevăr oribili. Căpitanul nu vrea să-i ia la bordul navei ca prizonieri. Este prea periculos.

Îi spun căpitanului să discute despre asta cu prizonierii. Poate vor să rămână pe insulă. Este mai bine pentru ei pentru că rebeliunea lor înseamnă moarte în Anglia. Mergem la ei și le explicăm situația. Ei trebuie să aleagă între o moarte în Anglia și o viață pe insulă. Cred că este corect să-i lăsăm să decidă. Ei decid să rămână pe insulă.

Îi punem în peșteră. Peștera este acum închisoare. Le spun să aștepte comenzi pentru viitor.

in English:

We continue to watch all the actions of both groups. The five men in the forest sit down under a tree. They discuss what to do. They argue a little.

After a long conversation under the tree, they get up. Then they walk to the beach. Maybe they don’t want to look for friends.

We have to do something quickly. We can’t let them go back to the boat.

I have a plan. I tell the assistant to go more to the centre of the island. Friday goes with him. Then, they shout at the sailors. When the sailors hear this, they shout back. Then they go in the direction of the voice.

Friday and the assistant continue to shout back. They take the sailors to the opposite side of the island. This strategy works very well. The five men are soon very far from the beach.

This is very good for us. We go to the three men in the boat. We explain the situation to them. They decide not to fight us. They become our prisoners too.

After some time, Friday and the assistant return. The sailors are very far from the beach. The sailors can’t return soon. We hide and we wait for them.

When the sailors return, they are very tired. First, they go to the boat. They are surprised when they don’t find the three men.

They call their friends. But nobody answers. The leader and two other men walk to the forest where we are hiding.

The captain and Friday attack them when they are close to us. The leader is killed immediately. The second man is injured. The third man runs back to the boat.

Then we all go out of the forest. We run to the boat. The captain speaks to sailors. He tells them to give up. When the sailors understand the situation, they drop their weapons quickly.

We decide to tie the prisoners. But we don’t tie all of them. The captain trusts three of the men. We don’t tie these three men.

Now, we are ten men. We start to plan how to get the ship. After some discussion we know what to do.

Friday and I stay on the island. We have to watch the prisoners.

The captain, his assistant and the passenger take the clothes of some of the prisoners. They want to look like them. Then the captain and his sailors take the boat. They go to the ship.

When they are near the ship, they speak to the men on the ship. They tell them that it isn’t possible to find the other men.

When all of the men from the boat are on the ship, the captain shows his face and the attack begins.

Some sailors are injured in the battle. Only one person is killed. It’s the second leader of the rebellion.

When the captain has his ship again, we hear seven shots. It’s the signal that the ship is in captain’s hands again. I’m happy when I hear the shots.

Soon the captain goes back to the island. He tells me that the ship is now under my control.

I’m so happy. I start to cry. I cry so much that I can’t speak.

After 10 minutes, I’m able to speak again. I speak to the captain. I tell him how happy I am. 

The captain tells his men to bring a lot of food from the ship.

We eat good food. We celebrate our victory and my departure from the island.

We drink expensive wine. We eat pork, beef and vegetable. We eat biscuits for dessert. I’m very happy when I eat this food again.

The captain gives me new clothes. I have new clothes after a long time. The clothes are very light. They are a little uncomfortable first. But it’s soon OK.

When the party is finished, we discuss what to do with the five prisoners who the captain doesn’t trust. The men are really horrible. The captain doesn’t want to take them on board the ship as prisoners. It’s too dangerous.

I tell the captain to discuss it with the prisoners. Maybe they want to stay on the island. It’s better for them because their rebellion means death in England. We go to them and we explain the situation. They have to choose between a death in England and a life on the island. I think that it’s fair to let them decide. They decide to stay on the island.

We put them in the cave. The cave is now the prison. I tell them to wait for more orders.

de Jane Austen

“Emma” este un roman clasic despre maniere sociale, dragoste și dezvoltare personală. Publicată în 1815, povestea o urmărește pe Emma Woodhouse, o tânără bogată și inteligentă ale cărei încercări greșite de a aranja căsătorii duc la revelații personale și, în cele din urmă, la dragoste adevărată. Amplasat în satul englezesc fictiv Highbury, romanul explorează teme de clasă, statut social, auto-descoperire și complexitatea relațiilor umane.

Emma Woodhouse duce o viață confortabilă la Hartfield cu tatăl ei ipohondriac. Este inteligentă și încrezătoare, dar răsfățată de poziția pe care o are în societate. După ce a aranjat cu succes căsătoria guvernantei ei cu domnul Weston, Emma se declară talentată și se hotărăște să găsească o persoană potrivită pentru noua ei prietenă, Harriet.

Emma o încurajează pe Harriet să respingă propunerea domnului Martin, un fermier respectabil pe care Harriet îl iubește, crezând că Harriet ar trebui să aspire la o poziție socială mai înaltă. Emma încearcă în schimb să o căsătorească pe Harriet cu Elton, vicarul local. Cu toate acestea, Elton mărturisește că nu este îndrăgostit de Harriet, ci de Emma însăși. Șocată și stânjenită, Emma își dă seama că eforturile ei de a araja căsătorii s-au întors împotriva ei.

Frank, fiul lui Weston, vizitează Highbury și devine rapid o sursă de entuziasm. Emma este fermecată de comportamentul lui cochet și începe să bănuiască că l-ar putea iubi. Între timp, Jane ajunge în Highbury, iar eleganța și realizările ei atrag gelozia Emmei. Zvonurile și neînțelegerile abundă, mai ales cu privire la intențiile lui Frank.

Harriet dezvoltă sentimente de dragoste pentru Knightley, vecinul Emmei și unul dintre cei mai apropiați prieteni ai ei, ceea ce o surprinde și o alarmează pe Emma. Pe măsură ce Harriet capătă încredere, Emma începe să pună la îndoială consecințele amestecului ei în viața lui Harriet și își dă seama că a greșit în judecățile ei.

Emma descoperă că Frank era logodit în secret cu Jane, o revelație care o jenează pentru că i-a citit greșit comportamentul. De asemenea, ajunge să-și înțeleagă propriile sentimente pentru Knightley, realizând că îl iubește profund. Între timp, Harriet se împacă cu Martin și îi acceptă a doua cerere în căsătorie, găsindu-și în sfârșit fericirea.

Emma și Knightley își mărturisesc dragostea unul pentru celălalt și plănuiesc să se căsătorească. Emma se maturizează prin experiențele ei, învățând umilința, empatia și valoarea relațiilor autentice. Romanul se încheie cu nunți, reconciliere și armonie în Highbury.

in English:

Emma by Jane Austen is a classic novel of social manners, romance, and personal growth. Published in 1815, the story follows Emma Woodhouse, a wealthy and intelligent young woman whose misguided attempts at matchmaking lead to personal revelations and ultimately, true love. Set in the fictional English village of Highbury, the novel explores themes of class, social status, self-discovery, and the complexities of human relationships.

Emma Woodhouse lives a comfortable life at Hartfield with her hypochondriac father. She is clever and confident but spoiled by her position in society. After successfully arranging the marriage of her governess Weston, Emma declares herself a gifted matchmaker and resolves to find a suitable match for her new friend, Harriet.

Emma encourages Harriet to reject the proposal of Mr. Martin, a respectable farmer whom Harriet loves, believing Harriet should aspire to a higher social station. Emma instead attempts to pair Harriet with Elton, the local vicar. However, Elton confesses he is in love not with Harriet, but with Emma herself. Shocked and embarrassed, Emma realizes her matchmaking efforts have backfired.

Frank, Mr. Weston’s son, visits Highbury and quickly becomes a source of excitement. Emma is charmed by his flirtatious demeanor and begins to suspect she might love him. Meanwhile, Jane arrives in Highbury, and her elegance and accomplishments draw Emma’s jealousy. Rumors and misunderstandings abound, especially concerning Frank’s intentions.

Harriet develops feelings for Knightley, neighbor to Emma, and one of her closest friends, which surprises and alarms Emma. As Harriet gains confidence, Emma begins to question the consequences of her interference in Harriet’s life and realizes she has been misguided in her judgments.

Emma discovers that Frank has been secretly engaged to Jane all along, a revelation that embarrasses her for having misread his behavior. She also comes to understand her own feelings for Knightley, realizing that she loves him deeply. Meanwhile, Harriet reconciles with Martin and accepts his second proposal, finding happiness on her own terms.

Emma and Knightley confess their love for each other and plan to marry. Emma matures through her experiences, learning humility, empathy, and the value of genuine relationships. The novel concludes with weddings, reconciliation, and harmony in Highbury.

de Daniel Defoe

Eu îi spun: „Pot să te ajut, dar am o condiție. Vreau control deplin asupra navei dacă reușim să recuperăm nava.”

Căpitanul și ceilalți doi prizonieri sunt de acord. Îmi dau control total asupra navei și asupra vieților lor.

Eliberăm prizonierii. Apoi ne întoarcem în pădure. Le dau arme și începem să planificăm atacul.

În mijlocul conversației noastre, vedem că marinarii care stau de pază se trezesc. Ei se ridică. Ei strigă către alți trei bărbați care sunt aproape de ei. În acel moment, împușcăm gardienii. Apoi căpitanul vorbește cu ceilalți trei bărbați. Nu vrea să-i împuște, dar trebuie să-i fie loiali și să-l ajute să recupereze nava. Ei sunt de acord. Îi legăm și îi lăsăm pe plajă.

Ceilalți trei bărbați care aud împușcăturile se întorc. Ei văd că situația s-a schimbat. Suntem cinci. Avem o mulțime de arme. Situația este proastă pentru ei.

Ei mai spun că vor să fie loiali căpitanului. Îi legăm și pe acești bărbați.

Ascundem pe cei șase prizonieri în pădure. Apoi, eu și căpitanul avem în sfârșit timp să vorbim unul cu celălalt. Îi spun povestea mea și este șocat. De asemenea, îmi mulțumește foarte mult pentru ajutorul meu.

Le este foame, așa că mergem la mine acasă. Le arăt rezultatele muncii mele în toți anii petrecuți pe insulă. Sunt surprinși când văd ce am.

Dar nu avem mult timp pentru a explora casa. Trebuie să planificăm cum să recuperăm nava. Sunt șaisprezece bărbați la bord și noi suntem doar cinci.

În primul rând, decidem să scoatem totul din barcă. Credem că marinarii pot trimite o altă barcă pe insulă dacă bărbații din prima barcă nu se întorc cu următorul flux al apei.

Dimineața, auzim o armă. Este un semnal de la navă. După ceva timp, auzim pistolul din nou și din nou. Nu există niciun răspuns. Apoi vedem că marinarii iau o altă barcă și merg către plajă.

Vedem opt bărbați. Toți au arme. Căpitanul îmi spune că șase bărbați îi sunt încă loiali. Dar există și omul care este liderul rebeliunii.

Căpitanul crede că este greu să-i învingem. Dar îi spun că avem șanse mari să câștigăm. Dar trebuie să facem ceva repede.

Căpitanul are încredere în doi dintre prizonierii noștri. Ei promit că vor lupta de partea noastră. Le dăm arme. Suntem șapte bărbați pregătiți să luptăm. Așteptăm sosirea bărcii.

Când barca ajunge la plajă, bărbații sar din barcă. Ei trag barca pe plajă.

Apoi, aleargă la cealaltă barcă. Sunt surprinși când văd barca goală. Își strigă prietenii.

Apoi, trag în aer, dar totul este inutil. Nimeni nu strigă înapoi. Marinarii sunt confuzi. Ei nu înțeleg situația. Încep să pună iar barca în apă.

Se pare că vor să se întoarcă pe navă pentru a le spune celorlalți că este o problemă.

Când căpitanul vede asta, îi este teamă că se pot întoarce la navă și pot părăsi insula pentru totdeauna.

Dar 10 secunde mai târziu, marinarii își schimbă planul. Acum, ei lasă trei bărbați în barcă. Ceilalți cinci bărbați merg în pădure să-și caute prietenii.

in English:

I say, “I can help you but I have one condition. I want full control over the ship if we manage to get the ship back.”

The captain and the other two prisoners agree. They give me full control over the ship and over their lives.

We free the prisoners. Then we go back to the forest. I give them guns and we start to plan the attack.

In the middle of our conversation, we see that the sailors who stand guard wake up. They stand up. They shout to three other men who are near to them. At that moment, we shoot the guards. Then the captain speaks to the three other men. He doesn’t want to shoot them but they must be loyal to him and help him get the ship back. They agree. We tie them and leave them on the beach.

The other three men who hear the shots come back. They see that the situation is changed. We are five. We have a lot of guns. The situation is bad for them.

They also say that they want to be loyal to the captain. We tie these men too.

We hide our six prisoners in the forest. Then I and the captain have finally time to talk to each other. I tell him my story and he is shocked. He also thanks me a lot for my help.

He and his two friends are hungry, so we go to my house. I show them the results of my work during all the years on the island. They are surprised when they see what I have.

But we don’t have much time to explore my home. We have to plan how to get the ship back. There are sixteen men on board and we are only five.

First, we decide to take everything out of the boat. We thinks that the sailors can send another boat to the island if the men from the first boat don’t come back with the next high tide.

In the morning, we hear a gun. It’s a signal from the ship. After some time, we hear the gun again and again. There is no answer. Then we see that the sailors take another boat and go to the beach.

We see eight men. They all have guns. The captain tells me that six men are still loyal to him. But there is also the man who is the leader of the rebellion.

The captain thinks that it’s difficult to beat them. But I tell him that we have a good chance to win. But we have to do something quickly.

The captain trusts two of our prisoners. They promise to fight on our side. We give them weapons. We are seven men ready to fight. We wait for the arrival of the boat.

When the boat reaches the beach, the men jump out of the boat. They pull the boat on the beach.

Then, they run to the other boat. They are surprised when they see the boat empty. They call their friends. They shout.

Then, they shoot in the air but it’s all useless. Nobody shouts back. The sailors are confused. They don’t understand the situation. They start to put the boat in the water again.

It looks like they want to go back to the ship to tell the others that there is a problem.

When the captain sees this, he is afraid that they can go back to the ship and leave the island forever.

But 10 seconds later, the sailors change their plan. Now, they leave three men in the boat. The other five men go to the forest to look for their friends.

“Moș Crăciun” este un film de comedie din 1994, cu Tim Allen, care îmbină umorul, bunătatea și magia sărbătorilor. Filmul ne spune povestea lui Scott Calvin, un director al unei companii de jucării divorțat și dependent de muncă, care, din greșeală, îl face pe Moș Crăciun să cadă de pe acoperișul lui în Ajunul Crăciunului. Când Scott îmbracă costumul lui Moș Crăciun, el invocă fără să vrea „Clauza Crăciunului”, un contract magic care îl face pe el noul Moș Crăciun.

Scott este inițial sceptic cu privire la situație, dar fără tragere de inimă începe să îndeplinească îndatoririle lui Moș Crăciun pentru noaptea aceea, alături de fiul său cel mic, Charlie. Ei livrează cadouri în întreaga lume și se întorc la Polul Nord, unde Scott află de la elfi că acum este obligat să devină noul Moș Crăciun. Elful șef, Bernard, explică regulile „Clauzei Crăciunului” și îl informează pe Scott că are la dispoziție un an pentru a se pregăti pentru noul său rol.

Întors acasă, Scott respinge experiența ca pe un vis, dar în următorul an, viața lui începe să se schimbe în moduri neașteptate. Se îngrașă rapid, îi crește o barbă albă care nu rămâne bărbierită și se simte atras irezistibil de activitățile legate de Crăciun. Charlie, încântat de noul rol al tatălui său, încearcă să convingă pe toată lumea de transformarea lui Scott, dar acest lucru creează tensiune între Scott și fosta lui soție, Laura, și noul ei soț, Neil, care își fac griji pentru credința lui Charlie în Moș Crăciun.

Pe măsură ce Crăciunul se apropie, Scott își îmbrățișează pe deplin rolul de Moș Crăciun, în ciuda provocărilor personale și a scepticismului celor din jur. Când Laura și Neil solicită suspendarea drepturilor de vizită ale lui Scott, intervine magia Crăciunului, iar adevărata identitate a lui Scott ca Moș Crăciun este dezvăluită. Laura îi restabilește drepturile lui Scott, iar filmul se încheie cu un mesaj emoționant despre importanța de a crede în magia Crăciunului.

Ascultă aici:

Sau aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/119-mo%c8%99-craciun-nivel-b1

In English:

The Santa Clause is a 1994 family comedy film starring Tim Allen that blends humor, heart, and holiday magic. It tells the story of Scott Calvin, a divorced, workaholic toy company executive, who accidentally causes Santa Claus to fall off his roof on Christmas Eve. When Scott puts on Santa’s suit, he unwittingly invokes “the Santa Clause,” a magical contract that makes him the new Santa Claus.

Scott is initially skeptical of the situation but reluctantly begins to fulfill Santa’s duties for the night with his young son, Charlie, tagging along. They deliver gifts across the world and return to the North Pole, where Scott learns from the elves that he is now bound to become the new Santa Claus. Head elf Bernard explains the rules of “the Santa Clause” and informs Scott that he has one year to prepare for his new role.

Back home, Scott dismisses the experience as a dream, but over the next year, his life begins to change in unexpected ways. He gains weight rapidly, grows a white beard that won’t stay shaved, and finds himself irresistibly drawn to Christmas-related activities. Charlie, thrilled about his father’s new role, tries to convince everyone of Scott’s transformation, but this creates tension between Scott and his ex-wife, Laura, and her new husband, Neil, who worry about Charlie’s belief in Santa.

As Christmas approaches, Scott fully embraces his role as Santa, despite the personal challenges and skepticism from those around him. When Laura and Neil petition to suspend Scott’s visitation rights, the magic of Christmas intervenes, and Scott’s true identity as Santa Claus is revealed. Laura restores Scott’s rights, and the film concludes with a heartwarming message about the importance of believing in the magic of Christmas.

de Daniel Defoe

Am pus toată mâncarea în peșteră. Mâncarea este sigură acolo. Spaniolul și tatăl lui Vineri se pot întoarce. Îi pot aduce pe ceilalți bărbați aici.

Le dăm mâncare și patru arme în cazul în care canibalii vor să-i atace din nou. Apoi iau canoea și pleacă.

Trec două zile când se întâmplă ceva neobișnuit.

Vineri mă trezește la 6 dimineața. „Sunt aici?” îl întreb pe Vineri. El spune: „Nu. Dar altcineva este aici. Este o barcă pe mare.”

Mă duc în vârful celui mai apropiat deal. Văd barca. Este clar că acești oameni nu sunt prietenii de pe insula lui Vineri. Barca vine dintr-o altă direcție. Văd și o navă. Cunosc această formă. Nava este engleză.

Sunt derutat. Este adevărat că sunt fericit când văd englezi după douăzeci și șapte de ani pe insulă. Dar sunt și îngrijorat. Insula nu este aproape de drumurile navelor engleze. Nu-mi amintesc nicio furtună ieri. Deci, de ce sunt ei aici? Poate că bărbații sunt pirați. Poate că vor să ascundă ceva pe insulă.

Mă hotărăsc să fiu foarte atent. Eu și Vineri stăm în pădure și ne uităm la ei. Barca vine la plajă și număr unsprezece bărbați. În curând, văd că toți sunt englezi.

Trei bărbați au mâinile legate împreună. Ceilalți opt bărbați îi duc la plajă. Doi prizonieri sunt calmi, dar al treilea prizonier încearcă să spună ceva. Pare foarte speriat. Le cere ceva bărbaților din barcă.

Când Vineri vede asta, se întoarce spre mine și îmi spune că și englezii mănâncă oameni.

Îi spun că cu siguranță nu intenționează să îi mănânce. Cred că vor să-i împuște.

După ceva timp, vedem că acesta nu este planul lor. Bărbații de pe barcă încep să exploreze insula. Cei trei prizonieri legați stau pe plajă cu doi bărbați ca paznici. Prizonierii arată foarte triști. Situația lor este proastă.

Nivelul mării este scăzut. Barca lor este pe nisip. Ei nu pot muta barca. Îi aud spunând: „Trebuie să așteptăm și să plecăm cu următorul val mare”. Asta ne oferă câteva ore.

Eu și Vineri stăm în pădure până se întunecă. Apoi văd că oamenii care stau de pază încep să doarmă. Cei trei prizonieri stau sub un copac destul de aproape de noi. Se pare că sunt și ei destul de departe de ceilalți marinari. Ne putem apropia de ei.

Când suntem foarte aproape de ei, le vorbesc în liniște. Suntem încă în spatele copacilor și ei nu ne pot vedea.

Când îmi aud vocea, nu le vine să creadă că cineva le vorbește engleză din pădurea întunecată.

“Ce este asta?” întreabă unul dintre bărbați.

„Aud ceva. Aud un copac vorbind”, răspunde celălalt. „Dar este imposibil. Un copac nu poate vorbi engleza.”

„Da, auzi ceva, dar nu este un copac”, spun eu încet. „Numele meu este Robinson Crusoe. Sunt englez. Locuiesc pe această insulă. Te pot ajuta dacă îmi spui cine ești.”

După primul moment șocant, un bărbat îmi răspunde la întrebare. El este căpitanul navei. Dar după o rebeliune pe navă, căpitanul, asistentul său și un pasager sunt prizonieri. Ceilalți marinari vor să-i lase pe insulă.

Căpitanul spune: „Adevărul este că sunt doar doi marinari periculoși care îi controlează pe ceilalți din grup. Optzeci la sută dintre ei îmi sunt încă loiali. Dacă liderii sunt prinși, restul se pot întoarce sub controlul meu.”

Aculta aici:

Sau aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/118-robinson-crusoe-27-nivel-a1

in English:

We put all the food in my cave. The food is safe there. The Spanish and Friday’s father can go back. They can bring the other men here.

We give them food and four guns in case the cannibals want to attack them again. Then they take the canoe and they go away.

Two days pass when something unusual happens.

Friday wakes me up at 6 in the morning. “Are they here?” I ask Friday. He says, “No. But somebody else is here. There is a boat at sea.”

I go to the top of the nearest hill. I see the boat. It’s clear that these people are not the friends from Friday’s island. The boat comes from a different direction. I also see a ship. I know this shape. The ship is English.

I’m confused. It’s true that I’m happy when I see Englishmen after twenty-seven years on the island. But I’m also worried. The island isn’t near ways of English ships. I don’t remember any storm yesterday. So, why are they here? Maybe, the men are pirates. Maybe, they want to hide something on the island.

I decide to be very careful. Friday and I stay in the forest and we watch them. The boat comes to the beach and I count eleven men. Soon, I see that they are all Englishmen.

Three men have hands tied together. The eight other men take them to the beach. Two prisoners are calm, but the third prisoner tries to say something. He looks very scared. He asks the men in the boat for something.

When Friday sees this, he turns to me and he tells me that Englishmen also eat people.

I tell him that they definitely don’t plan to eat them. I think that they want to shoot them.

After some time, we see that this isn’t their plan. The men from the boat start to explore the island. The three tied prisoners sit on the beach with two men as guards. The prisoners look very sad. Their situation is bad.

Low tide comes soon. The level of the sea is low. Their boat is on the sand. They can’t move the boat. I hear them say, “We have to wait and leave with the next high tide.” This give us some hours.

Friday and I stay in the forest until dark. Then I see that the men who stand the guard start to sleep. The three prisoners sit under a tree quite close to us. It looks like they are also quite far from the other sailors. We can come closer to them.

When we are very close to them, I speak quietly to them. We are still behind the trees and they can’t see us.

When they hear my voice, they can’t believe that somebody speaks English to them from the dark forest.

“What is that?” asks one of the men.

“I hear something. I hear a tree speak,” answers the other. “But it’s impossible. A tree can’t speak English.”

“Yes, you hear something but it’s not a tree,” I say quietly. “My name is Robinson Crusoe. I’m an Englishman. I live on this island. I can help you if you tell me who you are.”

After the first shocking moment, one man answers my question. He is the captain of the ship. But after a rebellion on the ship, the captain, his assistant and a passenger are prisoners. The other sailors want to leave them on the island.

The captain says, “The truth is that there are only two dangerous sailors who control the others in the group. Eighty percent of them are still loyal to me. If the leaders are caught, the rest can return under my control.”

„Ziua marmotei” este un film de comedie-dramă din 1993, o explorare a creșterii personale și a dragostei, înfășurată într-o poveste plină de umor, dar emoționantă.

Povestea îl urmărește pe Phil Connors, un meteorolog TV cinic și egocentric care este trimis în micul oraș Punxsutawney din statul Pennsylvania, pentru a acoperi festivitățile anuale de Ziua Marmotei pe 2 februarie. În ciuda disprețului său față de misiune și de oamenii orașului, Phil își finalizează raportul fără tragere de inimă. Cu toate acestea, el se trezește în dimineața următoare și descoperă că este prins într-o buclă temporală, retrăind aceeași zi din nou și din nou.

Inițial nedumerit și frustrat de situația lui, Phil folosește bucla de timp pentru a face orice vrea, pentru a comite farse, a seduce femei și exploatează situația pentru câștig personal. Pe măsură ce timpul trece, încercările lui de a scăpa de buclă – inclusiv încercarea de a-și pune capăt vieții – eșuează, lăsându-l în disperare.

În cele din urmă, Phil trece printr-o transformare. Începe să folosească repetiția nesfârșită a aceleași zi pentru a deveni mai bun, acumulând aptitudini noi, cum ar fi cântatul la pian, sculptarea gheții și vorbirea în limbi străine. De asemenea, începe să aibă grijă cu adevărat de oamenii din jurul său, ajutându-i pe orășeni cu problemele lor și construind legături semnificative.

Schimbarea lui Phil se extinde și către Rita Hanson, producătoarea sa. Disprețuind-o inițial, el ajunge să-i admire bunătatea și inteligența, căutându-i afecțiunea prin acte autentice, mai degrabă decât prin manipulare. Abnegația și creșterea lui personală culminează într-o zi în care are un impact pozitiv față de toți cei pe care îi întâlnește.

Bucla se rupe în sfârșit iar Phil se trezește și află că este 3 februarie. Eliberarea de părerile avute odată și noua sa viziune asupra vieții îi permit să avanseze, acum gata să îmbrățișeze dragostea și un viitor mai luminos.

„Ziua marmotei” este considerat pe scară largă drept unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, lăudat pentru amestecul său de umor, filozofie existențială și povestire sinceră. Premisa sa unică a făcut din aceasta o piatră de încercare culturală, inspirând discuții, adaptări și chiar interpretări filozofice. Filmul continuă să rezoneze cu publicul ca o explorare atemporală a ceea ce înseamnă să trăiești o viață plină de sens.

In English:

Groundhog Day is a 1993 comedy-drama film, an exploration of personal growth and love, wrapped in a humorous yet emotional story.

The story follows Phil Connors, a cynical and self-centered TV weatherman who is sent to the small town of Punxsutawney, Pennsylvania, to cover the annual Groundhog Day festivities on February 2nd. Despite his disdain for the assignment and the people of the town, Phil reluctantly completes his report. However, he wakes up the next morning to discover he is trapped in a time loop, reliving the same day over and over.

Initially bewildered and frustrated by his predicament, Phil uses the time loop for selfish indulgence, committing pranks, seducing women, and exploiting his foreknowledge for personal gain. As time passes, his attempts to escape the loop—including trying to end his life—fail, leaving him in despair.

Eventually, Phil undergoes a transformation. He begins to use the endless repetition to improve himself, learning new skills like playing the piano, sculpting ice, and speaking foreign languages. He also starts to genuinely care for the people around him, helping townsfolk with their problems and building meaningful connections.

Phil’s change of heart extends to Rita Hanson, his producer. Initially dismissive of her, he grows to admire her kindness and intelligence, seeking her affection through genuine acts rather than manipulation. His selflessness and personal growth culminate in a day where he positively impacts everyone he encounters.

The loop finally breaks when Phil wakes up to find it is February 3rd. His redemption and newfound outlook on life allow him to move forward, now ready to embrace love and a brighter future.

Groundhog Day is widely regarded as one of the greatest films ever made, praised for its blend of humor, existential philosophy, and heartfelt storytelling. Its unique premise has made it a cultural touchstone, inspiring discussions, adaptations, and even philosophical interpretations. The film continues to resonate with audiences as a timeless exploration of what it means to live a meaningful life.

de Daniel Defoe

Când spaniolul se află în canoe, Vineri sare din canoe. Împinge canoea de-a lungul plajei.

În curând, ajungem la locul de lângă casa noastră. Vineri îi ajută pe oaspeții noștri să iasă din canoe. Dar ei nu pot să meargă. Trebuie să îi ducem acasă.

Mai avem o problemă când ajungem acasă. Tatăl lui Vineri și spaniolul nu pot trece peste gard. Mă gândesc la o soluție.

În primul rând, vreau să îi trec peste gard. Dar canibalii au plecat deja. Nu există niciun pericol din partea lor acum. Deci, putem rămâne în fața gardului.

Le facem un cort în fața gardului. Le pregătim și paturi moi.

Când terminăm asta, încep să gătesc cina. Vineri aduce niște pește și îi gătim repede. Luăm cina împreună în cort. Vineri îmi traduce pentru că spaniolul poate vorbi limba lui Vineri.

După cină, Vineri se întoarce la plajă. El aduce toate armele înapoi. A doua zi, îngropăm cadavrele canibalilor uciși. Este multă muncă.

Vorbesc cu tatăl lui Vineri a doua zi dimineață. Vreau să știu ce crede despre canibali. Întreb: „Se pot întoarce? Ne pot ataca?”

El spune: „Nu, ei nu ne pot ataca. Le este frică de arme. Ei cred că tu și Vineri sunteți duhuri trimise din cer.”

Încă sunt îngrijorat că se pot întoarce. Dar canibalii nu se mai întorc niciodată.

Când oaspeții noștri sunt suficient de puternici, încep din nou să mă gândesc la călătoria pe mare. Îl întreb pe spaniol de ce se află pe aceste insule. Spune că este de pe nava spaniolă. El spune că mai sunt șaisprezece europeni pe insula lui Vineri. Sunt spanioli și portughezi. Vor să meargă acasă, dar nu pot construi o navă pentru că nu au unelte. Îi arăt spaniolului uneltele pe care le am de pe navă. El spune că cu uneltele mele este posibil să construiesc o navă.

Cred că spaniolul și tatăl lui Vineri se pot întoarce pe insula lor. Ei pot spune altor europeni despre instrumentele mele. Împreună putem construi o navă. Apoi, putem merge în Brazilia sau Havana sau poate în Europa.

Dar spaniolul vrea altceva. El spune: „Ar fi mai bine dacă așteptăm ceva timp. Nu este suficientă mâncare pentru alți șaisprezece bărbați pe insulă. Avem nevoie de mai multă mâncare când construim nava.” Sunt de acord cu el.

El și tatăl lui Vineri ne ajută să extindem gardurile și câmpurile.

Ori aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/116-robinson-crusoe-26-nivel-a1

In English:

When the Spanish is inside the canoe, Friday jumps out of the canoe. He pushes the canoe along the beach.

Soon, we reach the place near our house. Friday helps our new guests out of the canoe. But they aren’t able to walk. We have to carry them to our home.

We have another problem when we reach our house. Friday’s father and the Spanish can’t go over the fence. I think about the solution.

First, I want to pull them over the fence. But the cannibals are already gone. There is no danger from them now. So, we can stay outside the fence.

We make a tent for them outside the fence. We prepare soft beds for them too.

When we finish this, I start to cook dinner. Friday brings some fish and we cook them quickly. We have dinner together in the tent. Friday translates for me because the Spanish can speak Friday’s language.

After the dinner, Friday goes back to the beach. He brings back all the weapons. The next day, we bury the bodies of the killed cannibals. It’s a lot of work.

I speak with Friday’s father the next morning. I want to know what he thinks about the cannibals. I ask, “Can they return? Can they attack us?”

He says, “No, they can’t attack us. They are scared of the guns. They think that you and Friday are spirits sent from heaven.”

I’m still worried that the cannibals can return. But they never return.

When our guests are strong enough, I begin to think about the journey by sea again. I ask the Spanish why he is on these islands. He says that he is from the Spanish ship. He says that there are sixteen Europeans on Friday’s island. They are Spanish and Portuguese. They want to go home, but they can’t build a ship because they have no tools. I show the Spanish the tools which I have from the ship. He says that with my tools it’s possible to build a ship.

I think that the Spanish and Friday’s father can return to their island. They can tell other Europeans about my tools. Together we can build a ship. Then, we can go to Brazil or Havana or maybe Europe.

But the Spanish wants something else. He says, “It’s be better if we wait for some time. There isn’t enough food for sixteen other men on the island. We need more food to eat when we build the ship.” I agree with him.

He and Friday’s father help us expand the fences and fields.

de Markus Zusak

“Hoțul de cărți” este un roman plasat în Germania nazistă. Povestea o urmărește pe Liesel Meminger, o tânără care găsește mângâiere și curaj în a fura cărți și a le citi, în timp ce trece prin greutățile războiului, daunelor și nedreptăților. Prin relațiile ei cu părinții ei adoptivi, prietenii și bărbatul evreu pe care îl adăpostesc, călătoria lui Liesel explorează teme de rezistență, puterea cuvintelor și impactul cruzimii și a bunătății umane.

Povestea începe în 1939, cu Liesel într-un tren cu mama și fratele ei, fiind dusă să locuiască cu părinți adoptivi în Molching, după ce familia lor este sfâșiată de sărăcie și de afilierea politică a tatălui ei. Fratele ei moare în călătorie, iar la înmormântarea lui, Liesel găsește și fură prima ei carte, “Manualul săpătorilor de morminte.” Deși este analfabetă, cartea devine o amintire prețuită, simbolizând legătura ei cu fratele ei și primul ei act de sfidare.

În Molching, Liesel se adaptează încet la noua ei viață cu Hans și Rosa Hubermann. Hans devine o figură de tată pentru ea, mângâindu-i coșmarurile legate de moartea fratelui ei și învățând-o să citească. Rosa, deși dură, îi pasă de Liesel în felul ei. Prin Hans, Liesel descoperă puterea cuvintelor și învață să găsească confort în cărți. Pe măsură ce alfabetizarea ei se îmbunătățește, dragostea ei pentru lectură crește și începe să fure cărți din diferite locuri, inclusiv de la un eveniment nazist de ardere de cărți precum și din casa soției primarului.

Pe măsură ce Liesel crește, ea devine din ce în ce mai conștientă de natura duală a cuvintelor – atât puterea lor de a vindeca, cât și de a face rău. Ea înțelege că aceleași cuvinte care îi alimentează imaginația pot fi mânuite ca arme, în special în propaganda lui Hitler. Hotărâtă să folosească cuvintele spre bine, Liesel le citește cu voce tare vecinilor ei din adăposturile anti-bombe în timpul raidurilor aeriene, oferind confort și distragere a atenției în vremuri terifiante. Conștientizarea ei crescândă a lumii o face să pună la îndoială autoritatea și să înțeleagă impactul limbajului asupra societății.

“Hoțul de cărți” a devenit un clasic modern pentru imaginea emoționantă a impactului războiului asupra oamenilor obișnuiți și a puterii transformatoare a cuvintelor. A fost lăudat pe scară largă pentru stilul său narativ original și profunzimea emoțională, atrăgând atât cititorii tineri, cât și adulți. Romanul a fost, de asemenea, adaptat într-un film și rămâne o alegere populară pentru discuțiile despre ficțiunea istorică, rezistența umană și curajul moral.

Asculta aici:

https://romanianweekly.podbean.com/e/115-ho%c8%9bul-de-car%c8%9bi-nivel-b2

In English:

The Book Thief by Markus Zusak is a powerful novel set in Nazi Germany. The story follows Liesel Meminger, a young girl who finds solace and courage in the act of stealing books and reading them, as she navigates the hardships of war, loss, and oppression. Through her relationships with her foster parents, friends, and the Jewish man they shelter, Liesel’s journey explores themes of resilience, the power of words, and the impacts of human cruelty and kindness.

The story begins in 1939, with Liesel on a train with her mother and brother, being taken to live with foster parents in Molching after their family is torn apart by poverty and her father’s political affiliations. Her brother dies on the journey, and at his burial, Liesel finds and steals her first book, The Grave Digger’s Handbook. Though she is illiterate, the book becomes a treasured memento, symbolizing her connection to her brother and her first act of defiance.

In Molching, Liesel slowly adjusts to her new life with Hans and Rosa Hubermann. Hans becomes a father figure to her, comforting her nightmares about her brother’s death and teaching her to read. Rosa, although harsh, cares for Liesel in her own way. Through Hans, Liesel discovers the power of words and learns to find comfort in books. As her literacy improves, her love for reading grows, and she begins stealing books from various places, including a Nazi book-burning event and the home of the mayor’s wife.

As Liesel grows, she becomes increasingly aware of the dual nature of words—both their power to heal and harm. She understands that the same words that fuel her imagination can be wielded as weapons, particularly in Hitler’s propaganda. Determined to use words for good, Liesel reads aloud to her neighbors in bomb shelters during air raids, providing comfort and distraction in terrifying times. Her growing awareness of the world leads her to question authority and to understand the impact of language on society.

The Book Thief has become a modern classic for its moving portrayal of war’s impact on ordinary people and the transformative power of words. It has been widely praised for its original narrative style and emotional depth, appealing to both young and adult readers. The novel has also been adapted into a film and remains a popular choice for discussions on historical fiction, human resilience, and moral courage.